Casa inimii

 

   Luiza era foarte bucuroasă, pentru că bunica era în vizită. Ea aranjă masa foarte frumos și îi făcu bunicii ceaiul preferat. Îi aduse și o pernă moale pentru spate. Chiar și la strânsul mesei nu protestă deloc. Mama zâmbi: „Face toate astea de dragul dumitale!”, spuse ea bunicii.

   Nu ți se pare cunoscut acest lucru? Pentru un om pe care îl îndrăgim mult, am face orice. Dar imaginează-ți: Dumnezeu dorește să ne viziteze! Desigur, El nu dorește să vină în casa noastră de cărămidă, ci în „casa inimii” noastre, în interiorul nostru, în gândirea, simțirile și voința noastră. Ești gata să-L lași să intre? Încredințează-I Lui totul, chiar și vina ta! Și fă un început cu Isus! Lasă-L pe Isus să fie Domnul vieții tale!

 

 

Faptele vorbesc mai tare decât vorbele

 

   „Ceea ce a făcut doctorul Sahib, nu ceea ce a spus el, a făcut ca eu să devin creștin”, a spus în urmă cu câțiva ani un afgan ce trăia în Pakistan.

   În piața din Bannu, el a văzut o mulțime de oameni gălăgioși care se îmbulzeau în jurul unui bărbat care stătea pe un scaun și le vorbea. Unii îi strigau vorbitorului expresii urâte pentru a-l deranja, dar acesta, Dr. Bennel, nu putea fi făcut să-și piardă calmul. El a observat însă cum o femeie în vârstă, cu o legătură de lemne pe cap, încerca să-și facă drum prin mulțime. Dar oamenii nu o lăsau, ci unii dintre ei au tras de legătura ei de lemne, încât aceasta s-a desfăcut și lemnele au căzut la pământ. Dr. Bennel și-a întrerupt predica, a ridicat lemnele și i le-a dat femeii în vârstă. Apoi a urcat iarăși pe scaun și le-a vorbit mai departe cu glas tare ascultătorilor lui gălăgioși.

   Afganul observase toate acestea. Comportamentul străinului a făcut o așa impresie asupra lui, încât nu a durat mult timp până când a cunoscut secretul vieții doctorului care trăia ca și Hristos și a devenit creștin.

   Ai auzit cuvintele acestea: „Faptele vorbesc mai tare decât vorbele”? Ceea ce spunem va avea un efect mai bun dacă faptele noastre corespund cu vorbele noastre. – Cine este exemplul nostru în această privință? Domnul Isus!

 

Oricine, tată, oricine!

 

   Roxi se îndrepta de la școala duminicală spre casă. Nu se grăbea deloc, ci pășea șovăielnic. Nu se bucura să ajungă acasă? Îi era teamă de părinți?

   Ah, cum ar fi putut o fetiță să fie veselă și fericită când la mama vedea doar necaz și lacrimi, iar de la tata primea adeseori lovituri nemeritate?

   Un cămin sumbru! Tatăl Roxanei era un bețiv. Mama era amărâtă de felul de a fi dur și nestăpânit al soțului ei, doar rareori găsea un cuvânt amabil, și astfel micuța Roxi creștea fără dragoste, fără bucurie.

   Când copila a intrat în cameră, tatăl era în mod excepțional treaz. El ședea lângă sobă și citea ziarul. Roxi s-a apropiat de el și și-a pus brațele în jurul umerilor săi.

   - Tată...

   - Ce vrei? a întrebat el și parcă părea puțin prietenos.

   - Pot să-ți cânt un cântecel? L-am învățat azi la școala duminicală.

   - Din partea mea, fie, a răspuns tatăl.

   El s-a uitat la Roxi. Nu era ea un copil deosebit de silitor și de ascultător? Și nu fusese ea mai demult copilul lui preferat? Gânduri serioase, acuzatoare apăreau în inima lui. Glasul limpede al Roxanei s-a făcut auzit:

„Ce cuvânt am auzit!

Isus Hristos a rostit:

Lăsați copiii la Mine,

nu-i opriți deloc să vină!

El îi binecuvântă,

Îi privește cu dragoste multă,

Vrea să le dea în dar

Mântuire, viață – ce har!”

   Când Roxi a terminat, a întrebat încet:

   - Tată, dorești și tu să vii la Domnul Isus?

   - Nu, Roxi, Isus nu dorește cu siguranță să aibă un astfel de om ca mine. Lui îi sunt dragi fetițe ca tine, dar pe mine cu siguranță nu mă acceptă.

   Atunci, Roxi a adus repede cartonașul de la școala duminicală și i l-a înmânat tatălui. Versetul de pe cartonaș era: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.”

   - Vezi, tată, oricine poate veni la El – oricine – și tu!

   - Poate ai dreptate, Roxi, a spus bărbatul după câteva momente de gândire. Până acum nu am văzut lucrurile așa, desigur aceste cuvinte sunt valabile și pentru mine...

   Pentru prima dată în viața lui, inima tare și egoistă a acestui bărbat a fost atinsă. Conștiința lui a fost trezită și acum îl acuza. Dar și dragostea mare a Mântuitorului stătea înaintea lui. Asemenea temnicerului din Filipi a strigat: „Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” Simplu, ca un copil, a venit la Domnul Isus, Mântuitorul păcătoșilor, și-a recunoscut păcatele, starea lui stricată și pierdută și nu a găsit doar iertare, ci și eliberare deplină de robia păcatului.

 

Dumnezeu ascultă rugăciunea

 

   - Îmi doresc foarte mult să merg din nou la școală, se plânge Iulia și își aruncă furioasă pixul pe hârtie. Temele sunt așa de plictisitoare și pur și simplu nu este distractiv de unul singur!

   Nici mama nu are timp pentru ea, pentru că trebuie să-l ajute pe fratele Iuliei, Teo, la matematică.

   De multe săptămâni școlile sunt închise datorită virusului Corona și Iulia s-a săturat de școala de acasă. Temele le termină de cele mai multe ori în două ore și se plictisește aproape tot restul zilei, pentru că nici afară nu poate ieși, deoarece plouă permanent.

   În timp ce Teo este foarte bucuros că nu trebuie să meargă la școală, Iuliei îi este dor de prietenele și învățătoarea ei. Ei îi place mult la școală!

   Mama se uită la Iulia peste umăr și răspunde:

   - Da, Iulia, știu. Ție îți place mult să mergi la școală. Însă Dumnezeu a permis așa, ca momentan să nu fie posibil. Și poți să-L rogi să facă posibil să mergi iarăși la școală.

   - Știi că fac acest lucru – în fiecare seară! spune Iulia.

   Mama o mângâie pe umeri.

   - Atunci nu renunța! Până când Dumnezeu îți ascultă rugăciunea, trebuie să avem răbdare.

   - Dar este așa de greu, răspunde Iulia.

   - Da, știu. Dar în Biblie scrie că tocmai în astfel de situații învățăm cel mai bine să avem răbdare și să ne încredem în Dumnezeu. Dacă totul ar merge fără niciun fel de probleme, L-am uita repede pe Dumnezeu, nu crezi?

   Iulia se gândește și spune:

   - Așa este. Eu mă rog mai des atunci când sunt tristă decât atunci când îmi merge bine.

   Mama aprobă.

   - Așa este și în cazul meu. Dar când ne merge bine, nu trebuie să uităm să-I mulțumim lui Dumnezeu. Și gândește-te cât de bine ne merge și în acest timp! Ne putem aduce aminte, cu siguranță, de multe lucruri pentru care să fim mulțumitori, nu-i așa? Hai să notăm motivele și fiecare spune pe rând câte unul! propune mama.

   Iulia se gândește și răspunde:

   - Da, sunt așa de multe. Avem tot timpul de mâncare și de băut.

   Mama adaugă:

   - Avem un acoperiș deasupra capului și nu trebuie să înghețăm de frig.

   - În mod normal putem merge la școală, unii copii din alte țări nu au deloc școală, completează Iulia.

   - Noi avem un Tată bun în cer care ne iubește și Se îngrijește de noi.

   - Eu am o familie care mă iubește.

   - Eu sunt recunoscătoare că tata are un loc de muncă.

   - Eu sunt mulțumitoare pentru prietenii mei.

   - Avem posibilitatea să ne întâlnim cu alți creștini, să ne trăim liber credința și putem să citim Biblia în limba noastră.

   - Dumnezeu ne dăruiește un loc în cer, dacă credem în Domnul Isus.

   - Până acum am fost cu toții sănătoși.

 

   Îți amintești și alte lucruri pentru care Îi poți mulțumi lui Dumnezeu?

 

   Acum Iulia este iarăși bucuroasă. Când cineva este mulțumitor, atunci uită lucrurile care îl supără.

   - Și când termini temele, vrei să mă ajuți la bucătărie? întreabă mama.

   - O, da, cu plăcere! Ce vrei să pregătești?

   - Hm, ce ar fi dacă am face clătite?

   - Delicios!

   După masă, soarele se arată într-adevăr printre nori și mama propune un tur cu bicicletele.

   Teo trece cu bicicleta lui prin băltoace și Iulia se bucură de asemenea. Mama se uită la început puțin critic la hainele ude și stropite cu noroi, dar apoi începe și râde.

 

   Seara Iulia se roagă fericită: „Mulțumesc, Doamne, pentru această zi frumoasă, mulțumesc că am putut ieși afară și ne-am bucurat așa de mult. Și mulțumesc pentru familia mea, pentru prietenii mei și pentru toate lucrurile bune pe care mi le dăruiești în fiecare zi. Dar îmi doresc mult să înceapă școala. Te rog fă Tu acest lucru. Și ajută-mă să pot dormi bine și să nu am vise urâte. Amin.”

 

   - Mâine se vor discuta noi măsuri, spune tata joia următoare. Iulia nu înțelege foarte bine la ce se referă.

   - Ce înseamnă discuta? îl întreabă pe tata.

   - Înseamnă că politicienii se întâlnesc pentru a se pune de acord asupra a noi reguli și relaxări.

   - Așa... Atunci poate că vor spune că școala va începe curând? întreabă curioasă Iulia.

   - Exact. Nu cred însă, dar putem spera, spune tata.

   - Eu însă cred, pentru că m-am rugat de atâtea ori, spune cu încredere Iulia.

   - Dar eu mă rog ca să nu deschidă școlile, intervine Teo. Cum va decide Dumnezeu? Să o asculte pe Iulia sau să mă asculte pe mine?

   Tata zâmbește și spune:

   - Să lăsăm totul în seama Lui. El face așa cum este mai bine pentru noi.

   În această seară, Iulia se roagă mai stăruitor ca Dumnezeu să facă posibil deschiderea școlilor. În camera alăturată, Teo se roagă exact contrariul.

   A doua zi, familia Iuliei așteaptă cu încordare noile hotărâri ale guvernului. Seara, tata pornește radioul și Iulia ascultă plină de nerăbdare știrile. „ ...școlile primare se redeschid după vacanță. Școlile gimnaziale rămân închise cu excepția claselor terminale și cursurile se fac online...”, spune prezentatorul de știri.

   Iulia sare de bucurie și Teo face la fel.

   Tata și mama râd.

   - Nu-i așa că Dumnezeu este genial? El a găsit soluția perfectă pentru voi. Iulia poate merge la școală și Teo poate rămâne acasă, pentru că el este în clasa a cincea!

   - Să-I mulțumim acum împreună lui Dumnezeu pentru ascultarea rugăciunilor voastre, propune mama și adaugă: Sunt sigură că știți că Dumnezeu uneori nu ascultă o rugăciune, pentru că are ceva mai bun pentru noi. Sau El răspunde doar după un timp îndelungat. Dar putem să-L rugăm să ne dea răbdare să rezistăm într-o situație neplăcută. El ne ajută întotdeauna.