duminică

Umbrela


   Samso, un micuţ african, a avut voie să-şi cumpere ceva de ziua lui de naştere. S-a gândit mult timp. Într-un final s-a decis pentru o umbrelă. Aceasta îl va proteja când va veni anotimpul ploios.
   Vânzătorul l-a asigurat: „Când vine ploaia, această umbrela te va menţine uscat.”
   Câteva zile mai târziu a început timpul ploios. Samso şi-a luat umbrela şi a ieşit afară, ţinând-o mândru sub braţ. Câteva clipe mai târziu era ud. S-a mirat mult. Nu spusese vânzătorul că umbrela îl va putea menţine uscat? A ţinut apoi umbrela închisă de-a curmezişul pe cap. Dar şi aşa a fost de puţin ajutor. Ploaia şiroia, iar Samso a fost în curând ud leoarcă. Oamenii de pe stradă se întorceau după el şi zâmbeau, pentru că Samso nu-şi deschidea umbrela pe o asemenea ploaie puternică.
   Deodată Samso a atins, fără să observe, un mic buton la umbrelă, şi astfel umbrela s-a deschis ca un acoperiş mare, larg şi sigur, astfel încât Samso să fie protejat de ploaie. Acum mergea mândru cu umbrela lui mare pe străzi. Putea să plouă cât voia, Samso era în siguranţă.

   Tot aşa nici ţie nu-ţi ajută la nimic dacă ai o Biblie, dar nu o citeşti. Numai dacă o foloseşti corect, citeşti în ea şi o aplici la tine personal, vei avea folos de la ea.
   Citeşte Biblia! Citeşte-o regulat! Crede şi ascultă cuvintele ei, căci este Cuvântul lui Dumnezeu. Făcând aşa, vei avea o mare binecuvântare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu