Zile anumite

 

   Cu siguranță, există mereu anumite zile în an de care te bucuri în mod special. Poate fi ziua ta de naștere, o zi liberă de la școală sau o altă zi în care intenționezi să faci ceva deosebit.
Atunci îți spui: „Astăzi nu las să-mi răpească bucuria nimeni și prin nimic.” Cu siguranță, ai avut parte de astfel de zile frumoase.

   Dar, bineînțeles, nu toate zilele sunt așa de fericite. Există și zile când ești trist, de care te temi și te îngrijorezi. Și nu doar ție îți merge așa, și adulții cunosc astfel de zile „întunecate”.

   Pentru aceste zile dificile poți găsi mângâiere și putere . Unde? Ia Biblia și citește:

   Evrei 13.6: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme.”

   Neemia 8.10: „Bucuria Domnului va fi tăria voastră.”

   Domnul Isus nu dorește să te vadă trist și mâhnit. El vrea să-ți dăruiască bucurie chiar și în zile întunecate. Această bucurie constă în faptul că știi că ai un Mântuitor care te iubește și vrea să te ajute. Poți conta pe El tot timpul. Aceste gânduri bune și această siguranță sunt ca o protecție în fața tuturor gândurilor tulburi.

Sămânța vie

 

   Profesorul nostru de biologie ne-a arătat câteva mici semințe maro.

   „Cunosc foarte bine compoziția acestei semințe”, a spus el, „ea constă din azot, hidrogen și cărbune. Eu pot face o sămânță care are exact aceleași componente. Dar – dacă semăn semințele pe care le-aș face eu nu va ieși nimic din ele; componentele lor vor fi absorbite de pământ. Dacă, dimpotrivă, semăn semințele create de Dumnezeu vor ieși spice din ele care poartă rod, pentru că ele conțin principiul misterios, pe care îl numim principiul vieții.”

   În timp ce lua în mână Biblia de pe catedră, a continuat:

   „Această Biblie arată ca alte cărți și există unele care sunt tot așa de vechi ca și ea. Dar doar Biblia este și rămâne Cuvântul viu al lui Dumnezeu - și sămânța nepieritoare care poate acționa în noi o viață nouă. Noi nu putem înțelege puterea Lui minunată, dar această sămânță divină, semănată în pământ bun, oferă întotdeauna dovada că poartă în sine principiul vieții. El face ca noi să trecem de la moarte la viață, din întuneric la lumină.

„Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător” (Evrei 4.12).

 

 

Ușa

 

   Todor locuia la o fermă destul de departe de sat. Până la școală avea de mers peste o jumătate de oră.

   Duminica, după școala duminicală, avea voie să rămână în sat, să mănânce la prânz la bunica și să rămână la ea până la adunarea de după-masa. Todor se bucura mult de acest lucru. Bunica cocea întotdeauna prăjitură bună și băiatul se lăsa răsfățat de ea.

   Bunica locuia într-o căsuță veche chiar lângă adunare. Căsuța era năpădită aproape în întregime de iederă, lavandă și trandafiri. Și ușa casei era deja foarte veche. Ce era deosebit la această ușă: nu avea mâner de afară, bunica trebuia să deschidă ușa din interior. Bineînțeles că această căsuță avea și o ușă secundară în spatele casei! Altfel, bunica nu ar fi putut intra în casă.

   Anii au trecut și Todor s-a făcut mare. El și-a găsit un serviciu la oraș și s-a mutat din satul lui. Bunica murise între timp și căsuța ei a fost vândută.

   După câțiva ani, Todor a vizitat locul unde copilărise. Când a revăzut căsuța bunicii sale, a observat imediat că binecunoscuta ușă a casei fusese zidită și alături fusese pusă o ușă nouă.

   Cât de des stătuse el acolo ca băiat și bătuse în ușă, iar bunica îi deschisese! – Dar zilele fericite și fără griji ale copilăriei trecuseră și nu se mai întorceau. Și-a amintit de ceea ce a auzit cândva la școala duminicală. Învățătorul școlii duminicale spusese adeseori că Domnul Isus stă în fața ușii inimii și bate și că el, Todor, trebuie să-I deschidă din interior. De asemenea și-a amintit că Domnul Isus nu va bate mereu, ci va pleca trist. Mai știa și că Domnul Isus este ușa spre cer și că această ușă se va închide cândva pentru totdeauna.

   Când fusese vorba despre această ușă a inimii, Todor se gândise întotdeauna la vechea ușă a casei care acum nu mai putea fi deschisă din interior. Acum această ușă nu mai era...

   Todor a fost foarte mișcat. La scurt timp a deschis Mântuitorului ușa inimii sale, s-a întors la Dumnezeu și a găsit iertarea păcatelor lui și pacea cu Dumnezeu. În inima lui a fost mare bucurie.

 

De ce?

 

   În urmă cu câțiva ani, un tânăr a dorit să călătorească cu vaporul în America. Până la port a folosit trenul. După aceea, vaporul „Elbe” urma să-l treacă peste Atlantic în America.

   Tânărul pornise de dimineața devreme de acasă și a ajuns, după cum a presupus, la timp în port. Dar ce dezamăgire! Vaporul tocmai plecase. El ar fi trebuit să vină cu un tren mai devreme.

   Descurajat, deznădăjduit chiar, s-a interesat de o altă posibilitate pentru a putea continua călătoria. Dar un alt vapor nu pleca prea curând.

   Tânărului nu-i rămânea altă opțiune decât să se întoarcă acasă. El i-a povestit mamei eșecul său și mereu se văicărea: „De ce a trebuit să mi se întâmple tocmai mie? De ce?”

   Răspunsul l-a primit imediat ziua următoare. Vaporul „Elbe” se scufundase la câteva ore de la plecarea sa, înainte de țărmul Angliei!