luni

Puterea Cuvântului lui Dumnezeu


   Un preot de la țară, mergând cu treburi spre satul vecin, a văzut o femeie din biserica sa spălându-și rufele în râu și, apropiindu-se de ea, a întrebat-o:
   - Duminică la slujbă am văzut că nu m-au ascultat toți cu atenție. Poate c-am vorbit lucruri prea savante și mă gândesc ca duminica asta să vorbesc mai pe înțelesul oamenilor. Spune-mi dumneata, ce-ai înțeles din ce-am spus eu în predică?
   Femeia i-a răspuns cu smerenie:
   - Eu nu am multă carte, dar aș vrea să vă întreb și eu ceva. Vedeți pânzele ce le spăl eu acum? Apa trece prin ele și le curăță. Credeți că au ele habar de cum le-a curățat apa? Și cu toate astea devin albe și frumoase. Eu nu înțeleg la biserică toate cuvintele, dar simt în suflet puterea Cuvântului lui Dumnezeu care mă curățește de păcat așa cum apa aceasta curăță pânzele mele.
   Preotul a plecat foarte mulțumit văzând un om care nu e doar cu gândul la cele sfinte, ci și cu sufletul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu