„Hai să facem…” (Geneza 11)

Tot progresul din tehnologie și din cultură implică două posibilități: fie îl accepți din mâna lui Dumnezeu și astfel Îi înalți Numele, fie îl folosești pentru a face ca propriul tău nume să strălucească și să dureze.

În câmpiile Mesopotamiei, unde nu exista piatră naturală pentru construcții, oamenii, după ce s-au stabilit acolo, au inventat arta de a face cărămizi și țigle din diverse materiale. Smoala, petrol întărit, servea drept mortar.

Posibilități neprevăzute! Acum nu existau limite pentru impulsul creativ al omenirii. Dar ambiția și străduința oamenilor erau nelegiuite încă din tinerețe și, pe măsură ce stima de sine creștea odată cu aceste posibilități, pas cu pas a devenit o străduință de a se elibera de dependența de Dumnezeu, de a-și face un nume, ba chiar de a-i lua locul lui Dumnezeu.

„Hai să facem cărămizi... să ne zidim o cetate și un turn al cărui vârf să atingă cerul și să ne facem un nume...!”

Dar „Cel care locuiește în ceruri râde, Domnul Își bate joc de ei” (Psalmul 2) și „mândria merge înaintea distrugerii și un duh îngâmfat înaintea căderii” (Proverbe 16.18)!

Era un pericol pentru Dumnezeu? O, nu, Dumnezeu a trebuit să „coboare”, ca să vadă ce se construia acolo jos. El avea o modalitate simplă de a zădărnici planurile omenești.

„Hai să Ne coborâm și să le încurcăm acolo limba, ca să nu-și mai înțeleagă vorba unii altora.” Această încurcătură de limbi a dat naștere „națiunilor”. Și „încurcătura” continuă să împovăreze interacțiunile dintre popoare și relațiile dintre ele până în ziua de astăzi – în ciuda nenumăratelor conferințe!

Spre deosebire de eforturile zadarnice ale oamenilor de a găsi pace și armonie, Dumnezeu Însuși a realizat unitatea oamenilor. Aceasta s-a întâmplat la Rusalii, prin Duhul Sfânt (Faptele Apostolilor 2). Toți cei care L-au acceptat pe Domnul Isus ca Mântuitor și Domn al lor aparțin acestei „unități”, acestei singure Biserici a lui Hristos, acestei singure Adunări a Dumnezeului celui viu, acestei singure clădiri (1 Corinteni 12.13; Efeseni 2.17-22; 1 Petru 2.4-5; Apocalipsa 5.9-10).

Chiar și copiii credincioși aparțin deja acestei clădiri.

 

El a lucrat cu putere cu brațul Său, a risipit pe cei mândri în gândurile inimii lor. A răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie și a înălțat pe cei smeriți.

Luca 1.51-52