luni

Zamba




   Într-un sat african, pe malul fluviului Congo, într-un palat cu douăzeci de camere, trăia tânărul Zamba.
   Tatăl lui, un bogat rege african, pleca din când în când cu armata în război împotriva triburilor vecine. El urca fluviul cu pirogile, incendia satele şi lua prizonieri, pe care apoi îi vindea ca sclavi căpitanului unei nave americane. Casa lui Zamba era împodobită cu o mulţime de lucruri somptuoase şi biblioteca lui era plină de cărţi valoroase.

   Într-una din zile, Zamba se opri în faţa căpitanului zicând:
   - Căpitane, mi-ar plăcea aşa de mult să învăţ să citesc şi să scriu! Învaţă-mă, te rog!
   - Ce idee! răspunse căpitanul. Ei bine, am să te învăţ.
   În timpul unei expediţii de cucerire, tatăl lui Zamba a fost ucis, dar tribul său ieşi victorios. Câtă durere pentru Zamba!
   La doar 17 ani a fost nevoit să aducă prizonierii în tabără, să se ocupe de ei şi imediat să ia locul tatălui său.
   Printre prizonierii aduşi se număra şi Zillah, fata regelui învins. Frumuseţea ei fermecă privirile tânărului Zamba.
   - Dezlegaţi-o, porunci acesta, ea nu va fi vândută ca sclavă, ci va fi soţia mea.
   Când căpitanul american a revenit în sat ca să cumpere sclavi, l-a convins pe Zamba să meargă cu el în America şi să înceapă acolo o afacere. Tânărul se îmbarcă şi porni spre America luând cu el tot aurul agonisit de tatăl său, precum şi cărţile cele mai valoroase din biblioteca sa. El spera să ajungă bogat, puternic...
   La revedere ... La revedere ... şi corabia se îndreptă încet-încet spre larg. Împreună cu el pe corabie mai erau îmbarcaţi patru sute douăzeci şi doi de sclavi. Aceştia erau legaţi în lanţuri în cala corăbiei. Zamba putea vedea acum de aproape ororile traficului cu sclavi, la care el însuşi participase.
   Nu după mult timp, Zamba observă că atitudinea căpitanului nu mai este la fel de prietenoasă şi de binevoitoare ca altădată:
   - Va trebui să-mi plăteşti, dacă vrei să te învăţ să scrii şi să citeşti, zise într-una din zile căpitanul.
   Într-o seară, pe când stătea în cabina sa, Zamba îl auzi pe căpitan spunând:
   - Ha! Ha! Acest frumos prinţ … nici nu se gândeşte că în curând va fi împreună cu sclavii lui!
   În cele din urmă, corabia îşi aruncă ancora în portul Charleston.
   Sclavii au fost coborâţi, spălaţi şi îmbrăcaţi pentru a fi duşi la piaţă şi vânduţi. În pofida strigătelor sale, Zamba a fost cumpărat de un proprietar bogat. Căpitanul pe care îl crezuse bun prieten, îi furase toată bogăţia şi libertatea.
   Stăpânul îl conduse pe Zamba într-o plantaţie imensă, unde lucrau o mulţime de sclavi. Noua lui viaţă nu însemna decât muncă în plantaţiile de bumbac.

   Într-o duminică dimineaţa, Zamba, împreună cu un alt sclav, merse într-un loc unde se vestea Cuvântul lui Dumnezeu. Ajuns aici, ascultă cu mare atenţie vestirea Evangheliei. Când imnurile de laudă începură să se înalţe spre cer, lacrimi fierbinţi se prelingeau pe obrajii lui arşi de soare.
   Seara deschise Biblia şi continuă să citească: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi.“ Acest verset stră-punse inima lui Zamba. El avea nevoie de cineva căruia să-i spună durerea lui şi înaintea căruia să îşi descarce conştiinţa care îl apăsa. El se predă astfel Domnului Isus primind în schimb iertarea păcatelor.
   Zamba a învăţat din Scriptură că tot ceea ce face trebuie făcut ca pentru Domnul Isus. El şi-a servit astfel stăpânul cu devotament fără să înţeleagă însă cum nişte oameni pot duce în robie pe alţii.
   Într-o zi, stăpânul îl luă cu el în port, unde erau debarcaţi noi sclavi. Deodată auzi pe cineva strigând:
   - Zambaaaa!
   Era Zillah. Ea îşi striga soţul. Stăpânul lui Zamba o cumpără şi pe ea. Ce bucurie pentru Zamba de a o revedea pe Zillah!
   - Zamba, zise stăpânul, poţi lua în colibă pe Zillah, soţia ta.

   În ziua următoare, după ce se întoarse de la muncă, Zamba o învăţă pe Zillah cum să-L cunoască pe Domnul Isus şi îi arătă bogăţiile pe care le-a descoperit în Biblie.

   Zamba şi Zillah au fost în curând eliberaţi de stăpânul lor, dar ei au continuat să-i slujească cu fidelitate. După moartea lui, ei au cumpărat un magazin în oraş şi au venit în ajutorul celor care erau nefericiţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu