Într-o zi ploioasă

   Într-un verset din Biblie citim: „Faceți toate lucrurile fără cârtiri și fără șovăieli“ (Filipeni 2.14).

   „Toate”, adică ceea ce-ți cere mama, învățătorul la școală și Dumnezeu prin Cuvântul Său sfânt...

   Un băiețel avea obiceiul să cârtească cu orice prilej. Dimineața, cum se trezea, începea să murmure, ba că nu-și găsea ciorapii, ba că apa de la robinet este prea rece, ba cine mai știe ce. Veșnica lui bombăneală îi mâhnea pe toți ai casei.

   Băiatul era credincios și mama îi amintea de fiecare dată că Dumnezeu îl poate ajuta să fie întotdeauna mulțumit și să nu cârtească niciodată. În cele din urmă, el hotărî să se adreseze Domnului de fiecare dată când îi venea să cârtească.

   Într-o seară, băiatul se rugă și se culcă mulțumit, iar dimineața când se trezi și privi pe fereastră, văzu cernându-se ca prin sită o ploaie măruntă... Băiatul era cât pe ce să cârtească, pentru că dorea să se joace pe-afară. Dar amintindu-și la timp de povața mamei, se apucă să facă din hârtie jucării pentru sărbătoarea de Crăciun. Era toamnă și se apropia sărbătoarea nașterii Mântuitorului.

   Mama intră în cameră și, când îl văzu lucrând, se bucură din toată inima. Fiul ei reușise să facă o mulțime de cutiuțe și moriști multicolore... Prin urmare, în locul jucăriilor pentru copii, ea putea procura acum câteva articole de îmbrăcăminte sau șalul acela de puf pe care visa demult să-l cumpere pentru bunica.

   Mama își îmbrățișă băiatul, lăudându-l pentru ziua aceasta ploioasă, petrecută cu atâta folos.

   Cu timpul, băiatul se debarasă de prostul său obicei, iar când simțea că-i vine totuși să cârtească, cerea în șoaptă ajutorul Domnului și-l primea de fiecare dată.

   Când a crescut mare, a ajuns să fie apreciat de toți ca un om cumpătat și răbdător, prietenos și amabil, bun la inimă și săritor la nevoie. El a devenit astfel un adevărat ucenic al lui Isus, urmându-I porunca: „Nu cârtiți între voi!“ (Ioan 6.43).

Tudor cel negru

   Bogdan și Marius au urcat pe genunchii tatălui lor și l-au rugat:

   - Tată, spune-ne o poveste frumoasă înainte să mergem la culcare!

   - Să fie o poveste despre un băiat sau despre o fată?

   - Despre un băiat!

   - Bine. Atunci ascultați cu atenție: În urmă cu douăzeci de ani am cunoscut un băiat care se numea Horia. Era fiul unei văduve temătoare de Dumnezeu. Horia Îl primise în inima lui din anii copilăriei pe Domnul Isus ca Mântuitor al său. După ce Horia a devenit un tânăr, a plecat să muncească în marina comercială ca marinar. Când a părăsit casa părintească, mama sa l-a îndemnat: „Horia, oriunde vei fi, să-L mărturisești întotdeauna pe Mântuitorul tău și să-i rămâi credincios, orice te-ar costa“.

   În prima seară pe vapor, Horia a îngenuncheat, așa cum era obișnuit, ca să se roage înainte de culcare. Ceilalți marinari au început imediat să-l batjocorească. Unul dintre ei a luat un ulcior cu apă rece și a turnat apa peste Horia. Dar el nu s-a lăsat derutat, ci a continuat să se roage. Horia se gândea deseori la cuvintele din 1 Petru 2.23: Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri și, când era chinuit, nu amenința, ci Se supunea dreptului Judecător.

   Cel mai urât se comporta un tânăr marinar pe nume Tudor, poreclit „Tudor cel negru“, pentru că era mereu dispus să facă toate farsele posibile. Horia urca deseori pe catarg pentru a fi acolo sus singur cu Domnul său. Acolo putea să-I spună totul și să primească de la El mângâiere și putere pentru slujba sa grea.

   Într-o zi, vaporul cu vele a fost suprins de o furtună puternică. Vela superioară a catargului principal risca să se rupă datorită furtunii. Atunci, căpitanul i-a poruncit lui Tudor să se urce pe catarg și să fixeze pânza. Dar Tudor era un „erou“ numai când era vorba să facă vreo farsă. Acum, când trebuia să-și arate într-adevăr curajul, se vedea că, de fapt, era un laș. Privind la catargul care se mișca în bătaia vântului și la pânza umflată de asemenea de vânt, pe care trebuia să o prindă de catarg, a devenit palid și tremura din tot corpul.

   În acea clipă a venit Horia înaintea căpitanului și i-a spus: „Vă rog, domnule căpitan, lăsați-mă pe mine să fac această muncă pentru Tudor!“

   Căpitanul l-a privit uimit și i-a spus: „Băiete, tu ești doar de trei luni aici și nu cunoști riscurile acestei munci!“

   Dar Horia l-a rugat din nou pe căpitan să-i permită să facă aceasta și până la urmă căpitanul i-a permis.

   Toți priveau cu admirație la Horia. El a urcat repede pe catargul mișcător, a prins cu atenție pânza și a coborât apoi pe punte. Atunci, Tudor s-a dus la el și i-a spus: „Horia, chiar dacă ești un băiat atât de evlavios, nu ești un laș așa cum sunt eu. De ce ai făcut aceasta pentru mine, mai ales că eu ți-am făcut atâta rău?“

   Tatăl a întrerupt aici povestirea și a întrebat:

   - Puteți ghici despre cine v-am povestit?

   - Eu cred că ne-ai povestit despre unchiul Horia, a spus Marius. Dar cine este Tudor cel negru? Nu cunoaștem pe nimeni căruia i s-ar potrivi numele.

   - Trebuie să recunosc că, din nefericire, eu am fost acela, dragi copii! Dar de când Mântuitorul lui Horia a devenit și Mântuitorul meu, am devenit buni prieteni. El mi-a devenit ca un frate, și de fapt suntem  frați în Hristos Isus, Domnul nostru.

   Bogdan și Marius nu au uitat niciodată această întâmplare. Au observat din timp cât de rele sunt inimile lor și au găsit mântuirea în Domnul Isus.

Martinus

   În secolul al 4-lea după Hristos, în Franţa a trăit un războinic cu numele Martinus, care a slujit în armata romană ca şi cavaler, dar care la vârsta de 18 ani s-a lăsat botezat şi a devenit un creştin sincer, smerit. Niciodată nu a fost auzit blestemând şi totdeauna era prietenos şi serviabil faţă de subalternii lui. Uneori putea chiar să-i determine pe slujitorii lui să se desculțe şi să le curăţe încălţămintea. Într-o zi rece de iarnă, aşa cum spune legenda, a ieşit călare pe poarta cetăţii Amiens; acolo l-a întâmpinat un cerşetor dezbrăcat pe jumătate şi l-a implorat pentru un dar. El a luat mantaua lui, a tăiat-o cu sabia în două jumătăţi şi o parte din ea a pus-o peste sărac. În noaptea următoare i S-a arătat în vis Hristos înconjurat de „mulţimea îngerilor sfinţi” şi îmbrăcat cu o jumătate de manta. Mirat, L-a întrebat, de ce poartă numai o jumătate de manta. „Martinus, cu aceasta M-ai îmbrăcat tu”, a fost răspunsul Domnului. (Compară cu cuvintele lui Isus: „Am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat” - Matei 25.36). Prin astfel de fapte de îndurare şi altele, pe care el le-a făcut din belşug poporului, a devenit pretutindeni cunoscut şi iubit şi în cele din urmă, împotriva voinţei lui, în anul 375 a fost ales episcop în Tours. Şi în această poziţie înaltă, el a trăit foarte modest şi toate încasările sale le-a folosit pentru potolirea nevoilor din jurul lui. La înmormântarea lui se pare că 2.000 de călugări au însoţit coșciugul său şi, începând de atunci, el a fost considerat „sfântul poporului” Franţei. Ziua înmormântării lui, 11 noiembrie 400, a fost declarată sărbătoarea lui Martin, care şi astăzi se sărbătoreşte cu tot felul de obiceiuri străvechi şi ospeţe (gâsca lui Martin, cornul lui Martin, vinul lui Martin şi altele). Luther, care a fost botezat în ziua lui Martin din anul 1.483, a primit numele de la el; şi unele biserici vechi se numesc după numele lui „biserica lui Martin”.

Eu Îl iubesc pe Domnul Isus - dar tu?

   Un tânăr marinar a zăbovit la țărm pe timpul concediului său. În acest timp, el a recunoscut că este un om păcătos și s-a întors cu toată inima la Dumnezeu. Viața lui s-a schimbat. Când a sosit timpul să meargă iarăși pe vapor la echipajul său, i-a venit un gând.

   A mers cu un carton alb la un prieten credincios și l-a rugat:

   - Pentru că tu poți să scrii așa de frumos cu litere de tipar, te rog să-mi scrii ceva pe acest carton.

   - Da, ce să-ți scriu pe el?

   - Te rog scrie: Eu Îl iubesc pe Domnul Isus – dar tu?

   Prietenul a fost îndată pregătit și a scris cât a putut el de frumos ceea ce i s-a cerut.

   - Acum trebuie să-mi spui ce vei face cu acest carton.

   Tânărul marinar i-a răspuns:

   - Trebuie să mă întorc mâine pe vapor și mă tem că dacă nu Îl mărturisesc imediat pe Domnul Isus ca fiind Mântuitorul meu, mai târziu îmi va lipsi curajul și puterea. Vreau să prind cartonul de ușa cabinei mele, ca toți de pe vapor să poată citi că acum eu Îi aparțin Domnului Isus.

   Tânărul marinar a procedat corect! Mărturisește și tu imediat despre Domnul și Mântuitorul tău, astfel ca toți să știe că tu Îi aparții. Dacă amâni, recunoașterea va deveni tot mai grea și poate nu vei mai ajunge niciodată să faci acest lucru. Atunci vei deveni foarte nefericit.

   „De aceea, pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi și Eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri“ (Matei 10.32)

Școala duminicală acasă

   Era într-o zi de duminică și ploua în rafale. Ionela se uita tristă prin fereastră. Ah, dacă s-ar opri puțin ploaia, ca să poată merge la școala duminicală! Ionela era un mielușel al Bunului Păstor. Ea știa că păcatele ei au fost spălate prin sângele prețios al Domnului Isus. Și mama ei Îl cunoștea pe Domnul Isus de mult timp ca Mântuitorul ei. Numai tatăl nu voia să știe nimic despre Domnul Isus, Mântuitorul păcătoșilor. Dar pentru că le iubea mult pe soția lui și pe fiica sa, le lăsa deplina libertate cu privire la credință și nu le făcea niciun fel de probleme.

   - Ionela, vrei să ne jucăm ceva împreună? a întrebat-o tata.

   - O, da, dar ce să ne jucăm, tata?

   S-au gândit un timp. Apoi le-a venit ideea să se joace ceea ce Ionela pierdea din cauza vremii de ploaie: de-a școala duminicală!

   - O, frumos! a exclamat Ionela. Tu ești învățătorul de la școala duminicală și eu sunt clasa!

   Ionela a alergat la dulapul cu cărți și a luat Biblia și două cărți de cântări, a așezat două scaune unul în fața celuilalt și a spus apoi serioasă:

   - Acum este pregătită școala duminicală. Acum poți să începi.

   - Dar ce trebuie să fac acum? a întrebat tata în timp ce s-a așezat în fața Ionelei.

   - Trebuie mai întâi să cauți o cântare și să o începi.

   - Ah, Ionela, eu nu cunosc niciuna din aceste cântări și nici melodia corectă.

   - Atunci aș putea să propun eu o cântare și să o cânt, iar tu mă ajuți.

   Ionelei îi plăcea să cânte. Cânta cel mai mult cântări în care era vorba despre dragostea Mântuitorului ei: cum El a coborât din cer pentru a căuta și a mântui pe cei pierduți, cum El Și-a dat viața la cruce pentru ei și le-a purtat păcatele. A găsit curând una dintre cântările ei preferate și a început-o.

   Cuvintele cântării au pătruns cu putere în inima tatălui, încât curând a amuțit și a ascultat-o pe fetița sa cântând. Conștiința lui a fost foarte neliniștită. Când a fost de acord să se joace cu Ionela de-a școala duminicală, nu a știut ce va veni asupra sa. Imediat ce cântarea s-a terminat, s-a ridicat și a vrut să meargă într-o altă cameră. Dar Ionela l-a tras înapoi pe scaun și a spus:

   - Dar tata, nu am terminat.

   - Cred că este destul pentru astăzi, Ionela.

   - O, nu, tata, tu trebuie să te și rogi!

   - Ah, fetițo, nu pot.

   - Dar, tata, noi ne rugăm întotdeauna după cântarea de la finalul orei!

   În acest timp, Ionela se uita așa de rugătoare la tatăl ei, încât acesta a împreunat fără să vrea mâinile și s-a ridicat de pe scaun. Acum stătea în picioare cu ochii închiși. Dar ce era în inima lui? Era o mare agitație. Niciodată până atunci nu s-a simțit stând în fața lui Dumnezeu. Dar atunci a recunoscut că Domnul Isus îl caută, că merge după el și vrea să-l vindece și să-l mântuiască. Cât de mult a respins și a desconsiderat până atunci această dragoste! Copleșit de dragostea și îndelunga răbdare a Mântuitorului a cerut lui Dumnezeu îndurare și iertare. Dar nu a putut scoate nicio vorbă.

   - Tata, roagă-te! i-a șoptit Ionela în timp ce se uita pe furiș la el. Atunci, el nu s-a mai putut stăpâni și a izbucnit în hohote de plâns.

   Mama a intrat în cameră. Când a înțeles despre ce este vorba, ea a prins mâna soțului ei și au îngenuncheat toți trei pentru a-L ruga pe Dumnezeu pentru îndurare și iertare. Și Dumnezeu, care din întuneric face să lumineze lumina, a luminat și inima tatălui. Bărbatul mândru s-a aplecat și s-a smerit, și-a condamnat viața de până atunci în lumina lui Dumnezeu, s-a refugiat la lucrarea de mântuire a Domnului Isus de la cruce și a găsit pace și mântuire.