marți

Cum se îndură un tată...

 Cum se îndură un tată de copiii lui, așa se îndură Domnul de cei ce se tem de El. Psalmul 103.13



Iona

 

   Probabil, fiecare dintre voi a citit sau a auzit istoria lui Iona. Acolo putem vedea cât de îndurător este Dumnezeu față de ai Săi care cred în El și față de oamenii necredincioși care nu se interesează de El sau nu întreabă de El.

   Iona nu a fost gata să îndeplinească sarcina pe care i-o dăduse Dumnezeu. Pur și simplu aceasta nu corespundea imaginațiilor sale. Astfel a mers pe propriul său drum. Dar Dumnezeu în îndurarea Sa l-a adus înapoi pe profetul Său și l-a făcut iarăși folositor.

   Și față de oamenii din Ninive, Dumnezeu a arătat îndurare. El a trebuit să constate în acest oraș mult rău, mult păcat. Prin profet, El i-a atenționat cu privire la judecata viitoare. Pentru că ei s-au întors de la calea lor rea, Dumnezeu S-a îndurat și nu i-a pedepsit.

   Da, așa este Dumnezeu! El vrea să-i ajute, să-i restabilească pe copiii Săi care au păcătuit și se află pe un drum greșit. El le arată oamenilor necredincioși că există o cale înapoi la El, că El poate să ierte păcate. – De aceea L-a trimis pe Fiul Său Isus Hristos pe acest pământ. El a murit pe crucea de la Golgota pentru vina altora. Pentru că El a purtat acolo judecata lui Dumnezeu, Dumnezeu poate arăta îndurare fiecărui om care se îndreaptă către El.

 

duminică

Ce dezvăluie Cuvântul lui Dumnezeu

 

   Unul dintre generalii lui Friedrich cel Mare era un creștin care citea zilnic Biblia. Într-o zi, regele l-a întrebat:

   - Să-mi spui de ce te preocupi mereu cu Biblia!

   La această întrebare, generalul i-a dat următorul răspuns frumos:

   - Pentru că Biblia îmi dezvăluie un Tată care numără firele capului meu, pentru că îmi dezvăluie un Mântuitor care prin sângele Său a iertat toate păcatele mele și pentru că îmi arată un cer unde voi avea o parte veșnică, binecuvântată, împreună cu acest Mântuitor.

 

Pentru toți

 

   Pe fața Anei se vedea o umbră, în timp ce ședea alături de mama ei la fereastră cu un lucru de mână.

   - Ce este, Ana? Ce griji te apasă?, a întrebat-o mama.

   - Nu pot să înțeleg un lucru, a răspuns Ana. Azi de dimineață, tata a citit din Biblie că Hristos locuiește în inimile noastre prin credință. Dar cum este posibil ca Mântuitorul să locuiască în inima ta și a tatălui și în același timp în inimile tuturor oamenilor credincioși? Este doar un singur Mântuitor!

   - Ana, privește la soare! În acest moment vezi întregul soare luminos care oferă căldură. Și eu văd întregul soare. Dacă acum, deodată, toate milioanele de oameni care locuiesc pe aceeași emisferă a pământului s-ar uita la soare, fiecare ar vedea un soare întreg și s-ar putea bucura de căldura și de lumina lui. Înțelegi ce îți spun?

   - Da, mamă, înțeleg.

   - Așa este și cu Isus Hristos, care este numit în Biblie „soarele dreptății”, i-a mai spus mama Anei și a văzut că fața ei s-a luminat.


 

 

vineri

Mormântul gol

 

   Vântul de noiembrie aduce cu sine un nor gri, încărcat de ploaie. El plutește încet peste acoperișurile roșii, maro și negre de pe strada Lalelelor. În casa cu numărul 10, Lukas stă la fereastra camerei sale. El se uită la timpul noros de toamnă și observă norul gros de ploaie.

   „Dacă l-aș atinge acum, atunci cu siguranță ar fi o ploaie torențială”, se gândește el. „Apa ar curge ca un pârâu prin jgheaburi. Poate capacele de la canalizare vor fi ridicate, așa ca la ultima furtună. Poate apa de ploaie va pătrunde în câteva pivnițe și ea va trebui pompată afară de către pompieri.”

   „Și poate”, Lukas își toarce firul gândurilor mai departe, „apa va ajunge și în pivnița unchiului Sebastian. Atunci ar trebui să aștepte și el pompierii și nu ar mai avea timp să ne viziteze astăzi. Și atunci nu ar mai putea să ne arate pentru a nu știu câta oară imagini plictisitoare de moarte!”

   Lukas privește morocănos la norul de ploaie care dispare în spatele casei familiei Beldeanu.

   Deodată o observă pe Elena.

   - Vii la mine? strigă ea.

   - Nu pot, răspunde Lukas. Vine unchiul Sebastian la noi!

   - Așa, spune Elena și închide fereastra.

   La ora patru, apare unchiul Sebastian bine dispus.

   - Astăzi vă voi arăta pozele mele din Israel, spune el.

   - Nu le-am văzut data trecută?, întreabă precaut Lukas.

   - Acelea au fost poze din Egipt, îi explică mama.

   După o oră, capul lui Lukas țiuie de imagini din deșert, poze ale peșterilor și ale caselor care au aceeași culoare ca nisipul.

   - Am sus o carte extrem de captivantă, spune el în pauza de cafea.

   - În ea poți citi deseară, spune mama rămânând pe poziție.

   Lukas își mănâncă prăjitura.

   - Apropo, luni dăm lucrare la mate, povestește el.

   Acum, mama nu se mai împotrivește. Matematica are prioritate, cu siguranță. Triumfător, Lukas urcă treptele și se așază la masa de scris. Chiar și scăderile îi fac astăzi o deosebită plăcere.

   Lukas calculează până când unchiul Sebastian își pune proiectorul în rabla lui de mașină.

   - Ar trebui să faceți și voi odată o astfel de călătorie în Israel!, strigă el la despărțire și pleacă accelerând puternic.

   La scurt timp sună la ușă Elena.

   - Ei, ce poze ați văzut de data aceasta?, întreabă ea.

   - Poze din Israel, oftează Lukas.

   Elena se ghemuiește comod în fotoliul verde al lui Lukas.

   - Și eu am văzut cândva câteva poze de acolo, spune ea. Știi că în Israel a trăit Isus Hristos?

   - Este scris în Biblie. Nu-i așa?, întreabă Lukas.

   Elena încuviințează.

   - Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, a locuit acolo ca om și a muncit. El i-a ajutat pe mulți oameni. El a murit pe o cruce pentru multele noastre păcate.

   Lukas își amintește de o fotografie a unchiului Sebastian: o peșteră goală și alături o piatră mare. Tot așa a arătat și mormântul Domnului Isus: gol! Dumnezeu L-a înviat din morți pe Fiul Său. Isus trăiește!

   - Acum ne putem ruga Lui, spune Elena. Domnul Isus trăiește în cer, dar totuși ne aude.

   - L-a văzut cineva, după ce a înviat?, vrea să știe Lukas.

   - Sigur!, răspunde Elena. Maria l-a văzut. Și ucenicii Săi, bărbați care au fost aproape tot timpul cu El. Ei au vorbit chiar personal cu El. Și după aceea au fost prezenți când El S-a înălțat la cer.

   Lukas își amintește că acestea pot fi citite în Biblie.

   - Și oricine vrea, poate să vadă mormântul, adaugă Elena.

   - Exact, spune Lukas. Mormântul gol.

 

miercuri

Un Mântuitor viu

 

   O învățătoare de la școala duminicală, care făcea vizite la secția pediatrică a unui spital, a ajuns la patul unui băiețel care părea foarte trist. Ea îl cunoștea și l-a întrebat:

   - Cum îți merge, Paul?

   Micuțul pacient a privit cu teamă spre vizitatoare și a răspuns încet:

   - Mâine voi fi operat.

   - Am auzit deseori, a spus vizitatoarea, că zilele de dinainte de o operație și gândurile la ea sunt mult mai rele decât operația în sine. Vreau să-ți mai spun ceva: Dacă Îl cunoști pe Domnul Isus ca pe Mântuitorul tău care a murit pentru tine, atunci nu trebuie să te temi deloc, pentru că El este un Mântuitor viu. El trăiește în cer pentru tine și Îl poți ruga să te ajute să nu te temi și să treci cu bine peste operație. Și eu Îl voi ruga pentru tine.

   În timp ce vizitatoarea îi vorbea, fața lui Paul s-a luminat tot mai mult.

   - Știam că Mântuitorul a murit pentru mine, a spus el, dar nu știam că El și trăiește pentru mine. Mulțumesc mult, tanti, mulțumesc mult, că mi-ați spus aceasta! O să-L rog să mă ajute.

   După câteva zile, învățătoarea de la școala duminicală a mers din nou la spital. Imediat ce Paul a văzut-o, ochii lui au strălucit de bucurie. Ea l-a întrebat:

   - Ei bine, cum îți merge?

   Paul a răspuns imediat:

   - O, m-am rugat Mântuitorului și El m-a ajutat foarte bine! La sfârșitul săptămânii pot merge acasă!

   Vizitatoarea s-a bucurat cu micul ei prieten.

   - Și ce vei face când vei fi din nou acasă? a întrebat ea.

   - Cu siguranță, nu voi uita de Domnul Isus și de dragostea Lui cea mare. El este atât de bun și a făcut atât de mult pentru mine! Fața lui Paul strălucea de bucurie.

   Îl cunoști și tu pe Domnul Isus ca pe Mântuitorul tău viu? El, care a fost răstignit pe cruce și a murit pentru păcatele altora, șade acum la dreapta lui Dumnezeu, încununat cu onoare și glorie. La fel cum a fost odinioară aici pe pământ, El este și acum un Mântuitor plin de dragoste, care poate și vrea să-i binecuvânteze pe toți cei care vin la El.