vineri

Ponturi pentru învățat (1)


Cu această serie de articole vei reuși, cu siguranță, să-ți faci mai bine temele de casă.
Pentru fiecare zi de școală dintr-o săptămână, Prof. Amdreptate îți dă un pont de învățat.
Mult succes la învățat!


Prof. Amdreptate sfătuiește:

Motivația te ajută!

Dacă vrei să ai succes la învățat, trebuie să ai o atitudine bună față de învățat.
Gândește: Cu ce motivație învăț?
Și: Cum pot să schimb motivația mea pentru învățat într-una pozitivă?


Prof. Amdreptate sfătuiește:

Caietele trebuie să aibă un sistem.

Cum îți organizezi caietele?
Pont 1: Lasă loc pentru notițe ulterioare!
Pont 2: Marchează cu culoare titlurile, termenii importanți și propozițiile care trebuie reținute!


Prof. Amdreptate sfătuiește:

Totul la locul său!

Cum arată locul unde înveți acasă?
Fă-ți loc suficient, folosește lumina zilei sau o iluminare bună, fă ordine și aerisește încăperea!


Prof. Amdreptate sfătuiește:

Liniște!

Pentru învățat ai nevoie de liniște! Cine afirmă contrariul n-are habar!
Sau ai văzut vreodată un profesionist de șah care ascultă muzică în timp ce joacă șah?


Prof. Amdreptate sfătuiește:

Departe de tine telefonul mobil!

Îndepărtează riguros de pe masă tot ce te abate de la învățat!
Aceasta se referă în mod deosebit la mobile, calculatoare și alte aparate electronice!


Dumnezeu este cu noi


„Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte şi-Ti pui mâna peste mine.”
Psalmul 139.5

   În acest verset din Psalmul 139, un om scrie despre Dumnezeu. El ştie că există un Dumnezeu şi nu se îndoieşte de acest lucru. El ştie că Dumnezeu nu-l lasă singur. El spune cu alte cuvinte: Dumnezeu este peste tot. Mâna lui Dumnezeu este peste mine. Aceasta este cea mai bună ocrotire care există. Dumnezeu este cu noi pretutindeni şi întotdeauna. Pentru că ne iubeşte şi Se apleacă spre noi, vrem să-L adorăm.
   Dietrich Bonhoeffer a fost un bărbat care a trăit cu Dumnezeu şi a murit pentru El. El a scris o poezie unde se spune:

Înconjuraţi de forțe mari şi bune
În linişte-aşteptăm ce va veni.
El, Dumnezeu, este cu noi întruna,
Cu siguranţă-n fiecare zi.

joi

Domnul poartă grijă


Domnul poartă grijă
Celor ce-L iubesc
Și le dă mult bine
Celor ce-I slujesc.

Sfântă-i bucuria
Domnului Isus
Care-I faci atuncea
Când Îi ești supus.

Dragi copii în lume,
Domnului slujiți,
Sufletele voastre
Lui le dăruiți!

Lui mereu genunchii
Voștri îi plecați
Cu nădejde sfântă
Lui să vă rugați.

Căci El vă ajută
Credincioși să-I fiți
Și atuncea-n viață
Veți fi fericiți.

Biblia este ca cerul înstelat


   Un tânăr voia să devină marinar şi să călătorească cu vaporul în toată lumea pentru a o cunoaşte. Aceasta este o profesie periculoasă şi aduce cu sine multe pericole şi ispite. Sora lui evlavioasă ştia aceasta şi la despărţire i-a dăruit o Biblie mică, cu rugămintea să citească mereu în ea. Fratele i-a promis că aşa va face şi la început a citit de dragul surorii, apoi din cauza întristării cu privire la mântuirea sufletului său, iar, în cele din urmă, din dragoste pentru Mântuitorul lui.
   Luther a spus odată: „Cu cât citeşti mai mult Cuvântul lui Dumnezeu, cu atât el devine mai luminos şi mai nou; spus pe scurt: cu cât mai mult, cu atât mai plăcut.” Un cercetător renumit al Scripturii foloseşte parabola: „Biblia este ca cerul înstelat. La început, ochiul vede puţine stele luminoase şi strălucitoare; dar când privirea se obişnuieşte, ele devin tot mai multe şi curând nu mai pot fi numărate.”