Lucrarea la engleză a lui Timi

 

   - Ce s-a întâmplat? Bunica observă deja de la ușa casei că ceva nu este în regulă. Timi are o față morocănoasă.

   - Mă enervează așa de tare, spune Timi și trece pe lângă bunică intrând în bucătărie.

   - Cine? continuă bunica.

   - Profesorul meu de engleză! strigă Timi.

   - A, acela cu care ești deja pe picior de  război, își amintește bunica.

   - Situația nu se va schimba așa de repede! Timi este mânios.

   El își aruncă ghiozdanul cu putere în colțul cel mai apropiat.

   - Numai să nu-mi dărâmi căsuța, murmură bunica pentru sine și se îndreaptă spre Timi.

   - Nu înțeleg deloc. Timi este într-adevăr rareori așa de abătut ca în această după-masă. Nici mâncarea bună, nici mângâiatul încurajator pe umeri nu ajută, Timi rămâne de neconsolat.

   - Am învățat atât de mult, mai mult ca de obicei. M-am rugat chiar foarte mult pentru lucrarea la engleză și totuși am primit un cinci. Dacă lucrurile vor continua așa, voi avea la engleză o medie foarte mică.

   - Dar o poți echivala cu ușurință cu cea de la matematică, încearcă bunica să-l consoleze. Și ea este puțin dezamăgită, deoarece a exersat mult cu Timi pentru această lucrare de control.

   - De ce admite Dumnezeu așa ceva? spune deodată Timi. Cred că Dumnezeu mi-ar fi putut da cu ușurință un șapte! Nimeni nu ar fi fost dezamăgit de mine! Nici mama, nici tata, nici eu, iar tu... nici măcar n-ai spus nimic. – Timi o privește pe bunica. Și tu ești dezamăgită, nu-i așa?

   - Dezamăgit nu înseamnă imediat dezamăgit. Bunica se așază în fața lui Timi și îi ia mâinile lui în ale ei.

   - Sunt dezamăgită de notă, da, dar nu sunt dezamăgită de tine! Înțelegi la ce mă refer?

   - Cred că da. Timi se uită la ea.

   - Dumnezeu permite uneori o cădere, ca să simțim și să învățăm să depindem în totalitate de El. Aceasta este ceva benefic pentru noi! El urmărește astfel un scop, înțelegi? Dacă la următoarea lucrare la engleză vei avea o notă bună, și sperăm să fie așa, atunci știi foarte bine că Domnul Isus ți-a dăruit nota. – Nu fițuica, nu inteligența ta, nu îngăduința profesorului, ci singur Domnul Isus! Iar această dependență totală, cu siguranță nu ai fi simțit-o sau ai fi simțit-o mai puțin dacă nota la această lucrare ar deveni un șapte.

   - Sună logic. Timi pare puțin încurajat.

   - Așa suntem noi, oamenii. În toate lucrurile. Imaginează-ți țări în care credincioșii poate nu au suficientă mâncare. Ei trăiesc într-o cu totul altă dependență de Dumnezeu decât noi, cărora ne cade mâncarea din frigider.

   - Ce crezi, cum simte dependența un bolnav care suferă dureri chinuitoare? Acela știe că doar UNUL poate să-i aducă alinare. Aici în țara noastră poți lua repede o tabletă. Doar dacă nu este de folos și medicul nu mai știe ce să facă, ne gândim poate să-i prezentăm lui Dumnezeu situația.

   Timi își bagă mâinile în buzunarele pantalonilor.

   - Acest lucru explică și de ce noi, creștinii, dintr-o țară unde există toate mijloacele suntem adeseori foarte departe de Dumnezeu. Pentru că am devenit independenți și gândim că putem să facem totul singuri și nu avem nevoie de Dumnezeu!

   - Da! Așa este! Bunica încuviințează.

 

   - Ce a scris profesorul tău aici?

   Bunica își apropie caietul mai mult de ochi, își așază mai bine ochelarii de citit și își încrețește fruntea. „Scrisul tău a fost cândva mai frumos”, citește într-un sfârșit.

   „La fel”, scrie dedesubtul propoziției cu cerneală albastră.

   Bunica îl privește pe Timi.

   - Ai fost obraznic!

   Dar Timi vede imediat că bunica își ascunde cu greu un zâmbet.

   - Când vei fi așa de inteligent ca profesorul tău, atunci poți să scrii tot așa de neciteț.

   - Bine, spune Timi și râde. Dispoziția lui devine dintr-o dată mai bună. El ia corectorul și șterge comentariul său. Astfel, devine mai fericit.