Osteneală în zadar

   - De cât timp sunteți bolnavă la pat, doamna Birta? a întrebat-o un vizitator pe o doamnă în vârstă, pe fața căreia se vedeau urmele suferinței de ani de zile.

   - O, deja de mulți ani, a fost răspunsul, și nu cred că mă voi însănătoși vreodată.

   - Sunteți o creștină? a întrebat-o mai departe vizitatorul.

   - Încerc să fiu.

   Vizitatorul a tăcut o clipă. El s-a gândit puțin și apoi a întrebat:

   - Ați încercat vreodată să fiți doamna Birta?

   - Nu, eu sunt doamna Birta.

   - Și de când sunteți doamna Birta?

   - Din ziua nunții mele, a răspuns cea întrebată puțin mirată.

   - Nu v-ați îndoit niciodată?

   - Ce întrebări ciudate îmi puneți!

   - Vă rog să-mi răspundeți!

   - Nu, de ce să mă îndoiesc? a răspuns ea. Apoi a ridicat mâna dreaptă și a spus:

   - Știu că sunt doamna Birta de când soțul meu mi-a pus acest inel pe deget și eu am fost a lui.

   - Exact așa este în cazul meu, a răspuns vizitatorul. Eu nu încerc să fiu un creștin, ci știu că sunt un creștin. Eu Îi aparțin Domnului Isus Hristos pentru întreaga veșnicie, de când I-am întins mâna mea goală, iar El mi-a dăruit mântuirea. Nu prin propriile osteneli sau prin propria dreptate am obținut viața veșnică, ci numai prin credința în Cuvântul Său: „Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi. Deci, cu atât mai mult acum, când suntem socotiți neprihăniți prin sângele Lui, vom fi mântuiți prin El de mânia lui Dumnezeu” (Romani 5.8,9). Domnul Isus a devenit Locțiitorul meu, iar eu sunt îndreptățit în El.

   Doamna nu mai auzise astfel de cuvinte. Ea se ostenise mulți ani să obțină dreptatea înaintea lui Dumnezeu prin propriile sale osteneli. Dar totul a fost în zadar. Oricine crede, primește, prin har, această dreptate ca dar din partea lui Dumnezeu.

   „Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 6.23)