Fatima

   Într-un sătuleţ din Egipt trăia o fetiţă mahomedană, pe nume Fatima. Era bolnavă. Rudele ei au încercat să-i aducă alinare şi vindecare prin metodele şi mijloacele unui doctor vrăjitor. Dar boala Fatimei s-a agravat. Fata l-a rugat pe tatăl ei să o ducă la staţia misionară. La început, tatăl ei s-a împotrivit. Dar apoi a împlinit dorinţa fiicei lui, totuşi numai cu condiţia ca Fatima să nu asculte niciodată ceea ce i se va citi din cartea creştinilor, Biblia.

   Fatima a fost foarte surprinsă de dragostea, grija şi amabilitatea care i se arătau la staţia misionară. Ea nu auzise niciodată ceva bun despre creştini. I-a spus sorei medicale astfel:

   - Nu pot înţelege – acasă nu se îngrijeşte aproape niciunul de mine. Dar aici la voi creştinii sunt întâmpinată cu aşa multă dragoste.

   Sora i-a explicat că imboldul pentru acţiunea ei este dragostea lui Dumnezeu.

   - Cum să înţeleg acest lucru? a întrebat Fatima. Sora i-a explicat:

   - Dumnezeu a iubit atât de mult lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu moară, ci să aibă viaţa veşnică. Vezi, pe acest Dar al dragostei lui Dumnezeu L-am primit noi şi astfel am devenit aşa de fericiţi şi de mulţumitori. Dumnezeu doreşte, ca şi noi să spunem altora despre fericirea primită.

   Micuţa fată s-a gândit toată ziua la aceste cuvinte. Seara, când s-a citit din Biblie, Fatima s-a gândit la interzicerea tatălui său şi şi-a ascuns repede capul sub pătură. Dar se citea aşa de tare, iar ceea ce se citea era aşa de minunat, încât Fatima a ascultat în curând cu mare atenţie. Ea a întrebat pe cea care citea dacă toate acestea erau realitate sau doar un basm frumos. Cea întrebată a fost bucuroasă să-i poată spune Fatimei că toate acestea erau adevărul veşnic, dumnezeiesc, că ea însăşi, personal, Îl avea pe Domnul Isus ca Mântuitor al ei.

   Curând după aceea, şi Fatima şi-a deschis inima Domnului Isus, s-a căit de păcatele ei şi L-a acceptat ca Domnul ei. Astfel, mare bucurie a intrat în inima ei, o bucurie despre care trebuia să spună şi altora.

   Fatima s-a însănătoşit şi ar fi dorit mult să rămână la staţia misionară, ca să devină şi ea cândva soră medicală. Dar tatăl ei a luat-o acasă.

   Acum ea era o „nouă făptură” în Hristos, plină de dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, amabilitate, bunătate, credincioşie, blândeţe şi cumpătare. Pentru toate acestea primea în schimb acasă doar ură şi dispreţ. Adeseori era pedepsită aspru, o dată a fost bătută aproape de moarte.

   Cel mai rău lucru care i s-a întâmplat a fost că Biblia ei iubită, pe care o primisese la staţia misionară, a fost arsă. Numai o foaie din Biblie a putut să salveze. O ascundea cu grijă, o citea zilnic şi Îl ruga pe Domnul Isus să-i dea putere să-I rămână credincioasă. Pe foaia din Biblie era Psalmul 27. O mare mângâiere i-a fost în acest timp greu versetul 10: „Căci tatăl meu şi mama mea mă părăsesc, dar Domnul mă primeşte.”

   Zi după zi, Fatima îşi ducea soarta ei grea. Dar Dumnezeu a lucrat cu putere, prin umblarea în credincioşie a fetei, la inima mamei, a surorii şi a fratelui Fatimei, până când toţi au fost salvaţi. Atunci toată durerea s-a încheiat, iar multă laudă şi mulţumire s-a ridicat spre Dumnezeu.