Lipsit de griji

   Trenul a oprit într-o mică gară, iar un băiețel de aproximativ șase ani a urcat în compartimentul unde mă aflam eu, a salutat scurt și s-a așezat în fața mea la fereastră. Trenul a pornit mai departe. Un timp m-am uitat la băiețelul care aparent nu fusese adus de nimeni la gară și căruia, după câte am putut să văd, nu i-a făcut nimeni cu mâna. Și, totuși, el ședea nepăsător la fereastră și privea interesat la peisajul care se perinda înaintea ochilor: case și mașini, bicicliști și oameni care se plimbau, pomi și grădini, animale pe câmpii și stâlpii gardurilor.

   Într-un final l-am întrebat pe micul meu tovarăș de călătorie:

   - Ai călătorit de mai multe ori cu trenul?

   - O, da, a răspuns el.

   Am început o mică discuție. Astfel am aflat că se numea Horațiu. Trecuse deja o oră de când ne aflam în tren. Trenul trecuse de două ori peste câte un pod înalt și apoi printr-un tunel foarte lung și întunecos. Dar lui Horațiu nu-i era deloc teamă. Privea mulțumit afară și era într-o dispoziție bună, chiar și atunci când afară începuse încet să se întunece.

   M-am adresat încă o dată băiatului:

   - Horațiu, nu te temi deloc? Nu ți-e dor de casă? Nu ți-e teamă să mergi cu trenul singur?

   Horațiu s-a uitat la mine făcând ochi mari:

   - Teamă? De ce să-mi fie teamă? Tatăl meu conduce locomotiva din față. El știe orice tunel și orice pod și orice gară. La următoarea oprire cobor. Atunci ajung acasă și mâncăm cina.

   Nu era de mirare că Horațiu era așa de nepăsător. El se afla într-un tren condus de tatăl său. De ce să se teamă? El avea încredere în tatăl lui care îl va duce în siguranță acasă.

   Tatăl nostru ceresc ne-a promis nouă, tuturor celor care suntem copiii Săi, că vom ajunge acasă. Toți cei care L-au primit pe Domnul Isus ca Mântuitor al lor și s-au adăpostit sub brațul Său, pot fi siguri de grija iubitoare și de paza sigură a Tatălui lor ceresc. Când vor „ajunge acasă”, vor savura bucuria veșnică în Casa Tatălui.

   Este aceasta așteptarea ta?