duminică

A te baza pe cuvânt

     Despre evanghelistul Charles H. Spurgeon (1834-1892) cunoaștem o frumoasă povestire.
     Spurgeon a strâns odată câțiva copii în jurul lui și a vrut să le explice ce înseamnă „a crede“. A luat prețiosul lui ceas de buzunar, l-a arătat copiilor și le-a spus:
     - Cine vrea să aibă ceasul, trebuie să vină la mine. Eu i-l dăruiesc.
     Copiii priveau uimiți. Nici unul nu s-a mișcat. Se gândeau: „Vrea să ne păcălească.“
     În cameră era liniște deplină. Spurgeon ținea nemișcat ceasul.
     Dintr-o dată se ridică un băiețel. Acesta merse direct la Spurgeon și prinse repede ceasul cu amândouă mâinile. Fericitul radia de bucurie.
     Numai un băiețel s-a bazat pe cuvântul lui Spurgeon. Numai un copil. Iar ceilalți?
     Te-ai bazat tu, drag băiat, dragă fată, pe cuvântul celui mai mare Dăruitor? Ai crezut invitația lui Dumnezeu? Ai dat urmare invitației și ai venit cu păcatele tale la Domnul Isus?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu