Violeta îşi dăruise
din tinereţe Domnului Isus inima. Într-o zi i-a rugat pe părinţi să-i dea două
exemplare de Noul Testament. La întrebarea părinţilor de ce avea nevoie de
două, Violeta a răspuns:
- Unul îl
doresc pentru mine, iar celălalt doresc să-l trimit în India la oameni săraci.
Apoi a scris
în al doilea Testament pe care dorea să-l trimită:
„O fetiţă,
care Îl iubeşte pe Mântuitorul, doreşte din toată inima ca acela care citeşte
această carte să-L iubească pe Mântuitorul şi să creadă în El.”
Noul
Testament a ajuns în India la o staţie misionară. Acolo a fost dăruit unei
tinere indiene. Ea a deschis cartea şi a citit mai întâi ce scrisese Violeta pe
prima pagină goală. Aceste cuvinte au făcut o impresie deosebită asupra femeii.
Cu mare atenţie a citit apoi întreg Noul Testament. Ea şi-a recunoscut starea
pierdută în lumina lui Dumnezeu, s-a întors la Domnul Isus, şi-a recunoscut
păcatele şi a devenit foarte fericită.
Anii au
trecut. Violeta s-a făcut mare şi de mult timp nu s-a mai gândit la Testamentul
pe care l-a trimis cândva în India. Ea a devenit misionară şi a mers în India.
Într-o zi a vizitat acolo pe o credincioasă indiană în vârstă. Aceasta i-a
arătat un Nou Testament şi i-a spus apoi cum ea, odinioară o idolatră, a venit
prin credinţă la Domnul Isus prin această carte mică. Frumos surprinsă, Violeta
a recunoscut că era Testamentul ei mic pe care îl trimisese în urmă cu mulţi
ani în India. Dumnezeu S-a folosit de el pentru a-i arăta indienei calea spre
Mântuitorul păcătoşilor. Amândouă au îngenuncheat şi I-au mulţumit lui Dumnezeu
pentru căile Sale minunate şi împlinirea promisiunii Sale:
„Aruncă-ţi
pâinea pe ape, şi după multă vreme o vei găsi iarăşi!” (Eclesiastul 11.1).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu