Era deja ultima lună de vară, luna august cea călduroasă. În toți pomii străluceau mere roși-aurii și anunțau toamna. Vărul nu mai venise pe acolo. Bătrâna Cati spera că și-a schimbat intenția și nu se mai gândește la fată. Atunci inima ei era așa de ușurată, de parcă i-ar fi fost luate toate grijile.
Trini era veselă ca o pasăre de dimineața până seara. Nu se mai gândea de mult timp la vărul bunicii și la planurile sale. Faptul că bunica nu mai spunea nimic o făcuse să se simtă mai în siguranță.
Într-o dimineață veni un băiat tânăr la spălătoreasa Cati și îi spuse că vine din valea Răchita și că i-a promis vărului ei ca în trecere să-i transmită informațiile. Vărul îi transmitea că ar trebui să pregătească hainele și totul pentru fată și că el va trece pe acolo când va urca muntele pentru afacerile sale. Urma să vorbească și cu tutorele despre școală, salariu și toate celelalte.
Bunicii i se făcu negru înaintea ochilor din cauza sperieturii; se așeză repede pentru a se liniști puțin. Deci venise totuși deodată momentul de care se temuse întotdeauna în sufletul ei! Era sigură că tutorele va consimți imediat și îi va da vărului fata. Ea nu mai putea să aducă niciun câștig și nu știa dacă și cât timp va mai putea să-și câștige existența pentru ea însăși. Atunci ar cădea amândouă ca povară comunității. Vărul însă vorbea de un bun câștig și garanta pentru viitorul copilei.
Bătrâna Cati avusese parte de lucruri mai grele; dar acum, când trebuia să renunțe la această copilă, care era întreaga ei bucurie și întregul ei sprijin, i se părea că i se rupe inima de necaz.
Se gândi cum ar trebui să o facă pe Trini să înțeleagă situația. Dar când își aduse aminte de lacrimile vărsate de aceasta când i-a vorbit prima dată despre propunerea vărului ei, își pierdu curajul. Se gândi că cel mai bine ar fi să nu-i vorbească despre acest lucru. Când va veni vărul, va fi o luptă scurtă și va fi mai ușor de suportat și între timp fata ar avea încă zile netulburate.
Dar începând cu acea dimineață, pe fața bunicii se citea o supărare așa de mare, încât Trini se îngrijoră mult și o întrebă: „Bunică, ce ai? O să merg în fiecare zi după mure, dacă îți faci griji că nu vom mai avea cu ce trăi, pentru că nu mai poți să faci așa de multe lucruri. Nu trebuie să mă odihnesc, sunt rezistentă, uite, uite!
Și Trini întinse spre bunică cele două brațe ale ei solide ca dovadă că nu trebuie să-și facă griji. Dar îngrijorarea bunicii creștea mai mult, pentru că vedea prea bine cât de mare și de puternică devenise copila și că într-adevăr era capabilă de o altă muncă decât cea pe care o făcea acum. Dar stând liniștită în amurg și privind înapoi la timpurile trecute și la ajutorul părintesc al Dumnezeului ei iubitor prin multe necazuri, spunea iarăși cu încredere: „De aceea, suflete al meu, fii liniștit în fața lui Dumnezeu, așa cum se cuvine.”
Lumina amurgului mai licărea puțin. Bunica ședea la fereastră și o aștepta pe Trini pentru a aprinde lumina și a pregăti cina. Atunci auzi pași, dar care nu erau ai copilei, ci erau pași grei, hotărâți. Cu siguranță, era vărul! Bunicii parcă i se opri inima în loc.
Apoi, ușa se deschise și cu pas hotărât, cu un coș mare pe braț, intră țăranca cu mere de aur și întrebă:
- Unde sunteți, Cati? Nu vă văd. Bună seara!
Bătrâna se ridică repede, aprinse o lumânare și îi dădu vizitatoarei mâna. Aceasta puse pe masă coșul în care străluceau o mulțime de mere de aur dintre cele mai minunate, de la care își trăgea numele întreaga gospodărie.
- V-am adus câteva mere. Anul acesta s-au făcut multe mere, spuse țăranca din nou. Dar unde este copila?
Cati îi relată că Trini s-a dus cu câțiva copii în sus spre pădure să culeagă mure; dar curând se va încheia și culesul de mure.
- Așa este, spuse țăranca. Mă bucur că Trini nu este aici, pentru că doresc să vorbesc ceva cu dumneavoastră.
Cati trase două scaune și cele două femei șezură față în față la masă, având între ele coșul mare de mere. Țăranca începu din nou:
- De scurt timp am avut o scurtă altercație cu copila dumneavoastră, desigur v-a spus despre aceasta. Am fost puțin mânioasă, pentru că tânăra servitoare stricase întregul strat de salată și pe deasupra fusese și nerușinată ca și când n-ar fi făcut nimic rău. Așa sunt cei tineri în zilele de astăzi. Dacă le spui un singur cuvânt care nu le place să-l audă, imediat au replică și îți spun cu alte cuvinte: „Căutați o altă servitoare!” Dar nu-mi place să am pentru treburile gospodărești tot alte ajutoare, și astfel mi-am revărsat mânia când copila a trecut pe acolo. Dar când am auzit-o replicând dincolo de gard, m-am supărat și mai tare și am vrut să-i dau una. Am alergat într-acolo și atunci am auzit ceva care mi-a plăcut și mi-am spus: Bătrâna Cati a învățat-o bine pe fată; cu cineva care gândește astfel aș scoate-o bine la capăt. Cugetând astfel la toate aspectele, m-am hotărât și despre aceasta vreau să vă vorbesc acum. Copila este desigur tânără, dar este mare și puternică și se vede de asemenea că este foarte harnică și pricepută. Cele câteva luni de școală până în primăvară vor trece repede, și astfel m-am gândit, dacă v-ar conveni, aș vrea să iau la mine copila. Peste iarnă aș avea timp să o îndrum în toate și până la vară ar fi o servitoare bună. Nu trebuie însă să vă faceți griji, Cati! Știu că acum ar fi timpul ca fata să înceapă să lucreze pentru dumneavoastră și să câștige ceva. Așa va și fi. Îi voi da imediat întregul salariu pe care îl au servitoarele și în fiecare săptămână încă o pâine în plus, căci fata merită. Astfel, aveți avantajul ca fata să rămână în apropiere. Duminica poate să vină de la amiază la dumneavoastră. – De ce plângeți, Cati? Copila nu o va duce rău la mine și dumneavoastră nu veți duce lipsă de nimic. Avem de toate din belșug în gospodărie; fata va aduce duminica un săculeț cu făină și o sticlă cu lapte, plus alte lucruri pe parcursul anului, cu siguranță.
- Oh, nu mai spuneți nimic! Este mai mult decât destul, putu în sfârșit să rostească bunica. Plâng numai de bucurie, de o mare bucurie. Nici nu știți de ce necaz mare mă eliberați și ce binefacere îmi faceți.
Și atunci bătrâna îi povesti țărancei cum pe parcursul întregii veri și-a făcut griji și cum îl aștepta în fiecare clipă pe vărul din sat, fără să-i spună ceva fetei, pentru că se temea de jalea ei mare.
Chiar când termină de relatat bunica, Trini sosi și intră în căsuță sărind. La vederea merelor de aur de pe masă și a țărancei care ședea lângă acestea, se opri deodată și privi foarte mirată de la una la alta.
- Vino, dă-mi mâna, Trini, spuse țăranca. Pentru că nu ai scuturat niciodată pomii, primești toate acestea, ca să le savurezi cu bunica.
Fața lui Trini se lumină de bucurie. Deci totuși țăranca auzise că ea nu scuturase niciodată pomii. Se apropie repede să-i întindă femeii mâna.
- Ce spui? continuă țăranca. Ți-ar plăcea să lucrezi cu mine?
Trini privi mai mirată spre țărancă și apoi iarăși spre bunică. Aceasta îi spuse foarte bucuroasă:
- Trineli, iată ce întorsătură au luat lucrurile! exclamă ea. Nu vei merge în valea Răchita, ci vei fi aproape de mine. Vei merge în fiecare zi jos la ferma cu mere de aur, iar seara vei putea să vii acasă. Ah, ce eliberare de marea grijă! Mulțumește-i, Trineli, mulțumește-i!
- Vă mulțumesc mult! Și doresc să lucrez la dumneavoastră ce veți vrea, spuse Trini care începea acum să înțeleagă lucrurile.
- Foarte bine, încheie țăranca. Ne-am înțeles. Culesul fructelor de pădure s-a încheiat, iar culesul merelor și al perelor începe acum. Acesta este tocmai timpul potrivit pentru a începe munca la mine. Cati, trimiteți-mi luni fata și dați-i binecuvântarea dumneavoastră. Dumnezeu să vă aibă în paza Sa!
Imediat ce ușa se închise în urma țărancei, bunica începu să laude și să mulțumească cu glas tare, pentru că Dumnezeu a transformat toate grijile ei într-o bucurie atât de mare și un astfel de ajutor.
Trini aproape nu mai știa ce să facă de bucurie:
- Ura, acum nu mai trebuie să plec niciodată de la tine, bunico! Mă voi strădui să fac totul bine și să lucrez mult, astfel ca țăranca să mă țină în slujbă tot timpul vieții ei.
Privind merele de aur, Trini spuse deodată:
- Bunică, pot să-i duc jumătate din ele lui Maneli? Am împărțit întotdeauna cu ea.
- Da, da, dădu din cap aprobator femeia bătrână. Se bucura, ca și vecina săracă să profite puțin din bucuria lor. Aleargă numaidecât, Trineli, și ia mai mult decât jumătate, ei sunt mulți și se vor bucura de mere. Mergi repede!
Trineli plecă grăbită. Când răsturnă merele pe masă, ceata de copii scoase strigăte de bucurie.
Luni, în timp ce Trini lucra cu zel sub pomii fermei cu mere de aur, vărul intră la bătrâna Cati. Acum însă, bunicii nu-i mai era teamă. Îi spuse unde este fata la lucru și că acolo va rămâne.
Dar vărul nu se lăsă distras așa de repede de la planul său, pentru că avea de gând să ia copila cu sine. El alergă imediat la tutore și îi prezentă ce câștig mare ar avea copila de la munca în fabrică față de slujba în gospodăria țărănească. În fabrică, în fiecare an i s-ar mări salariul! Dar tutorele zâmbi numai, pentru că țăranca cu mere de aur fusese deja la el și țăranca a știut ce avea de făcut dacă vroia să păstreze copila. Tutorele îi spuse vărului că dacă fata ar pleca, nimeni nu s-ar îngriji de bătrâna spălătoreasă Cati; atât timp însă cât este la țărancă, amândouă vor fi bine îngrijite și ar putea fără alt ajutor să trăiască bine și așa rămân lucrurile.
Lui Trini îi plăcea mult la țăranca cu mere de aur. Cunoștea deja tot ce avea de făcut, iar țăranca o îndrăgea mult pe Trini cea sprintenă și totdeauna veselă, ca și când ar fi fost propriul ei copil. Bunica se îngrijea de asemenea, ca fata să nu uite niciodată cine îi vorbește, chiar și atunci când trebuie să suporte ceva ce ar fi durut-o; căci știe bine cum a obținut acel loc bun de muncă la țărancă.
(Sfârșit)
