Salvatorul meu

   „Ceea ce vreau să-ţi spun s-a întâmplat în urmă cu 50 de ani. Aveam exact 8 ani când s-a întâmplat nenorocirea”, a începul prietenul meu să povestească.

   „Locuiam pe atunci în Rathenow lângă râul Havel. Îmi plăcea să mă joc la râu într-un loc unde apa se învârtea în cerc şi mă uitam la mişcarea bucăţilor de lemn pe care le aruncam acolo. Odată, când mă străduiam să împing bucăţile de lemn în vârtejul de apă, am căzut deodată în cap în apă. Pentru că mai jos de acel loc se afla o ecluză deschisă pe jumătate, la baza râului era un vârtej puternic, astfel încât am fost atras imediat în adânc. Ultimul meu gând a fost: acum voi fi în curând la bunicul meu în cer – el murise cu câteva zile mai înainte! După aceea nu mi-am mai amintit de nimic.

   Când m-am trezit iarăşi, mă aflam pe un pat în spital. Acolo am aflat că un bărbat pe de un pod din apropiere mă văzuse. A sărit imediat după mine. M-a putut aduce la mal doar cu mare osteneală, unde a început imediat cu încercările de a mă reanima şi apoi m-a dus la cel mai apropiat spital.

   Când m-am simţit iarăşi bine, după aproximativ două săptămâni, l-am vizitat pe acest bărbat pentru a-i mulţumi pentru salvarea mea. El a fost foarte amabil şi s-a bucurat împreună cu mine. El mi-a arătat picioarele sale; erau foarte zgâriate. Erau rănile pe care i le-am făcut bărbatului cu pantofii mei grei. În timpul salvării m-am zbătut cu mâinile şi cu picioarele şi astfel l-am rănit rău pe acest bărbat.”

   Când prietenul mi-a povestit acestea, a trebuit să mă gândesc la Salvatorul meu, care a suferit nespus de mult – suferinţe pe care i le-am cauzat eu prin păcatele mele. Salvatorul meu, Domnul Isus, m-a salvat de la moartea veşnică şi pentru aceasta El Însuşi a trebuit să meargă în moarte.

   A suferit El şi pentru tine la cruce?

   Eşti şi tu salvat?

   Atunci mulţumeşte-I tot timpul. El merită mulţumirea, El, „Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine” (Galateni 2.20).