duminică

Viitorul măreț al unui adevărat creștin



Cine este un adevărat creștin?

   Această întrebare este îndreptățită, căci nu orice „creștin“ merită acest nume. Prin apartenența la o oarecare biserică și îndeplinirea cerințelor ei, nu ajungi în cer. Nici mersul regulat la biserică sau la școala duminicală nu te împacă cu Dumnezeu! Pentru că un singur păcat desparte pentru totdeauna de Dumnezeu. Faptele bune nu îți asigură un loc în cer!


   Tocmai aceasta este greșeala tragică a multor oameni. Ei cred că o apartenență religioasă și mersul din când în când la biserică ar fi suficiente ca să ajungă în cer.
   Dacă acești oameni ar vrea să creadă Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, atunci ar scăpa de pierzarea veșnică, de iad.
   Numai acela ajunge în cer, care are iertarea păcatelor. Împăcarea are loc numai prin sângele Domnului Isus Hristos. El face îndreptățirea, conform Romani 5.9: „Deci, cu atât mai mult acum, când suntem socotiți neprihăniți, prin sângele Lui, vom fi mântuiți prin El de mânia lui Dumnezeu.“ Împăcarea duce înapoi la Dumnezeu: „Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară erați depărtați, ați fost apropiați prin sângele lui Hristos“ (Efeseni 2.13). Ești îndreptățit prin credința în Isus Hristos și lucrarea Lui de mântuire: „Deci, fiindcă suntem socotiți neprihăniți, prin credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos“ (Romani 5.1).
   Numai oamenii care au îndreptățirea și mântuirea, sunt adevărați creștini și au un viitor măreț.
   Vameșul din Luca 18.9-14 se ruga: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!“ Domnul Isus a spus: „Acesta s-a coborât acasă socotit neprihănit!“

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu