Străinul ciudat

 

   Un vânt foarte rece suflă pe peron, înfiingând sute de ace ascuțite în obrajii Saskiei. Fără tragere de inimă, își scoate mâinile, care se află în mănuși calde, de culoare maro cu o garnitură de blană, din buzunarele jachetei și își trage căciula mai jos peste frunte. Își îngroapă fața în gulerul jachetei, astfel încât aproape numai ochii i se văd.

   Speră că în curând vor apărea luminile trenului regional spre A.! Saskia se uită la ceasul stației. „Încă două minute!”

   Simte cum frigul rece ca gheața îi pătrunde până la oase. Ca să se încălzească puțin, fata de paisprezece ani sare de pe un picior pe altul, în timp ce gândurile ei rătăcesc.

   Saskia se gândește la lecția de religie de ieri dimineață de la școală. A găsit un pasaj din Biblie pe care nu-l înțelegea.

   „Căci tot așa, Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața ca preț de răscumpărare pentru mulți!” (Marcu 10.45).

   „Fiul Omului” este Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Așa i-a explicat Tobias, colegul ei de clasă care cunoaște foarte bine Biblia.

   „Dar ce înseamnă că Fiul lui Dumnezeu Și-a dat viața ca preț de răscumpărare?”, se întreabă din nou Saskia. Întrebarea o frământă încă de ieri.

   „De pe linia 3 pleacă trenul regional de la D. spre A. Vă rugăm să aveți grijă la urcare!” Anunțul se aude din difuzoare și o trezește din gânduri.

   „Sper că automatul de bilete din tren va funcționa”, se gândește Saskia în timp ce stă la coadă la ușă și așteaptă până când coboară toată lumea. Ea se strecoară rapid în tren. Căldura confortabilă îi aburește ochelarii.

   Își dă repede jos mănușile și căciula. Apoi își ia rucsacul de pe spate, îl pune pe raftul de lângă automatul de bilete și pune totul în el.

   O ușoară tresărire îi dă de înțeles că trenul pleacă. Își păstrează însă echilibrul. Cu grijă, trage de cele două cordoane care închid rucsacul.

   Saskia atinge ecranul cu degetele încă rigide de frig pentru a selecta destinația. Ce bine că Tabea nu locuia atât de departe! Cu trenul era la doar o aruncătură de băț. A băgat automat mâna în buzunarul drept al jachetei. Ciudat, portofelul ei mic era încă acolo cu o clipă în urmă. Sau era în buzunarul stâng al jachetei? Nu, nu este nici acolo. Agitată, Saskia scotocește prin buzunare. Dar portofelul lipsește.

   Se oprește o clipă din căutare și se gândește. Îl observă în treacăt pe omul care stă vizavi de automat, absorbit de o carte cu copertă albastră și litere aurii pe copertă. Încă o dată caută prin buzunarele jachetei. Nimic!

   Străinul îi zâmbește înțelegător peste marginea cărții sale. Saskia îi răspunse cu un zâmbet nesigur. „Biblia”, descifrează ea titlul cărții. Îngrijorată, îi întoarce spatele străinului și se întinde spre rucsacul ei, îl deschide și caută și în el. Dar, oricât de mult ar scotoci, portofelul lipsește. Neajutorată, se uită pe coridor.

   Oh, ce îngrozitor, conductorul vine din spate! Agitată, Saskia scoate din rucsac mănușile și căciula, apoi cadoul pentru prietena ei. Observă cu coada ochiului cum bărbatul din spatele ei lasă jos cartea și o privește. Nervoasă, Saskia se uită înapoi pe culoar. Încă cinci, șase pasageri, apoi conductorul va ajunge la ea. Inima Saskiei bate cu putere.

   „Bună ziua, biletele dumneavoastră, vă rog!” Vocea conductorului pare prietenoasă, dar foarte fermă. Se uită întrebător la Saskia, care scotocește tot mai disperată prin rucsac. Dând din cap, bărbatul în uniformă albastră îl verifică mai întâi pe străin. Dar apoi vine rândul Saskiei.

   „Vreau să merg numai până la următoarea stație”, îi explică ea, cu lacrimi în ochi, conductorului. „Am selectat deja biletul de la automat, dar nu-mi găsesc portofelul.”

   Dar conductorul nu este impresionat. „Oricine poate spune așa ceva”, răspunde el cu severitate. „Oricine este prins fără bilet valabil este reclamat la poliție și trebuie să plătească o amendă de cel puțin 40 de euro!” Saskia înghite cu greu. Afișul de informare pe care este menționată această amendă este lipit în fiecare tren. L-a citit de mai multe ori. „Dar vreau să plătesc biletul”, intervine ea timid. „Când m-am urcat în tren, mai aveam portofelul, dar acum...”

    „Nu mă interesează nimic din toate acestea!”, o întrerupe aspru conductorul. „Aud povești de genul acesta de zece ori pe zi. Va trebui să plătești amenda.”

   „Ceea ce spune tânăra este adevărat”, aude brusc Saskia o voce lângă ea. Surprinși, ea și conductorul se uită la bărbatul ciudat care tocmai citea în cartea sa albastră și groasă. Saskia îl vede cum își ia portofelul din servietă și scoate o bancnotă de cinci euro.

   „Poftim, luați vă rog, plătesc eu pentru domnișoara.” Cu un zâmbet prietenos, îi întinde conductorului bancnota. Bărbatul în uniformă albastră se uită întrebător la străin.

   „Nu prea înțeleg”, rostește el în cele din urmă.

   „Am spus că domnișoara spune adevărul. Și de aceea vreau să plătesc eu biletul pentru ea.”

   Ochii conductorului se măresc. Nevenindu-i să creadă, el se uită mereu de la Saskia la străinul ciudat și invers. Bărbatul îi întinde încă bancnota. Saskia stă lângă el și nu știe ce să spună. Abia îndrăznește să respire.

   „Luați banii!”

   Conductorul se uită din nou la Saskia și la străin, apoi dă din cap.

   „Este în regulă”, spune el tăios. „O zi bună.” Apoi dispare, dând mai departe din cap.

   „Mulțumesc foarte mult”, spune Saskia.

   Străinul dă din cap amabil. „Pentru nimic”, răspunde el cu modestie. „A fost o plăcere să vă scap din încurcătură!”, adaugă el zâmbind.

   „Mulțumesc!”, mai spune Saskia încă o dată, în timp ce își pune lucrurile înapoi în rucsac. Trebuie să se grăbească, pentru că trenul încetinește deja. Ca rămas bun, Saskia vrea să-i mulțumească încă o dată străinului prietenos, pentru că era atât de fericită că a fost salvată de la necaz. Dar scaunul pe care tocmai șezuse bărbatul cu zâmbetul cald este deja gol.

   Gânditoare, Saskia coboară și traversează peronul spre ieșire. „A fost o plăcere să vă scap din încurcătură”, spusese străinul. Sigur, o spusese în glumă. Dar, de fapt, el plătise biletul, să spunem așa, prețul de răscumpărare pentru Saskia. Fără ajutorul lui, ar fi fost foarte neplăcut pentru Saskia.

   „La aceasta se referă deci prețul de răscumpărare! Cred că acum știu ce înseamnă că Isus Și-a dat viața ca preț de răscumpărare”, îi vine în minte. „De fapt, Dumnezeu trebuie să-i pedepsească pe oameni pentru gândurile, cuvintele și faptele lor rele, dar Isus a plătit deja «amenda» pentru toți cei care cred în El.”

   Până acum, ea zâmbise întotdeauna când Tobias vorbea despre acestea. Dar după experiența din tren, ea simte că el are dreptate. Va vorbi cu Tobias luni dimineață, la prima oră, înainte de școală. Cu siguranță, va putea să o ajute să înțeleagă mai multe.