Problema soluțiilor „pe jumătate”:
O viespe, care ar ști doar „aproximativ” unde trebuie să
înțepe, ar da greș. Atunci ori ar ucide gândacul (iar acesta s-ar descompune),
ori nu l-ar paraliza corect (iar acesta ar fugi). Ca urmare, viespea nu ar mai
avea niciun urmaș.
Un fluture, care ar alege planta „aproape corectă”, nu ar
mai avea urmași. Omida ar muri, pentru că primește hrana greșită.
Un răsucitor de frunze, care nu ar tăia frunza suficient
de precis, nu ar putea forma din aceasta un rulou. Atunci n-ar avea un cuib,
n-ar mai fi generația următoare.
Nu există trepte intermediare utile. Ori întregul sistem
funcționează perfect – ori deloc. Fabre a văzut în aceasta o dovadă clară a
faptului că aceste abilități trebuie să fi fost prezente de la început. Ele nu
au apărut prin pași mici, întâmplători.
Fabre și-a bătut chiar puțin joc de teoria evoluției și a
ajuns la concluzia că evoluția presupune anularea logicii și a rațiunii. El a
subliniat că evoluționiștii cred în idei fantastice precum: „liliacul este un
șobolan căruia i-au crescut aripi; cucul este un șoim retras din viața
profesională; melcul fără cochilie este un melc care și-a pierdut casa. Nimic
nu îi împiedică pe evoluționiști să cerceteze originea animalelor. La orice au
un singur răspuns: aceasta provine de la aceasta.”
Pentru Fabre, lucrurile erau clare: „Nu putem să nu
recunoaștem obligativitatea existenței unui Spirit suveran, al Creatorului și
Autorului ordinii și al armoniei ... spre gloria lui Dumnezeu, a Creatorului.”
El a scris odată: „Eu nu cred în Dumnezeu – eu Îl văd
zilnic.” În fiecare insectă pe care a observat-o a descoperit amprenta
degetelor unui Creator uimitor.
Pe 11 octombrie 1915, Jean-Henri Fabre a murit la vârsta
de 91 de ani în casa sa din Provence. Soția lui îl cunoștea bine și îi cunoștea
interesul pentru micile animale și a scris despre înmormântarea sa: „La cimitir
au venit numeroase lăcuste și s-au așezat pe sicriul său, chiar și un melc s-a
urcat pe el.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu