vineri

În sinagogă




   În fiecare zi, Domnul Isus era pe drum, pentru a le spune oamenilor despre Dumnezeu. Cu El mergeau bărbații pe care i-a chemat și i-a făcut ucenici. Dar și alți bărbați și femei li se alăturau lor, pentru că erau impresionați de cuvintele Lui.
   Astfel au ajuns în Capernaum. Cetatea se afla în Israelul de Nord, lângă lacul Ghenezaret. Era sabat; sabatul este ziua în care oamenii trebuiau să se odihnească în Israel și aveau timp să asculte Cuvântul lui Dumnezeu. Isus și ucenicii Săi au mers cu ceilalți oameni din Capernaum în sinagogă. Acolo se citea tare din suluri și bărbați învățați explicau ascultătorilor ce se citea. Aproape nimeni nu avea în acel timp suluri cu textele Bibliei și puțini știau să citească. De aceea se întâlneau în ziua de sabat, pentru a asculta despre Dumnezeu.
   Isus a cerut să i se dea sulurile, a citit un capitol și l-a explicat. Vizitatorii sinagogii s-au mirat. Așa ceva nu au mai auzit niciodată! Acest tâmplar, care nu a fost în școlile învățaților, le explica Cuvintele lui Dumnezeu mai bine decât toți cunoscătorii și învățații Scripturii dintre ei. În timp ce Domnul Isus vorbea, ascultătorilor li se părea ca și când Dumnezeu le era foarte aproape.

   „Un Învățător deosebit a fost astăzi în sinagogă“, au spus acasă vizitatorii. „El a vorbit așa de viu despre Dumnezeu și ne-a explicat Scripturile vechi cum nu am mai auzit niciodată până acum. Până acum ne-am gândit întotdeauna, că Dumnezeu ar fi un Dumnezeu departe, care observă cu severitate dacă ținem toate poruncile. Dar astăzi am cunoscut un alt Dumnezeu. Un Dumnezeu, care iubește oamenii și vrea să le ierte vina și păcatul. Ați auzit vreodată așa ceva? Învățații noștri ne-au prezentat tot timpul numai poruncile și legile.“ Dar unii și-au amintit: „În ultimul timp se aude câte ceva despre Isus. El vorbește minunat despre dragostea lui Dumnezeu. Și noi am vrea să-L ascultăm.“

   Domnul Isus a adus oamenilor vestea eliberatoare despre dragostea lui Dumnezeu. El le-a spus de asemenea că Dumnezeu nu poate trece cu vederea peste răul în gânduri, cuvinte și fapte. Dar Dumnezeu vrea să ierte.
   Dorești tu, ca Dumnezeu să te ierte? Calea spre Dumnezeu este foarte simplă.

   Tu trebuie doar:
- Să recunoști că ai făcut greșeli și ai acționat greșit
- Să recunoști ce a fost greșit și ce te împovărează
- Să crezi că Dumnezeu a trimis pe Fiul Său pe pământ, pentru a purta la cruce pedeapsa pentru păcatele tale și
- Să accepți că Domnul Isus a devenit și Mântuitorul tău.
   Astfel devii un copil al lui Dumnezeu și poți merge întotdeauna mai departe pe calea vieții tale cu Dumnezeu! El nu te lasă singur niciodată!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu