Cum a devenit Delia bucuroasă

   Delia era un copil bogat și avea foarte multe jucării. Dar, din păcate, era bolnavă, iar corpul ei era diform și umflat. Deseori trebuia să ia medicamente. Toți o numeau „Grăsana“.

   Copiii își băteau joc de ea cel mai mult pe drumul spre școală. Niciunul dintre copii nu dorea să se joace cu Delia, niciunul nu dorea nici măcar să o atingă. Radu din clasa a IV-a chiar a compus un adevărat cântec de batjocură, și acesta era cântat de fiecare dată când Delia pășea în curtea școlii. Când auzea cântecul acela prostesc, Delia dorea să intre în pământ. Cu timpul se născu în ea o mânie puternică. „Așteptați“, gândea ea, „când voi fi mare, vă voi plăti cu aceeași monedă!“ Dar când se gândea așa, simțea și mai tare singurătatea ei.

   Ninsese pentru prima dată în acel an, iar copiii se dădeau după-masa cu sania. Și Delia porni, dar își căută un loc unde putea să fie singură.

   Deodată cineva i se adresă:

   - Sania ta merge grozav! Și ce bine știi să o conduci!

   Delia se uită în sus și văzu o doamnă străină stând pe pantă.

   - De ce nu mergi și tu acolo cu ceilalți copii, de ce stai aici singură? o întrebă doamna mai departe.

   Delia se uită încurcată în pământ.

   - Nimeni nu vrea să se joace cu mine, pentru că sunt așa de grasă.

   - Ah, asta nu face nimic, uită-te aici, nici eu nu sunt ca ceilalți. Doamna îi arătă piciorul ei drept, care era complet diform și umflat și care era încălțat cu un pantof înalt.

   Delia nu observase deloc acest lucru. Doamna îi zâmbi prietenoasă:

   - Dar Mântuitorul ne vede inima, chiar dacă avem unele defecte corporale, unele infirmități.

   Delia dădu din umeri îndoielnică. Pentru că doamna părea să fie așa de înțelegătoare, Delia îi povesti cum copiii râdeau pe seama ei și îi spuse chiar și despre cântecul de batjocură care a fost compus cu privire la ea.

   - Dar când voi fi mare, adăugă ea, vor vedea ei ce vor păți!

   Doamna răspunse:

   - Așa gândeam și eu mai demult, când strigau după mine „Șchioapa“. Dar Mântuitorul m-a învățat altceva.

   - Ah, El a murit de mult timp, dădu Delia din mână.

  - Da, așa este. Dar înainte a suferit nespus de mult și a fost batjocorit. El a fost disprețuit și a fost scuipat chiar în față. Pe cap I-au pus chiar o coroană de spini, Delia. Vezi, așa ceva n-au făcut încă cu noi două, nu-i așa? La sfârșit L-au pironit pe cruce. Și știi ce S-a rugat El când atârna pe cruce în suferințe de nespus? – „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!“ El m-a învățat să privesc la El în necazul mic pe care îl am de suportat. Atunci mi-a trecut mânia față de ceilalți copii. Am devenit bucuroasă cu Mântuitorul meu.

   Delia a ascultat cu atenție. Se gândi un răstimp, apoi spuse încet:

   - Dar acum El este mort.

   - Da, El a murit din dragoste pentru noi. Dar El a și înviat și este preamărit în cer și îi ajută pe cei care Îi cer acest lucru și se încred în El.

   - Este adevărat? se asigură Delia.

   - Da, este adevărat, și vei vedea tu însăți acest lucru, aprobă doamna străină.

   Acasă, fetița singuratică împreună mâinile și șopti:

   - Ah, Doamne Isuse, până acum nu m-am gândit deloc la Tine. Cât de mult a trebuit să suporți și să iei asupra Ta! Și totuși, i-ai iubit pe toți! Eu doresc să devin oița Ta și să fiu așa ca Tine; Tu mă poți ajuta...

   „Oare mă va ajuta Mântuitorul?“ se gândi Delia a doua zi dimineața pe drumul spre școală. Atunci apăru chiar Radu. Desigur, va începe iarăși să-și bată joc de ea. Dar Radu nu se gândea la așa ceva. El avea necazul său, pentru că tocmai își pierduse banii pentru laptele ce îl primea de la școală.

   - Delia, mă ajuți să-i caut? întrebă el încet.

   Mai întâi, Delia a vrut să-i răspundă obraznic. Dar atunci și-a adus aminte de Mântuitorul. Repede s-a aplecat și a pipăit prin zăpadă până când a găsit banii lui Radu. El a fost foarte bucuros.

   Radu a povestit și la ceilalți copii despre banii pierduți. Niciodată nu s-a mai auzit cântecul de batjocură despre Delia.