Isai era omul cel mai
de vază din orăşelul Betleem şi, când seara termina lucrul, întotdeauna îi primea
cu bucurie pe vecinii săi. Prietenii lui David veneau de asemenea la el, în
deosebi în serile de iarnă, când vântul şuiera pe dealuri şi când frigul prea
aspru te făcea să iubeşti căminul cald. Se aşezau cât mai aproape de focul, ale cărui flăcări luminau odaia,
şi ascultau vorbele celor mai bătrâni sau şopteau câte ceva între ei.
Adesea, gândurile
zburau spre zilele de odinioară şi atunci ascultau întâmplări din istoria
poporului sau despre modul cum au ajuns evreii să se stabilească în ţara lor şi
să o stăpânească.
Într-o seară, unul
dintre tineri a povestit că în ziua aceea se urcase pe un deal înalt şi
prăpăstios şi de acolo de sus putea privi până departe în zare. Jos, în faţa
lui a văzut un lac mare, a cărui apă era aşa de sărată, încât niciun peşte nu putea
trăi în ea, iar pe ţărmul lui nu putea creşte nici iarbă, nici copaci. Dincolo
de acest lac se vedea un râu care curgea printr-o câmpie cu păşuni bogate şi
ici, colo, răsfirate se vedeau desişuri de palmieri. I s-a părut de asemenea că
printre copaci zărea ceva ce semăna cu
ruinele unui oraş.
- Ah, acela era
lerihonul, a zis unul dintre bătrâni, acolo unde poporul nostru a câştigat
prima victorie după ce s-a stabilit în ţară.
- Povesteşte-ne tot
ce ştii despre ea, au strigat băieţii. Am vrea să auzim istoria bătăliei şi a
victoriei.
- Bine, vă voi spune,
a zis Isai, cum a fost cucerit lerihonul, dar nu veţi auzi despre nicio bătălie
dată acolo.
- Trebuie să fie
aproape două sute de ani de când poporul nostru a venit aici, după lunga călătorie
prin pustiu. Moise murise şi Iosua devenise conducător în locul lui. El a adus
poporul nostru până dincolo de Iordan, râul pe care l-ai văzut astăzi, dar să
meargă mai departe nu era lucru
uşor. Nu ştia nimic despre ţara care se întindea în faţa lor, dar putea vedea
lerihonul, un oraş cu ziduri puternice, aşezat lângă râu, şi a înţeles că
înainte ca poporul său să se poată aşeza în această ţară, trebuia să învingă şi
să alunge pe cei ce locuiau în el.
Deci, ca un general
înţelept, el s-a hotărât să trimită iscoade. A ales doi bărbaţi de încredere şi
curajoşi şi i-a trimis să afle tot ce putea despre cetatea lerihon; dacă era un
oraş puternic, câți locuitori avea şi câți
soldaţi. Iscoadele s-au aruncat în râu şi l-au trecut înot. Au reuşit să
pătrundă în oraş şi au cerut ospitalitate într-o casă aşezată lângă zidul
cetăţii, fără ca la început cineva să fi bănuit cine sunt şi pentru ce au
venit.
Dar nu peste mult
timp, regele lerihonului a aflat că în oraş se află spioni străini şi îndată a
înţeles că erau trimişi de marea armată ce se oprise de cealaltă parte a râului.
A dat ordin locuitorilor să-i prindă şi să-i aducă înaintea lui, pentru a fi
omorâți. Iscoadele lui losua ar fi păţit-o rău, dacă n-ar fi dobândit prietenia
lui Rahav, stăpâna casei în care locuiau. Ea a aflat pericolul care îi pândea
şi când soldaţii au venit s-o iscodească, ea i-a ascuns sub o grămadă de in, pe
care-l întinsese la uscat pe acoperiş. Ea le-a spus soldaţilor că străinii
plecaseră nu de mult pe drumul care duce la vadul râului. Soldaţii au pornit
îndată într-acolo, crezând că îi vor prinde la ţărm. Abia au plecat soldaţii,
şi Rahav i-a chemat pe spioni, le-a spus că a trimis soldaţii într-o direcţie
greşită şi i-a sfătuit să meargă în munţi, în direcţia opusă celei spusă
soldaţilor şi să rămână acolo câteva zile, până se vor întoarce urmăritorii.
Atunci se vor înapoia la Iosua.
Pentru
serviciul ce le făcuse, Rahav le-a cerut un singur lucru: atunci când vor veni
să atace oraşul, s-o cruţe pe ea şi pe familia ei. Ei îi promiseră şi îi
spuseră să lege o funie cărămizie la fereastră, aşa încât să-i poată recunoaşte
casa în ziua atacului. Când s-a lăsat întunericul, ea i-a ajutat să coboare de
pe acoperiş şi de pe zid, cu ajutorul unei funii. În felul acesta au fost
salvaţi şi s-au putut întoarce în pace la Iosua cu informaţiile cerute. I-au
spus tot ce au văzut şi ceea ce era poate mai important că locuitorii
lerihonului erau atât de înspăimântați, încât nu sperau să învingă, atunci când
evreii îi vor ataca. „Nu vom întâmpina nicio împotrivire”, ziseră ei, din
moment ce locuitorii din oraş sunt îngroziţi de frică.
Dar cucerirea cetăţii
era să fie şi mai uşoară decât îşi închipuiseră ei. În câteva zile, Iosua a
terminat toate pregătirile şi armata a fost gata să se îndrepte spre oraş.
Planul lui losua era să nu-l atace dintr-odată, ci să bage groaza în locuitori,
aşa încât aceştia să se supună de bunăvoie. Au aşteptat o săptămână întreagă lângă
oraş, făcând zilnic un marş în jurul lui, cu trompete şi trâmbițe. Abia după
marşul din ziua a şasea, urma să fie atacul. Dar îndată ce au terminat marşul
din ziua aceea, pe neaşteptate au simţit pământul tremurând sub picioare. Era
un cutremur de pământ şi, când au privit spre oraş, au văzut cum crapă zidurile
şi se prăbuşesc, aşa că drumul le era deschis spre interiorul cetăţii.
Aşa cum am spus la
început, n-a fost nevoie de nicio luptă. Dar losua nu a arătat nicio îndurare
locuitorilor din lerihon, ci i-a trecut pe toţi prin ascuţişul sabiei. Dacă
s-ar fi supus din prima zi, altfel s-ar fi întâmplat. Dar a luat în seamă
promisiunea făcută de iscoadele sale lui Rahav şi ea, împreună cu toată familia,
a fost cruţată.
Mai mult
decât atât, ea s-a căsătorit cu unul dintre soldaţii evrei şi tu, Davide, eşti
unul dintre urmaşii ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu