sâmbătă

Bunica Mărioara – cu mintea limpede, cu inima trează

 

- Bună, salută Teodor și face semn cu mâna tocmai când bunica Mărioara așază masa. Te-ai gândit că o să fiu și eu astăzi aici la cină?

- Desigur, spune bunica Mărioara. Pe masă se află tocătorul tău de lemn.

- Al tău lipsește. Teodor pare nedumerit.

- Mâine merg la medic și nu trebuie să fiu cu stomacul plin, spune bunica Mărioara. De aceea cel mai bine este ca deja din seara aceasta să nu mai mănânc nimic.

- Oh, ce rău! Teodor este descumpănint pentru un moment. Apoi își aduce aminte: În Biblie li s-a spus deseori oamenilor să fie treji.

- Da, așa este, ai fost atent când ai citit, îl laudă bunica Mărioara.

- Dar aceasta nu avea nimic a face cu mâncarea, sau? – Altfel toți aceia ar fi fost foarte slabi. Teodor râde când se gândește la aceasta.

Bunica Mărioara râde și ea.

- Eu cred că pentru creștini aceasta înseamnă să poți gândi clar, să nu te lași abătut de la cale prin teamă sau îngrijorare. Atunci ai stabilitate în inimă și poți recunoaște călăuzirea lui Dumnezeu.

Bunica Mărioara ia totuși loc lângă Teodor la masă. Miroase atât de bine! Bunica Mărioara pregătise pâinea ei specială, adică o felie de pâine toast, unsă cu unt, apoi o frunză de salată verde, o felie de cașcaval și deasupra un ochi de ou. Lui Teodor îi place foarte mult această pâine.

- Știi ceva, spune Teodor, poate că ar trebui să-ți amâni programarea de mâine sau să lipsești de la programare. O colegă din clasa mea lipsește de la școală dacă nu are chef să dea un test.

- Și? La ce folosește? vrea să știe bunica Mărioara.

Teodor zâmbește:

- Nu folosește la nimic, pentru că de cele mai multe ori trebuie să dea testul ulterior.

- Vezi, a amâna să faci un lucru nu înseamnă că l-ai rezolvat, spune bunica Mărioara ridicând din sprâncene.

- Dar nu pot mânca această pâine fără să nu am o conștiință rea. Teodor suspină.

- Atunci nu o mânca, râde bunica Mărioara.

- Și atunci? întreabă Teodor.

- Atunci o mănânc eu mâine după ce mă întorc de la medic, spune bunica Mărioara.

- Dar ești prea bătrână, spune Teodor gânditor.

- Ei, și ce dacă? Bunica Mărioara ridică din umeri. Ce are a face acest fapt cu pâinea?

- Mă gândeam că poate îți rămâne un dinte care se mișcă în pâinea tare, spune Teodor. Și atunci nu doar mâine trebuie să mergi la medic, ci și poimâine la medicul stomatolog.

- Dacă ar fi așa, atunci ar trebui să mănânci tu acum această pâine, spune bunica Mărioara zâmbind.

- De dragul tău! Ca măsură de precauție, să spunem așa, spune Teodor și îmbucă din pâine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu