Vrem
să vă povestim o întâmplare tristă. Este vorba despre o fetiţă de 9 ani, micuţa
Margareta, care a avut parte de o zi atât de tristă, încât a ţinut-o minte
toată viaţa ei. Cât de amare sunt urmările unui păcat săvârşit cu uşurinţă!
Margareta iubea cărţile. Nimic nu-i plăcea mai mult decât să citească. Dacă
punea mâna pe o carte frumoasă, se pitula într-un colţ şi... rămas-bun! Nu mai
auzea, nu mai vedea nimic altceva. Câteodată citea lucruri care erau prea grele
de înţeles pentru vârsta ei. Părinţii ei erau îngrijoraţi de această patimă şi
încercau s-o înfrâneze. Ei se speriaseră chiar foarte mult, când fetiţa lor
începu să slăbească, să-şi piardă pofta de mâncare şi să aibă dureri de cap.
Această stare de slăbiciune a fost bineînţeles datorită oboselii ochilor.
Tratamentul prescris de doctori a fost următorul: pentru cap şi ochi repaus
desăvârşit!
În
urma acestor sfaturi, toate cărţile au dispărut dinaintea fetiţei şi citirea
lor a fost interzisă. Margareta era tristă şi se gândea mereu, cum ar putea ea
oare să-şi facă rost de o carte.
Într-o bună zi, răscolind printre nişte vechituri într-o odăiţă mică şi
cam întunecoasă, care servea drept cămară, găsi printre altele, o carte; chiar
o carte necunoscută de ea, care trebuia să fie deosebit de frumoasă şi de
interesantă. Sări în sus de bucurie şi era gata să se aşeze în acel loc
întunecos ca să citească. Totuşi a fost cuprinsă de teamă: tatăl ei avea biroul
lui alături şi se afla acolo. Numai o uşă o despărţea de tatăl care o oprise cu
desăvârşire să citească! Dacă el ar deschide uşa, ea era descoperită. Mai bine
în grădină, printre tufişuri – se gândi ea – acolo ştiu unde să mă ascund!
Însă
până să ajungă în grădină, Margareta trebuia să treacă prin biroul unde se
găsea tatăl ei şi tatăl avea ochii buni, nu-i scăpa nimic din vedere. Cum să
treacă ea cu cartea pe lângă tăticul ei? Deodată ochi îi căzură pe o umbrelă
veche cu care se juca câteodată. Iată scăparea!
Cartea a fost repede băgată în această umbrelă şi Margareta ieşi cu
frica în sân şi cu umbrela subsuoară. Tatăl scria lângă fereastră. Se auzea
scârţâitul peniţei pe hârtie şi fetiţa se crezu scăpată; tatăl ei era foarte
ocupat! Ea se afla chiar lângă uşa care da în grădină, când tatăl întoarse
capul, uitându-se ţintă la fiica lui. Ce o fi văzut oare?
Umbrela? Sau poate vinovăţia, care se citea pe faţa ei?
- Dar unde mergi cu umbrela? Doar nu plouă!
-
Vreau să mă jos, îngână ea tulburată.
-
Adu-mi umbrela aici! spuse tatăl.
Umbrela cu bucluc era grea şi se desfăcu imediat arătând cartea. Tatăl
luă cartea, o puse pe masă şi se uită trist la fetiţa lui.
- Ai fost neascultătoare, zise el încet. Iată
prima greşeală a ta. Chiar dacă îţi place aşa de mult cititul, eşti totuşi
destul de mare, ca să pricepi că părinţii tăi ştiu, mai bine decât tine, ce
este bun şi sănătos pentru tine. A doua greşeală este că ai încercat să mă
înşeli. Nu ştiu ce mă doare mai mult: neascultarea sau înşelăciunea ta. Această
umbrelă, fiica mea, este o minciună.
Margareta stătea nemişcată, înfricoşată şi plină de ruşine. Ea se
întreba cu groază, ce pedeapsă va primi.
Tatăl se ridică de pe scaun:
- Trebuie să te bat, zise el, nu pot să
îngădui ca fetiţa mea să uite până într-atât legea lui Dumnezeu şi a părinţilor
ei, fără ca să fie pedepsită. Ştiu că aceasta nu-ţi va schimba inima, asta o
poate face numai Dumnezeu, dar vei şti cel puţin că răul trebuie pedepsit.
Nădăjduiesc că suferinţa îţi va aduce aminte de această zi.
Aşa a şi fost. Margareta n-a uitat niciodată această zi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu