„Ce se întâmplă afară?”, s-a întrebat Rudolf, un
tânăr de aproximativ 18 ani, mergând spre ușă și deschizând-o atent.
Consternarea lui nu a fost mică atunci când a văzut la câțiva pași depărtare un
animal mare, cu ochi de un galben strălucitor, întins pe pământ. Își arăta
mânios colții în timp ce scotea un mârâit feroce. Băiatul a închis repede ușa
și a blocat-o cu grijă. Niciodată în viața lui nu văzuse un asemenea animal.
Arăta ca o pisică sălbatică mare, dar capul semăna cu al unei leoaice tinere.
Ce să fie? În orice caz, animalul arăta destul de periculos.
Puma – așa se numea animalul sălbatic, care îl
speriase așa de tare – era un oaspete foarte rar în această țară. Patria lui
este în America de Sud, locuiește însă și în Mexic și în SUA, ajungând chiar
până în Canada. Corpul lui ajunge până la mai mult de un metru lungime. El
trăiește în pădure, unde se poate cățăra chiar și în copaci, sau pe câmpii cu
iarbă și se hrănește din vânatul mamiferelor mai mici.
Era o noapte geroasă. Vântul sufla puternic, iar puma,
pe care o chinuia foamea, mârâia și urla, încât pe Rudolf l-a apucat frica. El
a aruncat câteva lemne pe foc, să mențină căldura.
Situația era foarte neplăcută. Următoarea cabană se
afla la o distanță de circa un sfert de oră. Acolo locuia domnul Harpner cu
fiul său. Ei erau cunoștințe bune ale lui Rudolf și ale tatălui său. Înainte cu
ceva timp, cei patru își păsăsiseră patria și emigraseră în Canada. Mai târziu,
când cabanele vor fi aranjate și terenurile cultivate, urmau să vină și
familiile lor.
Rudolf se acomodase foarte bine în noua patrie. Era
un băiat curajos și puternic. Ce bucurie era pentru el să alerge cu calul său
pe preeria întinsă, să înoate în râul din apropiere sau, ca acum iarna, să
patineze pe gheața netedă! Își dorea câțiva prieteni, pentru că adeseori se
simțea singur. La început, aici, în Canada fusese altfel. Franz Harpner, fiul
vecinului, fusese cândva prietenul său. Atunci nu știa de plictiseală. Dar
deodată, prietenia s-a destrămat, cei doi băieți plini de viață s-au despărțit.
Franz l-a jignit foarte tare pe Rudolf, după părerea acestuia, și de atunci
orice contact prietenesc între ei a încetat.
Astăzi cei doi tați ai lor au plecat cu caii în oraș
pentru a cumpăra provizii, iar fiii au rămas singuri acasă. Atât timp cât a
fost zi, pe Rudolf nu l-a deranjat acest lucru. Era așa de mult lucru în casă
și în grajd, încât a uitat de toate celelalte. Dar acum, când munca era
terminată și el era singur cu pisica sălbatică în fața ușii, se simțea foarte
singur și s-a gândit fără să vrea cât de frumos ar fi fost să fie împreună cu vechiul
său prieten Franz.
„Noroc că fereastra este așa de mică”, și-a spus el, „și
animalul nu poate intra”.
A aruncat o privire afară. La o destul de mare
depărtare pe câmpia întinsă a zărit o lumină strălucitoare care se mișca.
„Este Franz care merge la grajd”, și-a spus el. În
aceeași clipă l-a străfulgerat gândul: Ce se va întâmpla dacă animalul sălbatic
ar fugi spre cabana prietenului care nu bănuia nimic, pentru a-și căuta acolo
ceva de mâncare, și l-ar întâlni pe Franz pe câmpul deschis?
La gândul acesta, Rudolf s-a înfiorat. Toată
amărăciunea a fost uitată, toată supărarea. Deja își vedea prietenul în labele
animalului, sângerând pe pământ.
Ce să facă? Trebuia să-l atenționeze pe Franz! Dar
cum? Nicio clipă nu era de pierdut. El s-a gândit și L-a implorat pe Dumnezeu
pentru ajutor. Deodată i-a venit un gând care i se părea să reușească.
El a adus o bucată mare de carne din cămară, a
fript-o puțin la foc și a așezat-o apoi pe jos în cel mai îndepărtat colț al
camerei. După aceea s-a strecurat spre ușă, a descuiat-o și a deschis-o pe
jumătate. A sărit cu un singur salt pe scara care ducea la pod, s-a cățărat sus
și a tras de scară în sus – era în siguranță! Dar era și timpul, pentru că puma
nu s-a lăsat mult așteptată.
Animalul sălbatic pe jumătate înfometat nu a ezitat
să înceapă mâncatul cărnii care mirosea apetisant.
Acum venea pentru prietenul nostru curajos partea cea
mai grea a misiunii sale. Vroia să arunce de sus scara grea pe ușă, astfel încât
să se închidă și animalului să-i fie blocată ieșirea.
Cu toată puterea lui i-a reușit planul. Ușa s-a închis
rămânând doar o mică deschizătură și a fost baricadată în același timp de
scară.
La auzul pocnetului, puma a scos un mârâit nedorit,
dar și-a continuat nestingherită masa.
Acum trebuia să iasă repede prin fereastra de la
etajul de sus și să alerge spre Franz, căci exista totuși posibilitatea ca
animalul suplu să se strecoare afară, pentru că ușa nu fusese închisă de tot.
Rudolf trebuia să ajungă deci în siguranță înainte ca puma să-și termine masa.
Nu a lăsat să treacă deloc timpul, ci a sărit de la fereastră pe o movilă de
zăpadă și a alergat apoi cât a putut de repede prin zăpada înaltă spre familia
Harpner.
„Repede, repede! Să mergem în casă și închide toate
ușile!”, i-a strigat lui Franz, care tocmai se întorcea de la grajd. Franz l-a
urmat imediat, pentru că vedea pe fața lui Rudolf că se întâmplase ceva
deosebit. După ce a închis toate ușile și câinele a fost adus în cameră, când
s-au așezat în fața focului din cămin, Rudolf i-a povestit aventura. Franz a
ascultat liniștit și nu a spus niciun cuvânt când relatarea a luat sfârșit.
„Ești un băiat descurcăreț”, a spus el într-un final.
„Tu nu ai fi făcut același lucru pentru mine?”, a
întrebat Rudolf.
„Îmi pare rău pentru ceea ce s-a întâmplat de curând”,
a continuat Franz după o pauză, pe un ton rușinat, „și că te-am numit un papă-lapte.
Sper să mă ierți.”
Spunând acestea i-a întins șovăitor lui Rudolf mâna,
iar acesta a apucat-o și i-a strâns-o tare.
Dimineața următoare, tații s-au întors din călătoria
lor. Puma nu reușise să scape din închisoarea ei. Tatăl lui Rudolf a împușcat-o
prin deschizătura ușii. „Ai făcut ceea ce trebuia”, i-a spus el fiului său după
ce au deschis agitați ușa și au așezat scara iarăși la locul ei. „Ai acționat
așa cum se cuvine unui tânăr curajos.”
Rudolf și Franz au devenit cei mai buni prieteni după
această întâmplare. Ei au tras de aici o învățătură pe care nu au uitat-o. În
viitor, Dumnezeu nu a mai trebuit să trimită un animal sălbatic ca să-i facă să
se înțeleagă din nou. Ei au avut grijă să îndepărteze pe cât posibil imediat
neînțelegerile într-un mod care să-I placă lui Dumnezeu.