Nu L-am văzut niciodată, și totuși Îl iubim

   Micuța Renata își pierduse mama pe când era un bebeluș. Tatăl ei o iubea foarte mult pe fiica lui și cei doi se înțelegeau bine.

   Într-o zi, Renata l-a întrebat:

   „Tată, Îl iubești pe Domnul Isus?”

   „Cum pot iubi pe cineva, pe care nu L-am văzut niciodată?” a răspuns el.

   Copila a tăcut un moment și s-a gândit, apoi a întrebat:

   „Tată, cât timp aveam eu când a murit mama?”

   „Aveai șase luni, draga mea.”

   „Dar, tată, nu-mi amintesc să o fi văzut vreodată pe mama și totuși o iubesc foarte mult, pentru că tu mi-ai povestit atâtea lucruri plăcute, frumoase și bune despre ea.”

   Aceste cuvinte au pătruns în inima tatălui. După un timp a răspuns încet:

   „Renata, tu mi-ai spus acum o veste din cer! Desigur, eu nu L-am văzut niciodată pe Domnul Isus, dar am auzit multe lucruri bune despre El, în mod deosebit de la mama ta. Ea mi-a istorisit deseori că Domnul Isus mă iubește și pe mine, că a murit și pentru păcatele mele și că dorește să mă primească dacă vin la El cu pocăință. Vreau să fac acum acest lucru.”

   Atunci, tatăl a îngenuncheat și după ce a mărturisit sincer păcatele sale, a primit siguranța iertării păcatelor sale. Acum, pe buzele sale era laudă și mulțumire. A luat-o pe fetița lui în brațe și i-a spus mișcat:

   „Acum doresc să-L iubesc din toată inima pe Domnul Isus și să-I dedic viața mea. Când vom fi la mama ta, ea se va bucura mult că rugăciunile ei au fost ascultate!”

„...Pe care voi Îl iubiți fără să-L fi văzut, credeți în El fără să-L vedeți și vă bucurați cu o bucurie negrăită și strălucită...” (1 Petru 1.8).

Dulcele iubirii Domn

Dulcele iubirii Domn

Binecuvântează

Zorii dragostei din noi

Cu cerească rază,

Binecuvântează, binecuvântează

Zorii dragostei din noi

Cu cerească rază.

Dulcele iubirii Foc

Crește și veghează,

Para dragostei din noi

Dulce-o luminează,

Crește și veghează, crește și veghează,

Para dragostei din noi

Dulce-o luminează.

Dulcele iubirii Drag

Tot mai sus așază

Steagul dragostei din noi

Ca un cer de-amiază,

Tot mai sus așază, tot mai sus așază

Steagul dragostei din noi

Ca un cer de-amiază.

Dumnezeu are căile Sale

   Și în zilele noastre se poate vedea în micuțul sat Stambourne din Essex, Anglia, la marginea unui pârâu, o casă parohială înconjurată de un gard viu. Această casă parohială are o istorie deosebită. În jurul anului 1660, în această casă a locuit pastorul temător de Dumnezeu pe nume Henry Havers.

   La fel ca mulți alți frați de-ai săi de credință, într-o zi, pastorul a fost obligat să-și părăsească familia și casa. Dar datorită acestei situații, el nu s-a lăsat împiedicat să vorbească peste tot pe unde ajungea despre Evanghelia dragostei lui Dumnezeu și să le arate oamenilor necesitatea mântuirii lor.

   Această viață nestatornică, fără un domiciliu stabil, l-a expus pe bărbatul credincios la multe pericole, dar l-a făcut de asemenea să aibă de multe ori parte de salvarea minunată a Domnului său ceresc.

   Venise din nou în secret acasă pentru a-și vizita familia. Dimineața devreme, câțiva vecini au venit să-l avertizeze că este căutat de o grupă de soldați. Aceștia aflaseră probabil că era acasă și doreau să-l prindă. Pastorul știa că este în joc viața sa, dar n-a mai avut timp să pună șaua pe calul său și să fugă.

   A reușit însă să ajungă la timp într-o anexă mică, pentru a se ascunde acolo. Vechea încăpere servise mulți ani ca și brutărie. Când Havers a intrat acolo, privirea i-a căzut pe cuptorul mare și întunecos. Deși nu mai avea ușă, pastorul s-a strecurat în cuptor și a tăcut chitic.

   În timp ce asculta atent din ascunzătoarea sa și aștepta să vină soldații, un păianjen a început să-și țese plasa lui artistică la deschizătura cuptorului. Sărmanul fugar îl privea. I s-a tăiat respirația când a înțeles că Dumnezeu îi venise astfel în ajutor.

   Păianjenul tocmai țesuse primele fire peste intrarea cuptorului, când mai mulți persecutori au intrat în brutărie. S-au uitat scurt prin încăpere și au vrut să plece, pentru că n-au găsit nimic. Atunci, unul dintre ei a arătat spre cuptorul deschis. Oare n-ar trebui să-l verifice mai îndeaproape? Dar unul dintre ei a văzut plasa de păianjen și a spus: „Aici nu avem ce să căutăm, pentru că la intrarea cuptorului este o plasă de păianjen.”

   Puțin mai târziu, soldații au plecat. Pastorul Havers a fost salvat.

„Îngerul Domnului tabără în jurul celor ce se tem de El și-i scapă din primejdie” (Psalmul 34.7).

Dumnezeu vede totul

   Radu primise de la tatăl său doi peștișori aurii. Ce plăcere să stai în fața acvariului și să privești peștișorii! Acvariul era atât de curat și atât de transparent, încât se putea vedea foarte bine tot ce era în el. Într-o după-masă, Radu ședea împreună cu tatăl său în fața acvariului și admirau peștișorii. Tatăl i-a spus: „Copilul meu, tu poți vedea peștii, deoarece sticla este curată și transparentă. Ei nu se pot ascunde de tine. Tot așa, și în fața lui Dumnezeu: totul este transparent pe pământ. El vede, cunoaște și știe totul. Nimic nu-i rămâne ascuns. Cei mai mulți oameni nu se gândesc că în cer locuiește Unul, care îi cunoaște în întregime. Nu uita aceasta niciodată, copilul meu, și ferește-te de orice rău!”

   Nu ar trebui oare să luăm seama cu toții la acest sfat al tatălui? Dumnezeu, „care vede în ascuns”, cunoaște toate căile, gândurile și faptele fiecărui copil. Ceea ce se petrece în întuneric este descoperit în fața ochilor Săi. Odată va veni clipa, când oamenii vor fi judecați după ceea ce au făcut.

   Aparții, drag băiat, dragă fată, de cei care se tem de această judecată? Atunci, refugiază-te la Cel care vrea să devină Salvatorul tău!

„Până când vreți să șchiopătați de amândouă picioarele?” 1 Împărați 18.21

   Această întrebare a pus-o profetul Ilie poporului Israel, deoarece marea majoritate se închina lui Baal, zeul împăratului păgân Ahab și al soției sale Izabela.

   Ilie a pus poporul înaintea unei alegeri, și anume să slujească ori Dumnezeului adevărat, ori lui Baal și astfel lui satan. Dumnezeu a arătat că a recunoscut mărturia clară a lui Ilie, trimițând foc din cer pe altarul zidit de Ilie. (Citește te rog 1 Împărați 18, versetele 17 la 40!)

   Și astăzi, fiecare om trebuie să ia decizia cea mai importantă: fie să-L recunoască pe Domnul Isus, Mântuitorul lumii trimis de Dumnezeu, fie să-L respingă; să aleagă, ori viața veșnică, ori condamnarea veșnică.

   Gândește-te și la acest aspect: deciziile pe jumătate sunt întotdeauna decizii pentru satan. Nu putem să-L iubim în același timp pe Domnul Isus și lumea.

   Te-ai decis deja? Amânarea acestei decizii este foarte fatală. Decide-te astăzi pentru Domnul Isus! Curând este pentru totdeauna prea târziu.