marți

Păunul şi privighetoarea


   Doamna secretară Steiner a rămas văduvă deja la vârsta de 30 de ani, şi, deoarece pensia ei mică nu îi ajungea să trăiască ea şi fiica ei Agnes, a deschis un atelier de călcat rufe, care curând a fost foarte cunoscut şi i-a asigurat existenţa zilnică. Raza ei de bucurie în zilele triste era fiica ei Agnes, care de la an la an devenea tot mai îndemânatică. Mama se bucura văzând râvna ei de a învăţa. Ea era şi preferata învăţătorilor şi în clasă ocupa întotdeauna unul dintre primele locuri. Astfel, la vârsta de doisprezece ani a putut să meargă la şcoala de fete superioară şi urma să devină cândva învăţătoare. Cărţile erau pentru ea mult mai frumoase şi mai interesante decât cele mai frumoase rufe.
   Într-o zi frumoasă de vară urma să aibă loc o excursie de o zi a elevelor, şi cu această ocazie urma să se viziteze un castel, al cărui proprietar, o contesă bună, a invitat fetele la o sărbătoare în grădină, căci şi fiica ei era în aceeaşi clasă cu ele. Ah, cât de mult s-au bucurat fetele de această excursie cu săptămâni înainte şi nu mai puţin Agnes, a cărei muncă zilnică era monotonă şi obositoare! Căci aproape în toate orele ei libere trebuia s-o ajute pe mama ei la călcatul rufelor sau la distribuirea lor.
   Dar într-o zi a venit acasă de la şcoală foarte supărată şi deprimată. „Ce s-a întâmplat, copila mea?” a întrebat mama. „Nu vreau să particip la excursie”, a răspuns ea. „Şi de ce nu vrei?” a vrut să afle mama. „Deoarece toate celelalte fete au haine albe, iar eu trebuie să îmbrac pe cele închise la culoare”, a zis Agnes. „Dar, draga mea copilă”, a replicat mama, „tu ştii bine că nu pot să-ţi procur o haină albă pentru acest eveniment deosebit. Eu trebuie să economisesc şi pentru pregătirea ta viitoare.” Însă aceste cuvinte nu au fost convingătoare pentru Agnes şi indispusă a început să-şi facă lecţiile. Ca s-o învioreze puţin, mama a făcut seara o plimbare cu ea prin oraş. Au ajuns la o curte cu găini, în care un păun se plimba ţanţoş printre ele. Agnes a admirat penajul lui strălucitor, însă s-a speriat când el a scos un strigăt urât. Drumul lor a mers în continuare printr-o pădurice , în care o privighetoare lăsa să răsune glasul ei plăcut. Dar cât de neînsemnată arăta pasărea! Cu toate acestea, Agnes s-a bucurat de ea, căci ea însăşi era o cântăreaţă bună. „Care îţi place cel mai mult”, a întrebat-o mama, „păunul sau privighetoarea?” - „Privighetoarea”, a răspuns ea. „Aşa să fii tu în excursia voastră, privighetoarea vioaie”, a îndemnat-o mama. „Îţi voi călca rochia închisă la culoare şi o voi împodobi cu o manşetă colorată, aşa că vei putea arăta bine îmbrăcată cu ea.”
   Acum Agnes era din nou mulţumită, şi excursia a decurs în cele mai bune condiţii pe o vreme minunată. La serbarea din grădină, Agnes a avut voie să spună o poezie, care a plăcut foarte mult contesei. „Deoarece tu reciţi aşa de frumos”, i-a zis ea prieteneşte, „poţi să-mi cânţi şi un cântecel.” Agnes a cântat vioi cu vocea ei cristalină: „Păsărică pe pom înalt”. „Ei, tu cânţi ca o privighetoare”, a spus doamna amabilă. „Pentru aceasta meriţi o amintire deosebită a zilei de astăzi”; şi astfel ea i-a dăruit o broşă mică de aur, care a împodobit foarte frumos rochia ei gri. Îţi poţi imagina cât de satisfăcută şi mulţumită s-a întors Agnes seara la mama ei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu