Un bărbat
credincios de oricine iudaică, educat într-o familie ortodoxă exigentă,
povestea adesea despre întoarcerea sa la Dumnezeu şi începea întotdeauna aşa:
„Mijlocul
pentru întoarcerea mea a fost cârnaţul.”
Ca băiat a învăţat
în localitatea învecinată o meserie. Părinţii nu au permis ca fiul lor să
locuiască la maistrul său, aşa cum era obicieiul, ca să nu mănânce mâncăruri „necurate”
pentru iudei.
Dar el ar fi
mâncat cârnaţul gustos pe care ucenicii îl aveau pe feliile lor de pâine în
pauza de micul dejun; desigur, era bun la gust, pentru că mirosea aşa de bine.
Când dorinţa
lui după cârnaţ a devenit tot mai puternică, i-a determinat pe părinţii săi
să-l lase să locuiască în casa maistrului: drumul era lung şi iarna era greu de
făcut, pentru că trebuia întotdeauna să fie devreme acolo.
După lungi
ezitări, părinţii s-au învoit, şi astfel a locuit următorul timp al uceniciei
sale la maistrul său.
Maistrul era
un om credincios, temător de Dumnezeu. De trei ori pe zi se citea în familia
lui Cuvântul lui Dumnezeu şi se rugau împreună. Şi întotdeauna maistrul îşi lua
timp, ca să dea câteva explicaţii importante la cele citite.
După nu mult
timp, această obişnuinţă a adus roade şi în inima ucenicului. El a recunoscut
în lumina Cuvântului lui Dumnezeu starea sa pierdută, s-a întors la Dumnezeu şi
L-a acceptat pe Domnul Isus ca Mântuitorul său personal.
„Aşa a folosit Dumnezeu dorinţa
mea după cârnaţ, ca să mă conducă la Mântuitorul.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu