Blocarea virușilor

   Fiecare utilizator de calculator se teme de viruși - programe de computer „răutăcioase” care se înmulțesc independent și se infiltrează în alte programe. Iar rezultatul este că programele inițiale „bune” nu mai funcționează corect, dimpotrivă provoacă stricăciuni.

   Omul a fost inițial o ființă „bună”, creat după chipul lui Dumnezeu, până când a permis ca în inima sa să intre un „virus” pe care Biblia îl numește păcat.

   Acest virus îngrozitor ne-a desfigurat, ne-a făcut egoiști și lipsiți de iubire. El a avut grijă ca noi să ne abatem de la Dumnezeu, Creatorul nostru bun. Toate grozăviile pe care le vedem pe acest pământ (război, nedreptate, distrugere, oprimare...) sunt urmări ale păcatului. Dar și tot răul din gândirea mea și în acțiunile mele (mânie, invidie, răutate...) este păcat.

   Ca și posesor de calculator sunt mulțumit că am un program antivirus, care poate să identifice la timp virusul și să-l îndepărteze. „Programul antivirus” al lui Dumnezeu pentru mine și pentru tine este Cuvântul Său, Biblia. Ea dezvăluie interiorul nostru și ne arată că păcatul este ascuns în noi: „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăișuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul și duhul, încheieturile și măduva, judecă simțirile și gândurile inimii. Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol și descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face” (Evrei 4.12-13). Dar tot ea ne curăță și ne aduce în legătură cu Dumnezeu: „Legea Domnului este desăvârșită și înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată și dă înțelepciune celui neștiutor. Orânduirile Domnului sunt fără prihană și veselesc inima; poruncile Domnului sunt curate și luminează ochii. Frica de Domnul este curată și ține pe vecie; judecățile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte. Ele sunt mai de preț decât aurul, decât mult aur curat; sunt mai dulci decât mierea, decât picurul din faguri. Robul Tău primește și el învățătura de la ele; pentru cine le păzește, răsplata este mare. Cine își cunoaște greșelile făcute din neștiință? Iartă-mi greșelile pe care nu le cunosc! Păzește, de asemenea, pe robul Tău de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine! Atunci voi fi fără prihană, nevinovat de păcate mari” (Psalmul 19.7-13).

Bătrânul și...

În romanul său „Bătrânul și marea”, Ernest Hemingway prezintă lupta tragică a unui sărman pescar. Un pește mare mușcase și stătea prins în undiță. A început lupta crâncenă pentru prada valoroasă. Bătrânul pescar s-a luptat cu toată puterea și iscusința unui pescar experimentat. Într-un final peștele plutea liniștit lângă barca lui. Acum pescarul era lipsit de griji pentru mult timp. Dar au apărut rechinii. Fără milă au început să mănânce din pește. Bătrânului i-a fost smulsă bucată cu bucată captura sa. El s-a luptat deznădăjduit. Când a ajuns la mal, tot ce i-a mai rămas a fost capul și scheletul – practic nimic. L-a cuprins o adâncă deznădejde și resemnare.

La fel ca acest pescar, mulți oameni, la capătul vieții lor, stau cu mâinile goale. Lupta lor a fost în zadar. Și Hemingway, un autor renumit, a fost în aceeași situație. El s-a împușcat.

Sinucidere! Mulți tineri renunță la viața lor, pentru că nu mai văd nicio cale de ieșire, nu mai au curaj în viață sau pur și simplu nu găsesc un sens pentru viața lor. – Ești și tu într-o astfel de situație? Atunci îți spun: Dumnezeu te iubește! Dumnezeu vrea să dea vieții tale un sens și o bucurie adevărată. Cum? Vorbește cu El, roagă-L să vină în viața ta, spune-I deznădejdea și vina ta. Atunci Dumnezeu ți-L va arăta pe Isus Hristos, Fiul Său, care a murit la cruce pentru tine, ca să poți trăi cu sens astăzi!

Fetiţa din Madagascar

   În Antananarivo, un oraş de pe insula Madagascar, s-a înfiinţat o şcoală creştină, în care cu timpul mulţi copii au fost instruiţi.

   Printre şcolăriţe era şi o fetiţă, care s-a remarcat prin râvnă şi hărnicie. Ca cei mai mulţi copii din Madagascar, ea avea o memorie bună şi putea reţine bine cele învăţate. Cel mai mult se bucura de istorisirile biblice, pe care niciodată nu le-a auzit de prea multe ori. Când a putut să citească, a început să citească ea însăşi aceste istorisiri din Biblie. Ea a citit despre potop, despre Iosif şi fraţii lui, despre Moise şi Ilie, despre David şi despre Daniel în groapa cu lei şi aşa mai departe. Cel mai mult însă îi plăcea să citească despre viaţa Domnului Isus, aşa cum a umblat El pe pământ şi cum a murit la cruce, ca să şteargă şi păcatele ei. Gândurile ei se preocupau ziua cu aceste lucruri, iar noaptea visa despre ele.

   După ce a fost zece luni la şcoală, a venit mama ei s-o ia acasă în vacanţă. Călătoria a durat două zile. În seara primei zile au ajuns într-un sat, unde voiau să înnopteze. În timp ce se pregătea masa de seară, ele şedeau în jurul unui foc împreună cu unii locuitori din sat. Cele două călătoare au fost întrebate de unde vin şi încotro doresc să meargă şi ce au făcut în oraş. Fetiţa a răspuns că ea a mers la şcoala creştină şi le-a spus acelor oameni unele istorisiri biblice cunoscute.

   Locuitorii satului s-au arătat foarte interesați de cele auzite. După cină, ei i s-a cerut să povestească mai departe despre noua învăţătură despre Isus. Se făcuse foarte târziu când mama şi fiica ei au putut merge la culcare.

   În dimineaţa următoare au vrut să meargă mai departe. Dar oamenii nu le-au lăsat să plece. Ei au zis: „Vrem să auzim mai mult istorisirile tale şi despre cartea de care ne-ai povestit.” Mama şi fiica au rămas în ziua aceea acolo şi micuţa a trebuit să povestească aproape neîncetat.

   Sărmanii păgâni au fost captivaţi de adevărurile pe care le auzeau şi de cântările pe care micuţa le cânta. Abia pe la miezul nopţii s-a oprit din vorbit, căci mereu veneau şi alţi ascultători, şi fiecare voia să audă ceva. În dimineaţa următoare au venit iarăşi mulţi, cu rugămintea ca ele să mai rămână o zi la ei. Ei voiau să le facă rost de orez şi să le pregătească o colibă frumoasă pentru locuit. Şi astfel, ele au mai rămas o zi.

   În dimineaţa următoare au venit locuitorii din capul celălalt al satului cu rugămintea urgentă ca ele să se ducă şi la ei şi să le povestească istorisirile minunate. Ca urmare, ele au rămas acolo o săptămână şi în fiecare zi fetiţa le-a spus oamenilor despre Domnul Isus şi le-a cântat cântări creştine. Fetiţa era de dimineaţa devreme şi până seara târziu printre locuitorii satului. Aşa de mare era dorinţa acelor oameni de a auzi Cuvântul lui Dumnezeu!

   După ce fetiţa şi mama ei au plecat, oamenii s-au adunat laolaltă şi şi-au repetat unii altora cele auzite, pe cât de bine posibil puteau, şi au cântat ce au reţinut din cântări.

   Astăzi în satul acela este o biserică şi în împrejurimile acelui sat sunt douăzeci şi cinci de biserici şi capele. Aceasta este urmarea istorisirilor spuse de acea fetiţă. Cu simplitate copilărească, ea a crezut şi a vorbit, iar Dumnezeu a binecuvântat-o!

„Și celui ce îi este sete să vină...

„Și celui ce îi este sete să vină; cine vrea să ia apa vieții fără plată!”

Apocalipsa 22.17