Cândva
am oferit o Biblie unei case de ţărani belgieni. Un mieluşel negru se zbenguia
prin curte. Stăpâna casei mi-a deschis şi mi-a spus:
- Ah, Biblia! Când privesc la micul meu miel
negru, mă gândesc adesea la ea!
Într-o
zi, mieluşelul făcu un salt prea mare în aer şi căzu în fântână. Lipsa lui se
vedea, dar unde era? Ţăranul a început să-l caute, iar deodată auzi behăitul
disperat: mieluşelul era jos în fântână, în apa rece. Ce era de făcut? Tatăl văzu
doar un singur mijloc de a salva animalul: fiul său trebuia să fie lăsat în jos
până la baza fântânii. Din dragoste pentru animal, fiul a fost de acord.
Astfel, tatăl îl lăsă în jos pe fiul său prins cu o sfoară, tot mai jos, tot
mai jos... El îi strigă:
- Este totul în regulă?
- Da,
dar nu sunt încă chiar jos. În sfârşit veni strigătul:
-
Văd mieluşelul.
Pentru
a-l prinde, a trebuit să se scufunde în apa rece ca gheaţa, şi în sfârşit a
putut să-l pună pe umerii săi.
Urcuşul
a fost greoi... Încă o smucitură, şi în final fiul şi mieluşelul au fost iarăşi
sus la lumină!
Nu
este aceasta o imagine minunată a mântuirii sufletelor noastre? Nu L-a dat
Tatăl pe Fiul Său pentru a ne salva de la moartea veşnică? Nu a coborât de
bunăvoie Fiul lui Dumnezeu pentru noi în adânc, pentru ca păcatele noastre să
poată fi iertate? Cât de multe suflete s-au rătăcit şi sunt acum jos în
fântână! Cu greu se menţin la suprafaţa apei. Înţeleg ei că li s-a aruncat o
sfoară de salvare, că Însuşi Isus a coborât în locul cel mai de jos al
deznădejdii lor, pentru a-i conduce la lumina mântuirii Sale minunate?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu