marți

Protecție invizibilă

 

   Dirk a fost trezit într-o dimineață de o bătaie puternică în geamul ferestrei sale. S-a ridicat și a descoperit un fluture care zbura încolo și-ncoace pe geamul ferestrei din dormitorul său. De afară, o vrăbiuță tot lovea în geam încercând să prindă fluturele.

   Fluturele nu vedea geamul, dar vedea vrăbiuța care îl amenința și dădea neliniștit din aripi.

   Nici vrabia nu vedea fereastra, vedea însă fluturele și se năpustea asupra victimei sale, dar nu reușea să o prindă.

   Geamul subțire și invizibil a protejat fluturele la fel de sigur ca și cum ar fi fost la kilometri distanță de vrabie.

   Toți cei care Îl cunosc pe Domnul Isus ca Mântuitor au în El o protecție deplină și o siguranță perfectă. În toate pericolele vieții, Domnul Isus stă lângă noi protejându-ne și ocrotindu-ne. Noi nu-L vedem, dar El ne vede și ne păzește.

   În Biblie citim despre un tânăr care era preocupat doar de nevoile și de necazurile sale. El privea la numeroșii cai și care, vedea puternica armată care înconjura orașul Dotan. Putem înțelege de ce i-a fost atât de frică.

   Dar ce bine că profetul Elisei era cu tânărul acela. Elisei a rămas calm, nu a fost deranjat de asediu. El nu s-a uitat la dușmani. El știa că este protejat de Dumnezeu.

   Elisei l-a încurajat pe tânăr și i-a spus „Nu te teme, căci mai mulți sunt cei cu noi decât cei cu ei. Elisei s-a rugat și a zis: «Doamne, deschide-i ochii să vadă.» Și Domnul a deschis ochii slujitorului, care a văzut muntele plin de cai și de care de foc împrejurul lui Elisei” (2 Împărați 6.16-17).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu