Într-o seară târziu, un băiat mergea spre
casă; câțiva kilometri trebuia să-i parcurgă printr-o pădure întunecată.
Era o vreme îngrozitoare; ploaia cădea în
rafale, iar vântul șuiera în coroanele copacilor. Băiatul nu alerga, ci gonea.
Apoi – la zece metri în fața lui – o voce de
bărbat a strigat deodată cu putere: „Tu ești, Ionele?”
Băiatul s-a speriat și s-a oprit ca
paralizat; dar apoi a observat că era tatăl lui, care îi venise în întâmpinare
pe ultima porțiune de drum, cea mai întunecată.
Teama a dispărut, iar noaptea nu a mai fost
așa de întunecoasă în jurul lui. Mâna tatălui se odihnea pe umărul său, iar
foarte aproape de el auzea pașii tatălui. Nu a mai simțit oboseala drumului,
pentru că se simțea deja acasă.
Și noi umblăm pe cale prin întuneric. Dar totuși
nu suntem singuri!
„Tu ești cu mine”. Hristos este cu oricine
s-a încredințat în mâna Sa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu