Descoperirea Izabelei

   - Ce i s-a întâmplat iedului? întreabă Manu.

   - A vrut să o şteargă de aici şi alergând a rămas agăţat cu piciorul în gardul de sârmă ghimpată, explică medicul veterinar. Piciorul este rupt şi rana s-a inflamat. Deabia acum începe încet să se vindece.

   - Şi eu aş alerga uneori departe, spune Manu. Săracul ied!

   Timi se uită deodată la ceas.

   - Ştiţi cât este ora? Cred că trebuie să mergem acasă.

   - A fost aşa de frumos la dumneavoastră, spune Maia mulţumitoare.

   - Puteţi veni oricând, spune doamna Rotaru prietenoasă şi Izabela ştie că ceea ce spune este exact aşa cum spune.

   Seara, Izabela se strecoară încă o dată cu picioarele goale în sufragerie. Tatăl ei ridică privirea din cartea în care tocmai citeşte.

   - Tată, avem o Biblie? întreabă Izabela.

   - Cred că da.

   - Poţi să te uiţi?

   - Acum imediat?

   - Te rog!

   Suspinând puţin, tatăl Izabelei se ridică din fotoliu şi merge la raft. Sus de tot, în colţul cel mai îndepărtat găseşte cartea legată, mică şi neagră, pe care i-o dă Izabelei.

   - Ce vrei să faci cu ea? întreabă el.

   - Să o citesc, răspunde Izabela. Mulţumesc, tată!

   - Aşteaptă! Tatăl îşi freacă bărbia. Trebuie să fie pe undeva şi Biblia mea veche pentru copii, pe care am primit-o cadou de la bunica mea în urmă cu mulţi, mulţi ani. El se urcă pe un scaun care stă în faţa raftului şi caută un timp sus pe raft. Aici este, spune el trumfător şi ridică o carte de format mare, al cărei titlu este puţin decolorat şi îngălbenit. Noul Testament pentru copii!, este scris pe ea. El şterge repede praful de pe carte şi îi întinde Izabelei cartea.

   - Mulţumesc! spune surprinsă Izabela. Se aşază pe canapea cu picioarele încrucişate sub ea şi deschide cartea. Este încă nouă, tată, constată ea.

   - Da, spune tata puţin încurcat. Nu m-am interesat atunci aşa de mult de ea.

   Scrisul este mare şi se poate citi bine. Izabela se adânceşte în text şi imediat uită ce este în jurul ei, chiar şi timpul.

   - Ei, spune tata după un timp. Nu mergi la şcoală mâine?

   - Ba da.

   - Atunci în pat, dragă! Izabela se ridică ascultătoare şi închide cartea.

   - Lasă te rog aici Biblia pentru copii. Poţi citi mâine mai departe. Acum se doarme!

   - Ei bine, se dă bătută oftând Izabela. Dar în ziua următoare după şcoală, Izabela ia imediat iarăşi Biblia pentru copii şi mama trebuie să-i aducă aminte de temele de casă. Acum, şi Timi observă cartea şi citeşte în ea.

   Câteva săptămâni au trecut, când într-o seară sună telefonul. Este Manu.

   - Maia mă înnebuneşte, se plânge el. Ea vrea să viziteze neapărat iepurii şi poneiul. Cum este, vreţi să mergem mâine la Rotaru?

   - Din păcate, mâine nu putem, spune întristată Izabela. Primim oaspeţi. Poate săptămâna viitoare?

   - Desigur, spune imediat Manu. În acest moment intră mama Izabelei în cameră şi îi şopteşte ceva.

   - Manu, mai eşti la telefon? întreabă Izabela. Mama doreşte să ştie dacă duminică vreţi să veniţi la noi la prânz. Şi tatăl vostru este invitat! Spune-i te rog asta din partea noastră.

   - Mulţumesc, spune Manu. Este foarte drăguţ din partea voastră.

   Spre surprinderea Izabelei, domnul Munteanu acceptă invitaţia. Punctual la ora unu, duminică, el soseşte cu gemenii. Izabela l-a văzut până acum doar o dată sau de două ori. Domnul Munteanu este un bărbat scund, suplu, cu faţa obosită şi cu ochii trişti. El nu vorbeşte mult, dar aproape nu se observă acest lucru, deoarece copiii vorbesc şi râd ca de obicei fără încetare.