Martinus

   În secolul al 4-lea după Hristos, în Franţa a trăit un războinic cu numele Martinus, care a slujit în armata romană ca şi cavaler, dar care la vârsta de 18 ani s-a lăsat botezat şi a devenit un creştin sincer, smerit. Niciodată nu a fost auzit blestemând şi totdeauna era prietenos şi serviabil faţă de subalternii lui. Uneori putea chiar să-i determine pe slujitorii lui să se desculțe şi să le curăţe încălţămintea. Într-o zi rece de iarnă, aşa cum spune legenda, a ieşit călare pe poarta cetăţii Amiens; acolo l-a întâmpinat un cerşetor dezbrăcat pe jumătate şi l-a implorat pentru un dar. El a luat mantaua lui, a tăiat-o cu sabia în două jumătăţi şi o parte din ea a pus-o peste sărac. În noaptea următoare i S-a arătat în vis Hristos înconjurat de „mulţimea îngerilor sfinţi” şi îmbrăcat cu o jumătate de manta. Mirat, L-a întrebat, de ce poartă numai o jumătate de manta. „Martinus, cu aceasta M-ai îmbrăcat tu”, a fost răspunsul Domnului. (Compară cu cuvintele lui Isus: „Am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat” - Matei 25.36). Prin astfel de fapte de îndurare şi altele, pe care el le-a făcut din belşug poporului, a devenit pretutindeni cunoscut şi iubit şi în cele din urmă, împotriva voinţei lui, în anul 375 a fost ales episcop în Tours. Şi în această poziţie înaltă, el a trăit foarte modest şi toate încasările sale le-a folosit pentru potolirea nevoilor din jurul lui. La înmormântarea lui se pare că 2.000 de călugări au însoţit coșciugul său şi, începând de atunci, el a fost considerat „sfântul poporului” Franţei. Ziua înmormântării lui, 11 noiembrie 400, a fost declarată sărbătoarea lui Martin, care şi astăzi se sărbătoreşte cu tot felul de obiceiuri străvechi şi ospeţe (gâsca lui Martin, cornul lui Martin, vinul lui Martin şi altele). Luther, care a fost botezat în ziua lui Martin din anul 1.483, a primit numele de la el; şi unele biserici vechi se numesc după numele lui „biserica lui Martin”.