Un fermier călărise într-un sat îndepărtat pentru a face o vizită. În drum spre casă a fost surprins de o furtună puternică. Fiind ud leoarcă, bărbatul a decis să nu folosească drumul obișnuit, ci să meargă acasă pe un traseu mai scurt, pe care nu-l cunoștea exact.
Întunericul s-a lăsat repede. Nicio stea nu strălucea pe cer. Curând întunericul a fost atât de nepătruns, încât călărețul a ratat calea și și-a pierdut orientarea. Privea cu atenție în întuneric, dar nu vedea niciun drum.
Dintr-o dată, un fulger strălucitor a străbătut întunericul, astfel încât, pentru o clipă, a fost la fel de lumină ca ziua. Dintr-o dată, bărbatul a tras tare de căpăstrul calului, pentru că a văzut căscându-se un abis imediat în fața copitelor calului său. Șocul parcă îi paraliza membrele. Dar după aceea și-a întors animalul, și-a schimbat complet direcția, a găsit drumul și a ajuns acasă nevătămat. – Inima i s-a umplut de o mare recunoștință față de Dumnezeu.
Nu ne amintește acest mic incident de un alt pericol, mult mai rău, în care se află mulți, mulți oameni? Nu sunt mulți, mari și mici, în pericol de a fi înghițiți de un abis întunecat, pentru că nu sunt mântuiți?
Fără Domnul Isus, noi oamenii din această lume întunecată suntem ca și călărețul care a călărit în întuneric și nu știa amploarea pericolului. Dar o lumină minunată vrea să ne lumineze calea. Această lumină este Domnul Isus. El spune: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8.12).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu