Fraţi paşnici şi surori paşnice

 

   Cristina, o fată de aproximativ cincisprezece ani, s-a jucat cu fratele ei mai mic Felix. Mama a intrat în cameră cu un castron cu mere, pe care voia să le pregătească pentru o mâncare. Ea a dat fiecăruia dintre copii un măr să-l mănânce. Când însă Felix a observat că el a primit un măr mai mic decât sora lui, i s-a schimbat faţa şi a început să murmure. „Hai să schimbăm!”, a zis Cristina şi i-a dat mărul ei. În felul acesta, pacea a fost restabilită. Ea era întotdeauna dispusă să facă pace cu fratele ei mai mic, şi când el se mânia, ceea ce se petrecea foarte uşor, ea ştia să-l liniştească cu cuvinte prietenoase. Din păcate, ea a murit curând din cauza anginei. Felix a venit lângă sicriul ei, a apucat-o de mâna dreaptă rece şi a spus plângând: „Mâna aceasta niciodată nu m-a bătut”. Cu adevărat, o mărturie frumoasă!

   Isus spune: „Ferice de cei împăciuitori, căci că ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!” (Matei 5.9).

 

 

Fără cale de ieșire?

 

   În fața căsuței ei mici stătea pe bancă doamna Ana cu cei doi copii ai ei. Era o zi frumoasă de vară, soarele strălucea și peste tot pe poieni erau înflorite flori multicolore.

   Femeia avea fața palidă și nu arăta deloc fericită. Săptămâni la rând fusese foarte bolnavă și acum era mulțumită că îi mergea din nou mai bine. Dar era totuși foarte descurajată, pentru că nu mai avea niciun ban! De mai mulți ani era văduvă și trebuia să-și câștige singură traiul pentru familia ei. Și pe deasupra fusese bolnavă o perioadă îndelungată!

   Tocmai le dăduse copiilor ultima pâine și i-a venit să plângă. Micuțul Henry nu a observat și, mulțumit, și-a mâncat porția. Mary, însă, sora lui mai mare, a întrebat imediat:

   - Ce este, mamă, ce ai? Arăți așa de tristă!

   - Ah, Mary, tu știi, banii... Ce vă voi da mâine de mâncare?

   - Dar pentru aceasta Se va îngriji Dumnezeu! a spus fata. Cu siguranță, mamă!

   Mama nefericită a ridicat doar din umeri.

   - Nu te mai încrezi în El? Până acum te-ai încrezut în El totdeauna!

   - Da, Mary, așa am făcut. Dar astăzi îngrijorările mă împovărează așa de tare, încât nici măcar gândul la bunătatea lui Dumnezeu nu-mi dă ușurare. Cu ce vă voi hrăni mâine dimineață, când vă veți trezi flămânzi? De unde să iau pâine – fără bani?

   - Nu poate Dumnezeu să ne trimită pâine înainte de mâine dimineață, mamă? Astăzi la școală am vorbit despre un vers dintr-o cântare, în care se spune: El are o cale, nu duce lipsă de mijloace. Învățătorul ne-a spus că bunătatea lui Dumnezeu este nespus de mare și căile Sale sunt minunate. El poate să ajute întotdeauna. Învățătorul ne-a citit din Biblie cum israeliții au cârtit în pustie împotriva lui Dumnezeu spunând: Poate Dumnezeu să ne dea și în pustie pâine? Și cu toate că Dumnezeu S-a supărat pe necredința lor, El le-a dat pâine din belșug. Mamă, să-ți citesc capitolul?

   Mama a mângâiat cu duioșie părul fetiței și a încuviințat. Mary a mers repede în casă și a adus Biblia. Ea a găsit imediat pasajul.

   - Dar astăzi, Dumnezeu nu mai face astfel de minuni, a spus doamna Ana când Mary a vrut să înceapă să citească.

   - De ce nu, mamă? Nu mai este El la fel de puternic ca mai demult?

   Mary s-a apropiat mai mult de mama ei și a început să citească. În timp ce mama asculta, inima ei a devenit mai ușoară. Da, Dumnezeu putea să o ajute și pe ea. Nu o făcuse deja de multe ori? Liniștea și pacea s-au întors în inima ei. Între timp, micuțul Henry alergase mult, până a obosit. Acum s-a cățărat în poala mamei să se odihnească.

 

   „Ce imagine frumoasă!”, s-a gândit tânărul care tocmai ieșea din pădurea apropiată și privea la mica familie care stătea împreună în pace. Apoi a scos un creion și o foaie de hârtie din servieta lui și a început să deseneze. Cei trei nu l-au observat. Mary era preocupată cu Biblia, iar mama cufundată în gânduri, încât nu vedea ce era în jur. Și Henry visa cu ochii deschiși că alerga după un fluture... Astfel, tânărul pictor a putut desena tabloul în liniște. Dar deodată fata a sărit în picioare, s-a uitat la mama ei și a întrebat-o:

   - Nu ar putea Dumnezeu să ne trimită și nouă pâine și miere și prepelițe?

   - Da, fata mea, a răspuns ea îmbrățișând-o și sărutând-o pe fetița ei. La Dumnezeu sunt posibile toate lucrurile.

   Pictorul tocmai desena fetița citind, dar a fost întrerupt de mișcarea ei. El a mers grăbit spre grup, a luat-o pe Mary de braț și i-a spus:

   - Te rog, stai liniștită doar câteva minute!

   Mama și copiii l-au privit mirați pe străin. Puțin încurcat, el s-a adresat doamnei Ana:

   - Mi-am permis să vă desenez pe dumneavoastră și copiii. În curând tabloul este gata... Cu siguranță, nu aveți nimic împotrivă? Vă rog, faceți-mi plăcerea și rămâneți puțin așa! Ia te rog aceasta! Spunând aceste cuvinte, a aruncat în poala fetei o monedă de argint. Și vei mai avea o a doua monedă când termin.

   Mama și-a dus mâna la inimă. Dumnezeu tocmai răspunsese slabei ei credințe! Mary i-a șoptit:

   - Nu-i așa că Dumnezeu este bun?

   Apoi s-a așezat iarăși exact ca mai înainte. În timp ce pictorul s-a îndepărtat puțin de grup, Mary a deschis Biblia din nou. Dar acum a deschis-o la un psalm și a citit:

   „Lăudați pe Domnul, căci este bun, căci în veac ține îndurarea Lui” (Psalmul 136.1).

   Pictorul a terminat tabloul. În mai puțin de o oră, el l-a putut arăta familiei și să-i dea lui Mary a doua monedă promisă.

   Acum aveau bani pentru mai mult de o săptămână. După ce a trecut acest timp, văduva a fost în stare să-și reia încet munca ei de odinioară. Nu a uitat niciodată experiența pe care a făcut-o în zilele triste despre credincioșia și bunătatea lui Dumnezeu.

 

 

 

Să luăm sabia în mână

 

O fetiță credincioasă își dorea să vadă și să atingă ceva ce a văzut și a atins Domnul. După ce s-a gândit mai mult timp, și-a amintit că s-ar putea uita la lună și la soare. Atunci ar putea vedea ceea ce și Domnul a văzut când a fost pe pământ.

După ceva timp și-a amintit că Domnul a folosit sabia Duhului, Cuvântul lui Dumnezeu (Efeseni 6.17). Acest lucru a fost foarte impresionant când a fost ispitit de satan (Matei 4; Luca 4). De fiecare dată, El i-a răspuns dușmanului cu cuvintele: „Este scris”. Și astfel l-a îndepărtat.

Această sabie a Duhului, cu care a acționat Domnul Isus, putem și noi să o luăm în mână, pentru a lupta împotriva dușmanului. Ea este singura armă pe care o avem. Dar această armă este eficientă și suficientă.

 

Este timpul ...

 

Eu vreau să merg pe drumul meu!

 

   Suzi a fost pentru prima dată la o școală duminicală. Venind spre casă, ea a înțeles ceea ce a auzit acolo. Când familia ei se afla la masă, micuța l-a întrebat pe tatăl ei:

   - Îl iubești și tu pe Mântuitorul?

   Dar tatăl nu dorea să asculte de Dumnezeu și de Cuvântul Său, de aceea a răspuns nemulțumit:

   - Despre aceste lucruri poți vorbi cu mama sau cu mătușa ta Beti.

   - Nu, a răspuns Suzi, învățătorul de la școala duminicală spune că toți oamenii care cred în Domnul Isus sunt mântuiți. Spune, tată, Îl iubești și tu pe Domnul Isus?

   Supărat, tatăl a răspuns:

   - Dacă vrei, du-te pe drumul mamei și al mătușii tale, dar pe mine lasă-mă în pace! Eu vreau să merg pe drumul meu!

   Micuța fată l-a privit pe tatăl ei foarte nedumerită. Mai întâi a tăcut și s-a gândit. După aceea l-a întrebat:

   - Tată, pe ce drum mergi tu?

   Aceste cuvinte au atins inima tatălui. El a început să se gândească: „Pe ce drum merg eu?” Întrebarea nu l-a lăsat în pace și l-a constrâns să se pună pe genunchi. Când s-a ridicat, știa pe ce drum se află. Nu pe un drum lat care să ducă la pierzare, ci pe unul îngust care duce în cer.

 

Lucrarea la engleză a lui Timi

 

   - Ce s-a întâmplat? Bunica observă deja de la ușa casei că ceva nu este în regulă. Timi are o față morocănoasă.

   - Mă enervează așa de tare, spune Timi și trece pe lângă bunică intrând în bucătărie.

   - Cine? continuă bunica.

   - Profesorul meu de engleză! strigă Timi.

   - A, acela cu care ești deja pe picior de  război, își amintește bunica.

   - Situația nu se va schimba așa de repede! Timi este mânios.

   El își aruncă ghiozdanul cu putere în colțul cel mai apropiat.

   - Numai să nu-mi dărâmi căsuța, murmură bunica pentru sine și se îndreaptă spre Timi.

   - Nu înțeleg deloc. Timi este într-adevăr rareori așa de abătut ca în această după-masă. Nici mâncarea bună, nici mângâiatul încurajator pe umeri nu ajută, Timi rămâne de neconsolat.

   - Am învățat atât de mult, mai mult ca de obicei. M-am rugat chiar foarte mult pentru lucrarea la engleză și totuși am primit un cinci. Dacă lucrurile vor continua așa, voi avea la engleză o medie foarte mică.

   - Dar o poți echivala cu ușurință cu cea de la matematică, încearcă bunica să-l consoleze. Și ea este puțin dezamăgită, deoarece a exersat mult cu Timi pentru această lucrare de control.

   - De ce admite Dumnezeu așa ceva? spune deodată Timi. Cred că Dumnezeu mi-ar fi putut da cu ușurință un șapte! Nimeni nu ar fi fost dezamăgit de mine! Nici mama, nici tata, nici eu, iar tu... nici măcar n-ai spus nimic. – Timi o privește pe bunica. Și tu ești dezamăgită, nu-i așa?

   - Dezamăgit nu înseamnă imediat dezamăgit. Bunica se așază în fața lui Timi și îi ia mâinile lui în ale ei.

   - Sunt dezamăgită de notă, da, dar nu sunt dezamăgită de tine! Înțelegi la ce mă refer?

   - Cred că da. Timi se uită la ea.

   - Dumnezeu permite uneori o cădere, ca să simțim și să învățăm să depindem în totalitate de El. Aceasta este ceva benefic pentru noi! El urmărește astfel un scop, înțelegi? Dacă la următoarea lucrare la engleză vei avea o notă bună, și sperăm să fie așa, atunci știi foarte bine că Domnul Isus ți-a dăruit nota. – Nu fițuica, nu inteligența ta, nu îngăduința profesorului, ci singur Domnul Isus! Iar această dependență totală, cu siguranță nu ai fi simțit-o sau ai fi simțit-o mai puțin dacă nota la această lucrare ar deveni un șapte.

   - Sună logic. Timi pare puțin încurajat.

   - Așa suntem noi, oamenii. În toate lucrurile. Imaginează-ți țări în care credincioșii poate nu au suficientă mâncare. Ei trăiesc într-o cu totul altă dependență de Dumnezeu decât noi, cărora ne cade mâncarea din frigider.

   - Ce crezi, cum simte dependența un bolnav care suferă dureri chinuitoare? Acela știe că doar UNUL poate să-i aducă alinare. Aici în țara noastră poți lua repede o tabletă. Doar dacă nu este de folos și medicul nu mai știe ce să facă, ne gândim poate să-i prezentăm lui Dumnezeu situația.

   Timi își bagă mâinile în buzunarele pantalonilor.

   - Acest lucru explică și de ce noi, creștinii, dintr-o țară unde există toate mijloacele suntem adeseori foarte departe de Dumnezeu. Pentru că am devenit independenți și gândim că putem să facem totul singuri și nu avem nevoie de Dumnezeu!

   - Da! Așa este! Bunica încuviințează.

 

   - Ce a scris profesorul tău aici?

   Bunica își apropie caietul mai mult de ochi, își așază mai bine ochelarii de citit și își încrețește fruntea. „Scrisul tău a fost cândva mai frumos”, citește într-un sfârșit.

   „La fel”, scrie dedesubtul propoziției cu cerneală albastră.

   Bunica îl privește pe Timi.

   - Ai fost obraznic!

   Dar Timi vede imediat că bunica își ascunde cu greu un zâmbet.

   - Când vei fi așa de inteligent ca profesorul tău, atunci poți să scrii tot așa de neciteț.

   - Bine, spune Timi și râde. Dispoziția lui devine dintr-o dată mai bună. El ia corectorul și șterge comentariul său. Astfel, devine mai fericit.