Vântul de noiembrie aduce cu sine un nor gri, încărcat de ploaie. El plutește încet peste acoperișurile roșii, maro și negre de pe strada Lalelelor. În casa cu numărul 10, Lukas stă la fereastra camerei sale. El se uită la timpul noros de toamnă și observă norul gros de ploaie.
„Dacă l-aș atinge acum, atunci cu siguranță ar fi o ploaie torențială”, se gândește el. „Apa ar curge ca un pârâu prin jgheaburi. Poate capacele de la canalizare vor fi ridicate, așa ca la ultima furtună. Poate apa de ploaie va pătrunde în câteva pivnițe și ea va trebui pompată afară de către pompieri.”
„Și poate”, Lukas își toarce firul gândurilor mai departe, „apa va ajunge și în pivnița unchiului Sebastian. Atunci ar trebui să aștepte și el pompierii și nu ar mai avea timp să ne viziteze astăzi. Și atunci nu ar mai putea să ne arate pentru a nu știu câta oară imagini plictisitoare de moarte!”
Lukas privește morocănos la norul de ploaie care dispare în spatele casei familiei Beldeanu.
Deodată o observă pe Elena.
- Vii la mine? strigă ea.
- Nu pot, răspunde Lukas. Vine unchiul Sebastian la noi!
- Așa, spune Elena și închide fereastra.
La ora patru, apare unchiul Sebastian bine dispus.
- Astăzi vă voi arăta pozele mele din Israel, spune el.
- Nu le-am văzut data trecută?, întreabă precaut Lukas.
- Acelea au fost poze din Egipt, îi explică mama.
După o oră, capul lui Lukas țiuie de imagini din deșert, poze ale peșterilor și ale caselor care au aceeași culoare ca nisipul.
- Am sus o carte extrem de captivantă, spune el în pauza de cafea.
- În ea poți citi deseară, spune mama rămânând pe poziție.
Lukas își mănâncă prăjitura.
- Apropo, luni dăm lucrare la mate, povestește el.
Acum, mama nu se mai împotrivește. Matematica are prioritate, cu siguranță. Triumfător, Lukas urcă treptele și se așază la masa de scris. Chiar și scăderile îi fac astăzi o deosebită plăcere.
Lukas calculează până când unchiul Sebastian își pune proiectorul în rabla lui de mașină.
- Ar trebui să faceți și voi odată o astfel de călătorie în Israel!, strigă el la despărțire și pleacă accelerând puternic.
La scurt timp sună la ușă Elena.
- Ei, ce poze ați văzut de data aceasta?, întreabă ea.
- Poze din Israel, oftează Lukas.
Elena se ghemuiește comod în fotoliul verde al lui Lukas.
- Și eu am văzut cândva câteva poze de acolo, spune ea. Știi că în Israel a trăit Isus Hristos?
- Este scris în Biblie. Nu-i așa?, întreabă Lukas.
Elena încuviințează.
- Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, a locuit acolo ca om și a muncit. El i-a ajutat pe mulți oameni. El a murit pe o cruce pentru multele noastre păcate.
Lukas își amintește de o fotografie a unchiului Sebastian: o peșteră goală și alături o piatră mare. Tot așa a arătat și mormântul Domnului Isus: gol! Dumnezeu L-a înviat din morți pe Fiul Său. Isus trăiește!
- Acum ne putem ruga Lui, spune Elena. Domnul Isus trăiește în cer, dar totuși ne aude.
- L-a văzut cineva, după ce a înviat?, vrea să știe Lukas.
- Sigur!, răspunde Elena. Maria l-a văzut. Și ucenicii Săi, bărbați care au fost aproape tot timpul cu El. Ei au vorbit chiar personal cu El. Și după aceea au fost prezenți când El S-a înălțat la cer.
Lukas își amintește că acestea pot fi citite în Biblie.
- Și oricine vrea, poate să vadă mormântul, adaugă Elena.
- Exact, spune Lukas. Mormântul gol.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu