„Ziua praznicului Azimelor, în care trebuiau jertfite paștile, a venit.” (Luca 22.7)
Unde este Împăratul? L-ați văzut pe Împărat?
- La cine te referi? Care împărat? - Da, Isus, Omul care a intrat în cetate
călare pe un măgar. - „A, da, El este în templu. Dar El nu este un adevărat
împărat.
Ceea ce spuneau oamenii era adevărat. Ei
și-au dorit un împărat care să lupte împotriva romanilor. Dar Isus nu voia aceasta.
Isus voia să-i ajute, dar într-un mod diferit de cum credeau ei. Oamenii nu au
înțeles și au fost dezamăgiți. Planul lui Dumnezeu era mult mai bun decât al
lor. Citește cu atenție și vei cunoaște planul lui Dumnezeu în următoarele
zile. Acest plan este valabil și pentru tine.
Paștele a sosit în sfârșit. Isus a vrut să
sărbătorească sărbătoarea cu ucenicii Săi. Atunci când adulții sărbătoresc, ei
sunt de obicei fericiți împreună la o masă și vorbesc mult. La fel a fost și cu
Domnul Isus și ucenicii Săi. Dar apoi Isus a spus ceva trist:
Aceasta este ultima dată când vom sărbători
Paștele împreună în acest fel. În curând, dușmanii Mă vor prinde și apoi va
trebui să mor.
Ucenicii nu înțelegeau acest lucru. Cum putea să moară și să devină Împărat în același timp? Apoi Isus a mai spus ceva groaznic: Unul dintre voi îi va ajuta pe vrăjmași să Mă găsească. Ucenicii au fost foarte speriați când au auzit aceste cuvinte. Cine ar fi atât de rău, încât să-L trădeze pe Domnul lor? La urma urmei, ei Îl iubeau. Dar unul dintre ei doar se prefăcea că crede în Isus. Numele acelui om era Iuda Iscarioteanul. Când Iuda și-a dat seama că Isus știa exact cât de rău era, a fugit repede.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu