Voi binecuvânta (Geneza 12)

 

La Babel, Dumnezeu le-a încurcat oamenilor limbile și i-a împrăștiat pe tot pământul. Nu au reușit niciodată să-și recapete unitatea de odinioară, trăind în pace și în armonie – vorbind o singură limbă.

După potop, au trăit din nou mulți oameni pe pământ. Dar L-au uitat pe Dumnezeu și se închinau soarelui, lunii și stelelor. Oamenii se închinau chiar și animalelor. Și-au făcut idoli din lemn, piatră, argint și aur și le-au adus jertfe. Prin această idolatrie, au pierdut orice drept la binecuvântarea lui Dumnezeu (Romani 1.18-32). Terah, tatăl lui Avraam, a fost, de asemenea, un astfel de închinător la idoli (Ioan 24.2).

Dar Dumnezeu nu a mai vrut să lase omenirea să se descurce singură. El a inițiat un nou început. L-a chemat pe Avraam și i-a poruncit să plece. Era Avraam „mai bun” decât toți ceilalți oameni? Oh, nu! Dumnezeu l-a călăuzit conform alegerii harului (Romani 9.11). L-a chemat pe el, singur (Isaia 51.2), iar Avraam a ascultat și a plecat. A auzit glasul lui Dumnezeu și i-a urmat chemarea. Avraam a pornit la drum fără să știe unde va merge. Dar s-a încrezut în Domnul. S-a separat. A ascultat.

Dumnezeu l-a ajutat în această separare necesară și i s-a arătat ca „Dumnezeul slavei” și i-a oferit promisiuni glorioase. Avraam avea multe de lăsat în urmă. Dar acest Dumnezeu al slavei a fost mai mult pentru Avraam decât Caldeea: Dumnezeul slavei mi S-a arătat. Am încredere în El. Ceea ce a promis, va și împlini. Calea Lui este bună. Și țara în care mă conduce este mai bună decât Caldeea. El mă iubește și - eu Îl urmez.

Și astăzi, Dumnezeu pune chemarea Sa, porunca Sa, în legătură cu promisiuni:

Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit.

Vinde ce ai și vei avea o comoară în cer.

Despărțiți-vă de ei, și Eu vă voi fi Tată, și voi Îmi veți fi fii și fiice...

 

Chiar și astăzi, Dumnezeu dorește să binecuvânteze. El cheamă pe fiecare în parte.

Ai răspuns tu chemării Sale?

 

„Și oricine a lăsat case sau frați sau surori sau tată sau mamă sau soție sau copii sau pământuri pentru numele Meu, va primi însutit și va moșteni viața veșnică” (Matei 19.29).

 

„Seară specială în familie”

 

   Era o zi lucrătoare obișnuită – și totuși, cumva, totul părea că se desfășoară prea rapid.

   Tom stătea la masa din bucătărie, cu capul în mâini. Avea multe teme, iar fiecare oră de la școală fusese epuizantă astăzi. Ana și-a răsfoit caietul și a oftat. Simțea că nimic nu mersese bine astăzi.

   Mama a intrat în bucătărie cu telefonul în mână, în timp ce tata încă tasta rapid e-mailuri. Toată lumea era acolo - dar nimeni nu era cu adevărat prezent.

   „Încă una din acele zile”, a mormăit Tom.

   „Totul a fost atât de agitat”, a spus Ana încet, „și ne simțim cu toții cam obosiți.”

   Mama a ridicat privirea și a pus jos telefonul. S-a uitat la tata, care a făcut și el o pauză. Apoi a spus: „Ce părere aveți dacă am lasă astăzi totul deoparte? Fără telefoane, fără laptop. Să fim doar noi.”

   Tata a zâmbit. „O seară doar pentru noi? Sună minunat.”

   Spus și făcut. Mama și-a pus telefonul în sertar, iar tata și-a închis laptopul. În bucătărie, au pregătit împreună cina: pâine, castraveți, brânză, ouă și câteva clătite rămase de ieri. Nimic special – și totuși a fost cea mai bună mâncare din lume.

   Familia s-a așezat la masa din sufragerie. Era liniște și cald. Ana a vorbit despre o problemă dificilă de matematică, Tom a povestit cu entuziasm despre un joc pe care îl jucase cu Lukas în timpul pauzei. Mama a râs de un incident amuzant de la supermarket, iar tata a povestit despre o situație nebunească din tramvai.

   „Niciodată n-aș fi crezut că s-au întâmplat atâtea lucruri”, s-a minunat Tom.

   Ana a dat din cap. „Dacă asculți cu adevărat, îți dai seama cât de multe sunt.”

   Apoi și-a luat mica Biblie de pe raft, cea pe care o poartă mereu în rucsac, pentru că niciodată nu se știe. A răsfoit-o și a deschis-o la un verset.

   Cu o voce calmă, a citit:

   „Mulțumiți pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus pentru voi” (1 Tesaloniceni 5.18).

   Ea s-a uitat la ceilalți și a spus: „Cred că Dumnezeu vrea să ne facem timp, ca să putem vedea pentru ce putem fi recunoscători – chiar și în zilele stresante.”

   Tom a dat din cap și a spus: „La fel ca poporul Israel. Adesea ei uitau cât de mult bine le făcuse Dumnezeu, pentru că erau atât de ocupați cu ei înșiși. Dar când se opreau, își aminteau: Dumnezeu ne poartă de grijă.”

   „Este minunat”, a spus mama. Apoi și-au împreunat mâinile și au rostit o rugăciune. Fiecare dintre ei a spus câteva cuvinte:

   „Mulțumim că suntem sănătoși.”

   „Mulțumim pentru căminul nostru.”

   „Mulțumim că suntem împreună.”

   Atmosfera era caldă, ca lumina lumânărilor. După aceea, au stat la masă o bună bucată de vreme, jucând un joc și râzând împreună.

   În seara aceea, totul a fost diferit – nu pentru că s-ar fi întâmplat ceva interesant, ci pentru că nimic nu i-a distras.

   Și mai târziu, în timp ce stăteau în pat, Ana a șoptit: „Cel mai frumos moment de astăzi a fost faptul că am mâncat împreună”.

   Tom a răspuns: „Pentru mine, cel mai frumos moment a fost rugăciunea. M-a calmat cu adevărat.”

   În noaptea aceea, au dormit cu toții deosebit de bine – recunoscători, împliniți și conectați.
Fără telefoane mobile, fără laptop. Dar cu atâtea momente trăite cu toată inima.

 

În siguranță deplină

 

Isus Hristos spune: „...nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toți; și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu” (Ioan 10.28,29).

 

   Poate ați văzut una dintre sculpturile extraordinare create de Dorothea Steigerwald (1918–2014).

   Cine a fost această artistă? Dorothea Steigerwald s-a născut la Duisburg, în Germania, în anul 1918. Ea și sora ei, Adelheid, cu un an mai tânără, au citit cu sârguință Biblia și s-au simțit chemate de Dumnezeu de la o vârstă fragedă să trăiască și să lucreze pentru El. Ambele surori au devenit diaconițe. Dorothea a absolvit o școală de educatoare și de asistente medicale. După al Doilea Război Mondial, i s-a încredințat lucrarea de a construi de la zero o grădiniță. Pe măsură ce proiecta jucării, figurine și alte articole pentru grădiniță, talentele ei artistice în lucrul cu lemnul și alte materiale au devenit din ce în ce mai evidente.

   O sculptură din lut, pe care o comandase cineva la ea ca dar, a făcut senzație în 1963 și a făcut-o celebră pe Dorothea. Sculptura înfățișează o fetiță sprijinindu-se de o mână mare. Această lucrare a rămas una dintre cele mai cunoscute lucrări ale Dorotheei. Au urmat și alte lucrări ale artistei pe tema „siguranță în mâinile lui Dumnezeu”. Dorothea Steigerwald și-a descris odată opera astfel: „Vreau pur și simplu să le spun oamenilor că există cineva care îi iubește”.

 

   Isus Hristos le promite celor care cred în El și și-au pus viața în mod conștient în mâinile Sale: pe oricine L-a acceptat pe El, Fiul lui Dumnezeu, ca Mântuitor, nimeni și nimic nu-l poate smulge vreodată din mâinile lui Dumnezeu, atât ale Fiului, cât și ale Tatălui. Aceasta înseamnă dublă protecție și siguranță veșnică!

Drumul luminos

    Este seară. Copiii sunt în camera lor și se joacă. Deodată se stinge lumina. Este complet întuneric.

   „Vreau la mami”, strigă fetița și aleargă – buf! – în dulap.

   „Unde este ușa?”, se vaită ea.

   Fratele ei aprinde o lumânare, pe care o folosește pentru a-i lumina drumul pas cu pas până la ușă și la părinții ei.

 

   Cuvântul lui Dumnezeu vrea să fie o astfel de lumină pentru tine. Îți arată calea către Domnul Isus și către Tatăl ceresc. Dacă drumul tău este întunecat, pentru că ai făcut lucruri rele sau pentru că ești foarte trist, atunci Dumnezeu vrea să-ți vorbească, ca să poți merge din nou pe un „drum luminos”. Pentru aceasta, trebuie să asculți de Cuvântul lui Dumnezeu.

De ce nu acum?

 

Un tânăr student era foarte bolnav. Medicul său de familie, un creștin adevărat, l-a întrebat pe tânăr dacă L-a acceptat pe Domnul Isus ca Mântuitor al său.

- N-ar fi rău, a răspuns bolnavul, să-L accept acum, când s-ar putea să trebuiască să mor, din moment ce am trăit fără El când am fost sănătos?

- Da, a spus doctorul grav, cu siguranță nu este corect. Dar ar fi mult mai rău să continui să-L respingi, din moment ce El încă te iubește și încă vrea să te mântuiască. Dumnezeu spune în Cuvântul Său sfânt: „Viu sunt Eu, zice Stăpânul Domnul, că nu doresc moartea păcătosului, ci mai degrabă să se întoarcă de la calea lui și să trăiască” (Ezechiel 33.11).

Omul pe moarte a meditat la aceste cuvinte solemne. A recunoscut gravitatea situației sale, dar a recunoscut și marea dragoste a lui Dumnezeu ca Mântuitor, și-a deschis inima văzând această dragoste și a fost mântuit cu puțin timp înainte de a muri.

Mașinuța

 

   Gerhard avea cinci ani și putea deja destul de bine să deosebească între „bine” și „rău”. Mama lui nu-l culca niciodată fără să se roage cu el. De asemenea, Gerhard participa de ceva vreme la școala duminicală și la biserică.

   Într-o seară, Gerhard a întrebat-o pe mama lui:

   - Mami, dacă am mințit sau am furat, trebuie să-ți spun?

   - Trebuie să-I mărturisești mai întâi Domnului Isus, iar apoi trebuie să mărturisești persoanei pe care ai mințit-o sau de la care ai furat. Dar cum ți-a venit această întrebare?

   Gerhard s-a uitat în jos. Deodată ochii i s-au umplut de lacrimi. Apoi a mărturisit:

   - Am luat o mașinuță de la Klaus. Și când m-a întrebat de ea, i-am spus că nu știu unde este mașinuța.

   - Unde este acum?, a întrebat mama.

   - Am ascuns-o în grădină, a răspuns Gerhard. Și după o oarecare ezitare, a spus: I-am mărturisit Domnului Isus de multe ori și mi-am cerut iertare. Dar mă tot gândesc la acest lucru, îmi tot vine în minte și mă chinuie atât de tare.

   - Băiatule, a spus mama, un singur lucru te poate ajuta: trebuie să te duci la Klaus și să-i spui totul, să-i mărturisești totul, pentru că altfel nu vei fi fericit, altfel conștiința ta nu va fi niciodată împăcată.

   Chiar a doua zi dimineața, destul de devreme, Gerhard a alergat la Klaus și i-a mărturisit sincer ce făcuse. Nu i-a fost ușor și i-a fost foarte rușine. Dar când a ajuns acasă, a fost din nou fericit, pentru că povara i se luase de pe inimă.

   Câteva zile mai târziu, mama lui a găsit mașinuța în timp ce grebla frunzele în grădină. I-a dat-o băiatului, ca să vadă ce va face cu ea. Gerhard s-a uitat scurt la ea, apoi i-a dus repede mașinuța lui Klaus. Nu a vrut să o mai păstreze.

   Și în acea seară, mama s-a rugat împreună cu fiul ei. I-au mulțumit încă o dată Domnului Isus, pentru că l-a iertat pe Gerhard și l-a făcut din nou fericit.

 

Mâna lui Dumnezeu

 

Cine a măsurat apele cu mâna lui? ... Cu cine voiți să asemănați pe Dumnezeu? Și cu ce asemănare Îl veți compara?

Isaia 40.12,18

Poate că ți se pare puțin ciudat versetul 12! Uită-te însă mai atent la mâinile tale! Dacă îți faci o mână căuș și o umpli cu apă de la robinet, în mâna ta vor încăpea doar câțiva mililitri de apă.

În toate mările, lacurile, râurile, pâraiele, ghețarii și alte ape de pe planeta noastră, există aproximativ 1.385.984.600.000.000.000.000 de litri de apă. Aceasta înseamnă 1.386 trilioane de litri. Această cantitate de apă de neimaginat acoperă aproximativ 71% din suprafața Pământului.

Biblia descrie măreția lui Dumnezeu și atotputernicia Sa ca și Creator al universului, arătând că Dumnezeu a măsurat toată apa de pe Pământ cu mâna Lui.

Dumnezeu este atât de măreț, încât imaginația omului este insuficientă pentru a-L descrie. Nimeni nu este atât de măreț, atât de puternic, atât de sfânt și atât de plin de dragoste ca Dumnezeul din Biblie!

Teo și cadoul

 

    - Frumos, nu-i așa? Teo își pune una dintre mănușile făcute chiar din piele adevărată.

   - Mama ta va fi atât de încântată de ele.

   - Și eu cred la fel.

   Bunica ia cealaltă mănușă și trece ușor cu mâna peste ea.

   - Acum trebuie doar să le împachetezi frumos.

   - Chiar trebuie să le împachetez? se bosumflă Teo.

   - Străduiește-te puțin, îl încurajează bunica. Mai ales că am o hârtie de împachetat atât de frumoasă cu fulgi de zăpadă pe ea. Este perfectă pentru iarnă.

   Teo se lasă convins. În timp ce bunica aduce hârtia de împachetat, Teo se duce după bandă adezivă și foarfecă.

   Bunica taie cu generozitate o bucată de hârtie din sul.

   - Foarte mare risipă, remarcă imediat Teo. Și oricum...

   Nici nu termină de vorbit, că și este întrerupt.

   - Taci și începe, comentează bunica.

   - Bine! Teo ia mănușile și le pune în mijlocul hârtiei. „Așa, acum împăturește-o”, își spune el.

   - Gândește-te mai întâi cum trebuie să împăturești hârtia, spune bunica. Nu vei primi o a doua foaie de hârtie - ar fi prea multă risipă.

   - De ce nu folosim pur și simplu hârtie de ziar? sugerează Teo. Poți să o lipești cu bandă adezivă și poți face risipă de hârtie, iar mama nu trebuie să o desfacă frumos, ci poate pur și simplu să o rupă. Este mult mai ușor - și mai ieftin!

   - Dar nu arată la fel de frumos, subliniază bunica.

   - Contează conținutul, nu ambalajul, replică Teo.

   - Cred că și ambalajul contează, afirmă bunica, ajutându-l pe Teo să împacheteze mănușile.
   - Nu întotdeauna, răspunde Teo. „N-avea nici frumusețe, nici strălucire ca să ne atragă privirile”, spune el, citând un verset din Biblie de la Isaia 53.

   Bunica rămâne fără cuvinte pentru o clipă.

   - Ai dreptate, recunoaște ea în cele din urmă. Nu este întotdeauna vorba despre ambalaj. Uneori este frumos sau util dacă ceva arată bine, dar, în cele din urmă, ceea ce contează cel mai mult este ce este înăuntru.

   - Crezi că oamenii nu L-au acceptat pe Domnul Isus, pentru că nu avea nimic special în exterior? întreabă Teo.

   - Părinții Lui erau săraci, iar orașul în care a crescut era Nazaret și avea o reputație rea. Poți citi despre acest lucru în Ioan 1.46. La El în exterior nu era nimic atrăgător, cu siguranță! Dar oamenii nu L-au dorit mai ales pentru că le arăta cât de rele erau inimile lor. Și nimănui nu-i place să audă așa ceva!

   - Așa este. Teo dă din cap. Pentru o scurtă clipă, niciunul dintre ei nu spune nimic. Și acest lucru nu se întâmplă prea des.

   - Deci preferi să folosești hârtie de ziar? întreabă în cele din urmă bunica.

   - Ah, acum că ai tăiat din acest sul de hârtie așa de frumoasă, ar fi și mai mare risipă să aleg hârtia de ziar, se gândește Teo.

   - Nicio problemă, nu o voi arunca; pur și simplu voi împacheta următorul cadou cu ea. Bunica este puțin cam rea.

   - Dar atunci poate că nu va mai fi iarnă și nu va mai fi potrivită pentru anotimp! Teo nu se dă ușor bătut.

   - Deci, până la urmă, este mai frumoasă decât hârtia de ziar? îl întreabă bunica pe Teo.
   - Da, recunoaște Teo. Doar ambalarea este atât de dificilă!

   - Te voi ajuta, spune bunica.

   - Și atunci va fi cel mai minunat cadou din lume, se bucură Teo.

   - Dar în primul rând conținutul... Bunica ia foarfeca.

   - Este cel mai bun, se laudă Teo pe el însuși.

   - Nu chiar. Ochilor bunicii nu le scapă nimic. Uite, deja se desface o cusătură!
   - Și nu se pot returna, pentru că erau la reducere. Teo este vizibil dezamăgit.

   - Mă voi apuca discret de treabă la mașina mea de cusut.

   Bunica ia mănușa și o examinează mai atent.

   - Mașina ta nu este deloc discretă, face mult zgomot, spune îngrijorat Teo.
   - Cine mi-a spus tocmai că nu contează cel mai frumos ambalaj?

   - Da, dar mănușile sunt conținutul, răspunde Teo.

   - Nu, conținutul sunt mâinile mamei tale! Și bunica face o grimasă

Biblia – o carte a recordurilor

 

În fiecare an se publică o nouă carte a recordurilor „Guinness World Records“. Unii oameni fac cele mai ciudate lucruri pentru a intra în această carte. Știați că Biblia conține o serie de recorduri deosebite? Puteți afla zece dintre ele aici.

Cel mai fierbinte foc – cuptorul în care au fost aruncați prietenii lui Daniel

Trei tineri urmau să fie aspru pedepsiți pentru că voiau să asculte de Dumnezeu mai degrabă decât de un conducător despotic. Dar planul despotului a dat greș.

Daniel 3.19

Cel mai înalt om – Goliat

Lupta sa cu tânărul păstor David a devenit proverbială. Goliat a fost un luptător din rândurile filistenilor inamici.

1 Samuel 17.4,5

Cea mai mare spânzurătoare – spânzurătoarea lui Haman

Un om care îi ura fără niciun motiv pe iudei ridicase această spânzurătoare; în cele din urmă, el însuși a murit pe ea.

Estera 7.9

Cea mai lungă călătorie a Domnului Isus – fuga în Egipt

Această călătorie L-a dus de la Betleem în Egipt și înapoi la Nazaret.

Matei 2.13,14.19-23

Cel mai mare pat – patul împăratului Og

Împăratul Og din Basan dormea într-un pat de fier lung de peste patru metri și lat de doi metri. Nu este de mirare, având în vedere că în Biblie se spune că împăratul Og era un uriaș.

Deuteronom 3.11

Cel mai bătrân om – Metusala

El a trăit în primele zile ale omenirii și a fost bunicul lui Noe, constructorul corabiei. Pe atunci, oamenii trăiau până la vârste foarte înaintate.

Geneza 5.21-27

Cea mai lungă răscoală – răscoala argintarului Dimitrie

Apostolul Pavel vestise mesajul Domnului Isus în orașul portuar Efes. Mulți s-au întors de la idoli la Isus Hristos. Acest lucru i-a supărat pe vânzătorii de suveniruri care vindeau copii ale templului zeiței Diana, deoarece astfel afacerea lor avea de suferit. Aceștia au organizat o răscoală, în timpul căreia mulțimea a strigat timp de două ore: „Mare este Diana efesenilor!”. Interesant este că, în toată agitația, majoritatea nici măcar nu știau de ce se adunaseră.

Faptele Apostolilor 19.23-34

Cea mai mare împărăție condusă vreodată de un împărat

Îi aparține lui Dumnezeu și nu are granițe spațiale.

Psalmul 145.11-13

Cel mai lung ospăț – ospățul lui Ahașveroș

A durat 180 de zile și a avut loc în palatul regal din Susa. Punctul culminant a fost un ospăț de șapte zile ținut la final în curtea grădinii palatului împărătesc, la care au fost invitați toți locuitorii din capitala Susa.

Estera 1.1-5

Cel mai puternic om - Samson

Dumnezeu hotărâse ca de la naștere să-i aparțină în întregime Lui și să conducă poporul Israel. În acest scop, Dumnezeu l-a înzestrat și cu o forță fizică extraordinară. Poziția pe care o deținea în popor era de „judecător”.

Judecători 16.23-31

Totul cu dragoste!

 

Tot ce faceți să fie făcut cu dragoste.

1 Corinteni 16.14

Aceste cuvinte au fost scrise de apostolul Pavel. El trimisese o scrisoare lungă către comunitatea creștină din orașul grecesc Corint.

Printre altele, le-a scris despre cum sunt posibile relații bune în cadrul unei comunități.

La final a scris această scurtă propoziție, un fel de rezumat: „Tot ce faceți să fie făcut cu dragoste.”

Provocarea pentru fiecare dintre noi este ca acțiunile noastră să fie caracterizate de dragostea față de semenii noștri. Nu este vorba despre salvarea lumii prin fapte eroice, altruiste, ci trebuie să ne îndeplinim cu dragoste micile lucrări din viața de zi cu zi.

Ce s-ar putea schimba anul acesta dacă aș trăi după acest îndemn în relația cu familia mea, cu colegii mei, cu cei din cartierul meu, cu cei din cercul meu de prieteni sau cu biserica?

Haideți să încercăm!