Puiul de pisică

   Bruno încă adulmecă coşul de transport din care răsună acum un uşor foşnet. Medicul veterinar ridică puţin coşul, astfel încât copiii să poată vedea prin uşiţa cu zăbrele.

   - Este o pisicuţă! strigă entuziasmată Maia. Cum a ajuns în pădure?

   - Aceasta nu este o micuţă pisică de casă, explică domnul Rotaru, chiar dacă arată ca un pui de tigru.

   - O pisică sălbatică, spune Timi.

   - Corect. Mama ei a fost omorâtă de o încărcătură de alice la marginea pădurii. Bruno a descoperit-o pe micuţă în ascunzătoarea ei.

   Domnul Rotaru mângâie capul câinelui.

   - Bruno a fost adesea salvatorul vieţilor puilor orfani de animale.

   - Veţi hrăni pisicuţa cu sticla?

   - Nu. Ea este un mic animal de pradă sfios, care nu poate fi ţinut în grădină. Trebuie să ne gândim la altceva.

   Domnul Rotaru duce coşul în bucătărie. Atent deschide uşiţa şi ridică pisicuţa. Animalul scuipă şi se zbate şi dă cu micile ei gheare în jurul ei.

   - Desigur, eşti o mică încăpăţânată!

   Doamna Rotaru a dizolvat între timp ceva praf de lapte într-o sticluţă. Domnul Rotaru ţine deschis botişorul micuţei pisici sălbatice şi soţia lui îi împinge suseta. Animalul începe să bea cu poftă.

   - Îi este cu adevărat sete! spune cu milă Manu.

   - Am găsit-o la timp, spune bucuros medicul veterinar. Ce spui? Se adresează el apoi soţiei lui. Există în apropiere o crescătorie pentru pisici sălbatice orfane. Să ducem acolo pisicuţa?

   Doamna Rotaru se gândeşte.

   - Aceasta ar fi cel mai bine. Apoi va putea fi lăsată iarăşi în libertate unde îi este locul. Ea îi zâmbeşte lui Manu, iar el îi zâmbeşte înapoi. Pisicuţa a băut până s-a săturat şi acum este foarte somnoroasă.

   - Trebuie să telefonez repede cu pădurarul, spune domnul Rotaru. Aproape că am uitat.

   După un timp vine înapoi cu o faţă serioasă.

   - Pădurarul spune că în ultimele luni s-a tras sau s-au omorât la întâmplare animale şi apoi au fost lăsate acolo.

   - Poate că şi Fredi face parte din aceste victime, spune doamna Rotaru.

   - Un braconier şi-ar lua prada cu el, nu-i aşa? întreabă Timi.

   - Poate că vrea să se răzbune pe cineva? întreabă Manu.

   - Pe animale?

   Domnul Rotaru scutură nedumerit din cap.

   - Dar destul, schimbă el hotărât tema. Povestiţi-mi mai bine despre voi. Cum vă merge vouă?

   - Eu v-aş întreba ceva, spune deodată Izabela.

   - Da, cu plăcere!

   - Am citit în Biblia mea pentru copii destul de mult despre Domnul Isus. Dar cum pot să-L cunosc?

   - Poţi veni aşa fără prea multe la Dumnezeu? se amestecă Timi. Dumneavoastră ne-aţi spus că Dumnezeu a creat totul. Atunci El trebuie să fie neimaginat de puternic. Totuşi vrea să aibă ceva de-a face cu mine?

   - Da, El vrea, explică domnul Rotaru. Există ceva acolo care ne desparte de Dumnezeu.

   - Ce anume? întreabă neliniştită Izabela.

   - Dumnezeu este bun. El este sfânt, adică el nu are nimic de-a face cu răul.

   - Noi însă, da, recunoaşte imediat Timi. Noi suntem răi, gândim rău şi facem lucruri rele.

   - Pentru acestea, Dumnezeu ar trebui să ne pedepsească, continuă domnul Rotaru. Dar El nu vrea. De aceea a găsit o altă şi cu adevărat uimitoare soluţie. El L-a trimis pe Isus Hristos, propriul Său Fiu, în lume şi L-a pedepsit în locul oamenilor vinovaţi. De aceea Dumnezeu poate acum să-l ierte pe acela care Îl roagă şi recunoaşte în faţa Lui tot răul.

   Pentru un moment domneşte tăcerea.

   - Cum a fost pedepsit Isus? se anunţă Maia fricoasă.

   Gemenii doar ascultaseră până acum.

   - Isus a fost pedepsit cu moartea, spune domnul Rotaru foarte serios. Dar pentru că El Însuşi nu a făcut niciodată niciun rău, a putut să învie dintre morţi, adică El a devenit iarăşi viu şi S-a întors la Dumnezeu în cer.

   - Şi de aceea putem acum să ne rugăm Lui? întreabă Izabela.

   Domnul Rotaru îi zâmbeşte şi dă din cap afirmativ.