miercuri

Trăiesc plantele?


   Da, plantele trăiesc. Cele mai multe vin din seminţe micuţe, precum tu ai venit dintr-un germene. Sămânţa plantei este pusă în pământ, şi ea începe să crească. Primul lucru pe care îl face micuţa sămânţă este de a-şi forma o rădăcină în pământ. Pentru a trăi, plantele au nevoie de hrană. Această rădăcină ajută plantele să-şi procure mâncarea. Planta din pământ ia întâi materiale care îi folosesc să facă mâncarea. Aceste materiale sunt apa şi mineralele găsite în sol. Rădăcina ia apa şi mineralele din care pregăteşte hrana care apoi este dusă în toate părţile plantei, precum sângele tău ia hrana şi o duce în toate părţile corpului. Plantele se deosebesc de animale şi de oameni, pentru că ele fac hrană nu numai pentru ele, ci şi pentru animale şi oameni. Din plante ne luăm noi hrana.
   După ce sămânţa a dat rădăcini, îi creşte tulpina, frunzele şi apoi florile. Dacă este o plantă hrănitoare, după ce cade floarea, ea va da şi fruct. În fruct se vor forma alte seminţe. Unele din aceste seminţe cad pe pământ; sau oamenii le culeg şi le plantează în pământ. Apoi din aceste seminţe cresc plante noi.
   Plantele au nevoie de aer, lumina soarelui, sol şi căldură. Plantele nu pot trăi în pământ uscat, pentru că nu au de unde să-şi ia hrana. Este destul aer şi sol în această lume pentru toate plantele, dar dacă Dumnezeu nu trimite căldură sau lumina soarelui sau ploaia, plantele vor muri. Toată hrana noastră vine din lucrurile care cresc. Îţi aduci aminte să-I mulţumeşti lui Dumnezeu pentru soare şi ploaie?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu