Oare a zis Dumnezeu cu adevărat...? (Geneza 3)

 

Omul a avut îndoieli cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu, la promisiunile Sale, la asigurările Lui, la indicațiile Sale - chiar și cu privire la poruncile și la interdicțiile Lui – și cât de mult rău și-a făcut omul prin aceste îndoieli!

Adam și Eva trăiau în grădina Eden. Aceasta le fusese special pregătită de Dumnezeu ca loc de locuit. Și cât de minunat a fost amenajată! Corespundea tuturor nevoilor omului din toate punctele de vedere și, de asemenea, chemării lui înalte. Câte motive aveau Adam și Eva să fie recunoscători și să se încreadă și să asculte de Dumnezeul lor milostiv (Proverbe 14.26)!

Dar a apărut îndoiala! Șarpele a pus o întrebare vicleană. Eva l-a ascultat - ignorând vocea blândă a lui Dumnezeu care îi avertizase cu atâta seriozitate. Eva s-a lăsat înșelată de șarpe. Ea i-a răspuns și chiar a adăugat câteva cuvinte pe care Dumnezeu nu le spusese deloc: „... și nici să nu vă atingeți de el”. Oare nu își adusese ea aminte de cuvântul lui Dumnezeu, de avertismentul Lui clar?

Eva a început să se îndoiască, iar Satan și-a atins rapid scopul. Îndoiala cu privire la bunătatea lui Dumnezeu a dus la neascultare, la călcarea poruncilor Sale și, astfel, la pierderea părtășiei cu El.

Eva și Adam au mâncat din fruct. Apoi li s-au deschis ochii: „Au cunoscut că erau goi”, dezbrăcați, mizerabili, săraci, orbi și goi, căzuți departe de Dumnezeu, păcătoși pierduți. Și prin căderea lor, păcatul a intrat în lume și odată cu el moartea (Romani 5.12).

Dumnezeu i-a dat afară din grădina Eden. Cât de bine! Pentru că, dacă ar fi mâncat din „pomul vieții” în această stare de cădere, ar fi trebuit să trăiască pentru totdeauna în această stare lipsită de speranță. Ce soartă!

Cât de bine că Domnul Isus, ultimul Adam, a rezistat tuturor ispitelor lui Satan și a obținut o victorie deplină asupra șarpelui cel vechi! Prin El, omul căzut a recâștigat intrarea la Dumnezeu și la părtășia Lui. Domnul Isus este Calea (Ioan 14.6). A devenit El deja calea ta?

 

„Astfel, dar, după cum printr-o singură greșeală a venit o osândă care a lovit pe toți oamenii, tot așa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toți oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viața” (Romani 5.19).

Puck a dispărut

 

„Mă duc la Puck în grădină”, îi strigă Annika mamei ei prin casa scării și deja este afară. Ea merge pe poteca îngustă dintre straturile de legume până la șopronul de lemn de la marginea pajiștii mari. Lângă ușa șopronului este o găleată veche de tablă. În ea, Annika adună frunze de trifoi și salată verde pentru Puck.

Tata și Bastian au făcut o îngrăditură specială de sârmă, astfel încât Puck să poată alerga acum, vara, afară, pe pajiște. Dar astăzi Annika nu își poate găsi nicăieri broasca țestoasă.

„Puck, unde esti?”, strigă Annika. O caută peste tot, sub meri, în spatele tufelor de coacăze, dar nu este nici urmă de Puck. Annika este disperată. Ea se roagă: „Doamne Isuse, țestoasa mea a fugit. Te rog ajută-mă să o găsesc!”

Tristă, Annika se duce în bucătărie la mama ei. „Puck a dispărut!”, îi spune ea cu tristețe.

„Unde ai căutat-o?”, vrea să știe mama.

„Peste tot”, spune Annika.

„Haide să căutăm din nou împreună”, sugerează mama și pornesc în căutare. Dar nici împreună nu o pot găsi pe Puck.

„De ce ai fugit, Puck?”, se gândește Annika. „O aveai atât de bine la mine. O pășune suculentă pentru a te plimba și de a mânca până când te săturai. Și, de asemenea, o cutie cu mult pământ și frunze pentru hibernare.”

Seara, Annika nu poate adormi. Ea se tot gândește la Puck. În cele din urmă, se roagă din nou lui Dumnezeu. Apoi își amintește de o relatare din Biblie: cea despre fiul risipitor. Acesta nu a vrut să stea cu tatăl său, deși avea o viață bună acolo. A vrut să scape de casa părintească și să experimenteze altceva. Dar apoi totul a mers rău pentru el. „De fapt, lui Dumnezeu Îi merge la fel ca nouă, oamenilor, ca mie cu Puck”, se gândește Annika. „La fel cum Puck a fugit de mine, uneori noi vrem să fugim de Dumnezeu. În loc să facem ceea ce vrea El, facem ceea ce vrem noi. Dar pentru că Dumnezeu ne iubește, El ne caută. Ne putem întoarce la El și atunci Îi aparținem pentru totdeauna.” Annika închide ochii și adoarme.

A doua zi plouă foarte tare. Este imposibil de căutat țestoasa. Dar Annika nu are niciun chef să se joace. Când ploaia se oprește în sfârșit după-amiaza, Annika își îmbracă jacheta de ploaie și își încălță cizmele de cauciuc. Gânditoare, ea umblă încet prin iarba umedă până la îngrăditura din sârmă a broaștei țestoase. Totul arată la fel ca ieri. Gardul de sârmă este intact. Cu toate acestea, Puck a dispărut. „Vreau să știu cum a făcut?”, se gândește Annika. „Sau - dacă a furat-o cineva?”

Annika se așază pe banca albă de grădină, cu cotierele frumos curbate. Ea stă acolo și se gândește. Își amintește din nou de istorisirea despre fiul risipitor din Biblie. Tatăl și-a așteptat timp de multe zile fiul. În fiecare zi s-a uitat să vadă dacă fiul său va veni acasă. „Așa o să fac și eu”, decide Annika. „O aștept pe Puck.”

Zilele trec. Așteptarea nu este chiar ușoară. Sâmbătă seara, telefonul sună din nou. „Aici este Annika”, spune ea.

„Bună, Annika! Aici este Janick. Am auzit că ți-a dispărut țestoasa. Este una care aleargă prin fața ușii noastre din față.”

„Atunci ține-o! Trebuie să fie Puck!” Annika țipă în receptor.

„Nu, eu nu ating animalele”, răspunde Janick.

„Atunci măcar ai grijă și uită-te unde se duce. Voi fi acolo într-un minut!”, strigă ea la telefon și închide.

„Ați auzit? Au găsit-o pe Puck!” Annika se agită cu bucurie de pe un picior pe altul. „Pot să iau cutia albă de plastic din pivniță?” Mama dă din cap. Cu un singur salt, Annika dispare în pivniță. Prin mânerele laterale, ea fixează cu două șnururi cutia de portbagajul bicicletei. Apoi se îndreaptă cu bicicleta ei de culoare galben închis spre casa lui Janick.

Ajunge acolo fără suflare. „Este Puck!” Broasca țestoasă se târăște veselă înainte și înapoi printre picioarele copiilor. Annika prinde cu grijă țestoasa de carapace și o pune în cutia pe care a adus-o cu ea. „Ei bine, mica mea fugară! Mi-ai provocat multă durere. Bine că nu ți s-a întâmplat nimic. Vă mulțumesc foarte mult pentru ajutor!”

„Este în regulă. Îți putem vizita câteodată fugara?”, întreabă Janick.

„Sigur!”, exclamă Annika, urcând pe bicicletă. „Mulțumesc, Doamne Isuse, că Puck s-a întors”, spune ea. Apoi trebuie să se gândească din nou la istorisirea despre fiul risipitor. „Dacă eu sunt atât de fericită că țestoasa mea s-a întors, cât de fericit este Dumnezeu când noi, oamenii, găsim drumul către El, Tatăl din cer.”

Viața mea ca cea mai mare țestoasă din lume

 

Bună, numele meu este Leda și sunt cea mai mare țestoasă din lume.

Spectaculos!

Faptul că sunt cea mai mare țestoasă din lume nu este singurul record pe care îl revendic pentru mine. Pot înota cel mai repede dintre toate reptilele, atingând o viteză de peste 35 de kilometri pe oră. Dețin, de asemenea, recordul țestoaselor la scufundări la mare adâncime: 1.200 de metri. Viața mea începe deja cu o aventură extraordinară, înfiorătoare și periculoasă. Dar mai multe despre aceasta vă voi spune mai târziu.

Fără să mă laud, chiar sunt cea mai mare. Noi, țestoasele cu carapace de piele, putem crește până la 2 metri, iar unele dintre noi chiar până la 3 metri. Greutatea noastră este de asemenea impresionantă, recordul nostru fiind de aproape o tonă. Imaginați-vă că stați în fața unei carapace uriașe de țestoasă, la fel de mare ca o masă. Exact așa este carapacea mea! Nu seamănă cu carapacele altor broaște țestoase pe care le cunoașteți probabil. Carapacea mea arată ca pielea - de aceea oamenii îmi spun broasca țestoasă cu carapace de piele.

Ce mănânc eu

Știți ce îmi place cel mai mult să mănânc? Animalele gelatinoase, cum ar fi meduzele! Mmm, sunt atât de gustoase! Dar și alte creaturi marine, cum ar fi peștii mici și crustaceele, sunt în meniul meu. Uneori îmi fac puțin timp și pentru a ronțăi alge marine sau alte alimente pe bază de plante.

Meduzele sunt deosebit de bune, pentru că furnizează multă energie și sunt ușor de mâncat. Pentru a ajunge la ele, înot pur și simplu prin apă și apuc una cu gura. Apropo, fălcile mele sunt destul de puternice, așa că pot mânca cu ușurință chiar și o meduză mare și dură. Și nu vă faceți griji, nu am arsuri dureroase de la tentaculele meduzelor, care sunt periculoase pentru multe alte animale. Pielea mea este deosebit de rezistentă.

De ce sunt amenințată

Din nefericire, nu toate lucrurile din viața mea merg la fel de bine ca înotul. Pentru că, deși sunt mare și puternică, există multe pericole pentru mine. Unul dintre cei mai mari dușmani ai mei este omul. Multe dintre suratele mele sunt prinse accidental în plasele puse de pescari în mare. Mormanele de gunoaie de plastic care ajung din ce în ce mai des în oceanele noastre sunt, de asemenea, periculoase pentru noi. Gunoiul de plastic ne poate înșela și uneori îl mâncăm, pentru că arată ca o meduză gustoasă. Dar plasticul ne îmbolnăvește.

În plus, plajele unde ne depunem ouăle sunt din ce în ce mai puține. Creșterea temperaturilor este, de asemenea, o problemă, deoarece afectează cuiburile și dezvoltarea micilor țestoase. Dacă temperaturile sunt prea ridicate, eclozează prea multe femele țestoase, iar acest lucru schimbă echilibrul naturii.

Ouăle

Un ou este de dimensiunea unei mingi de tenis de masă, adică aproximativ 5-6 centimetri în diametru.

Broasca țestoasă adultă

Animalele adulte au o lungime de doi metri și chiar mai mult și o anvergură a înotătoarelor de până la 2,5 metri.

Pliabilă și flexibilă

Dacă vă uitați cu atenție, puteți vedea o mulțime de mici caneluri și încrețituri pe carapacea mea. Dar nu vă faceți griji, carapacea mă protejează la fel de bine ca cea a altor țestoase.

Unde trăiesc eu? Creatorul meu m-a echipat perfect pentru viața în ocean, unde îmi petrec cea mai mare parte a vieții. Carapacea mea este atât de flexibilă, încât se poate adapta atunci când mă scufund la adâncimi mari. Spre deosebire de alte reptile, eu însumi pot genera multă căldură, astfel încât nu mă răcesc nici în apă adâncă.

Distanțe lungi? Nu este nicio problemă!

Sunt un adevărat explorator și pot călători fără efort de la un ocean la altul. În viața mea înot distanțe uriașe, uneori mii de kilometri! De obicei înot singură, pentru că îmi place să merg pe drumul meu. Cu toate acestea, există, desigur, multe alte animale care împart marea cu mine. Uneori vin și alte țestoase, dar noi nu suntem cele mai sociabile animale. Sunt destul de liniștită și îmi place să-mi văd de treburile mele.

V-am spus deja că viața mea a început cu o mare aventură. La urma urmei, m-am născut pe uscat! Mama mea s-a întors pe plaja unde s-a născut ea însăși. Acolo a săpat cu înotătoarele o groapă adâncă de aproximativ 50 cm în nisip și și-a depus ouăle. Probabil că au fost între 50 și 100 de ouă. Acestea au eclozat acolo după aproximativ 55 sau 56 de zile. Și imediat ce ne-am târât afară din nisip, lucrurile au devenit foarte periculoase pentru noi, o cursă spre apă, în timp ce prădători înfometați se învârteau deasupra noastră sau pândeau pe plajă. Uf! Chiar mă simt mai în siguranță în apă!

Țestoasele

Ție îți plac țestoasele? Crede-mă, țestoasele sunt animale destul de neobișnuite și deosebite, de fapt ca tot ceea ce a creat Dumnezeu. Oamenii, în schimb, nu pot crea ca Dumnezeu, nici măcar la scară mică.

Se cunosc 360 de specii de țestoase, care sunt foarte diverse. Broasca țestoasă pătată (foto) este cea mai mică țestoasă identificată vreodată, măsurând doar 3 până la 3,5 centimetri. În apă trăiește țestoasa gigantică, numită broasca țestoasă cu carapace de piele, care poate ajunge până la 3 metri. Putem face o comparație: raportul de mărime 1:100 ar arăta așa pentru oameni: dacă voi, copiii, de exemplu, ați avea 1,50 metri înălțime în raport cu țestoasa pătată, ar trebui să existe oameni care ar avea 150 de metri înălțime în raport cu țestoasa cu carapace de piele!

Isus i-a zis: Eu sunt Învierea și Viața.

Isus i-a zis: „Eu sunt Învierea și Viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.”

Ioan 11.25

Să cunoaștem noi prieteni mici (9)

 

Fiica lui Iair (partea 2)  

Cristina și Sofia ascultă cu atenție cum bunicul Damian le spune o întâmplare despre Isus. Un bărbat pe nume Iair L-a chemat pe Isus la el acasă, pentru că fiica lui era grav bolnavă.

Iair a sperat că Isus îi va putea vindeca fiica. Dar, din nefericire, fata a murit între timp. Nu era inutil ca Isus să Se mai ducă împreună cu Iair la casa lui? Bunicul Damian le spune acum cum continuă întâmplarea:

Iair a mers acasă împreună cu Isus. Când au ajuns aproape de casă, s-au putut auzi oameni plângând și tânguindu-se. Toate rudele, prietenii și vecinii erau triști, pentru că fiica lui Iair murise.

Isus le-a spus: „Nu plângeți; fetița n-a murit, ci doarme!” Oamenii au râs. Nu-L puteau crede pe Isus! El nici măcar nu a văzut-o pe fată! Rudele știau că fata era deja moartă. Ei au văzut-o! Dar Iair a continuat să-L creadă pe Isus. Așa că Isus i-a trimis pe toți afară din casă. Doar părinții și ucenicii Săi Petru, Iacov și Ioan au rămas cu El.

Isus S-a apropiat de patul fetiței de 12 ani și a luat-o de mână: „Copilă, scoală-te, îți zic!”, i-a spus Isus, iar fata s-a ridicat imediat.

Isus a a poruncit să i se dea să mănânce. Iair și soția lui au fost copleșiți și recunoscători: Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, le-a readus la viață fiica!

Când cei îndoliați s-au întors în casă, la început nu le-a venit să-și creadă ochilor. Cea care fusese crezută moartă umbla sănătoasă și plină de viață. Mulți au crezut în Isus și au spus și altora despre minune.

Pune în ordinea corectă cuvintele de mai jos!

lui  Dumnezeu  este  Fiul  Isus

_ _ _ _   _ _ _ _   _ _ _ _   _ _ _   _ _ _ _ _ _ _ _!

O lecție impresionantă

 

   Pe când eram un băiat între zece și unsprezece ani, am fost trimis de părinții mei la o familie cu o anumită misiune. Pe drum, m-am întâlnit cu un om șchiop. Deși fusesem educat de dragii mei părinți să fiu respectuos și politicos, am început să-l imit pe acel om sărman și șchiop. Mergeam șchiopătând după el, făcând cât mai multe mișcări asemănătoare. Nu știu dacă se uita cineva la mine. Chiar și șchiopul cu greu ar fi observat răutatea mea în spatele lui. Dar un ochi văzuse totul!

   În dimineața următoare, când mama m-a trezit și am vrut să mă ridic, nu mai puteam să merg, nici măcar șchiopătând. M-am târât înapoi în pat și i-am strigat pe părinți. Au venit amândoi. Tatăl meu a început să mă examineze, dar nu a găsit nicio rană, nicio umflătură și, cu toată palparea lui, nu am simțit niciun loc sensibil și dureros. El nu a mai avut încredere în mine și a bănuit că mă prefac, m-a ridicat nerăbdător din pat și a încercat să mă pună pe picioare. Dar pur și simplu nu a funcționat.  Am căzut imediat.

   Speriat, tatăl meu m-a pus cu grijă la loc în pat.

   - Ce să fie? Este foarte rău, a spus el cu simpatie. Trebuie să chemăm doctorul?

   Eu însă de la început am avut impresia că aceasta era o pedeapsă de la Dumnezeu. Șchiopul pe care îl batjocorisem cu o zi înainte cu mișcările mele era mereu în fața ochilor mei. - Când tatăl meu a pomenit de doctor, am început să tremur în tăcere, pentru că mi-am dat seama că nu doctorul era cel care mă putea ajuta, ci numai Dumnezeu. Plângând, am strigat:

   - Tată, nu trebuie să vină doctorul; nu mă va putea ajuta. Știu de ce nu pot merge.

   - Oh, băiete, ce s-a întâmplat? Ce s-a întâmplat?

   - Am păcătuit, tată; ieri, în nebunia mea, mi-am bătut joc de un om șchiop imitându-i mișcările pe la spate; îmi pare foarte rău pentru aceasta!

   Tata și mama au ascultat în liniște, iar când am rămas tăcut, tata a început să se roage. - Da, chiar îmi părea foarte rău că am făcut așa ceva.

   Ce s-a întâmplat? - În același moment, am simțit cum paralizia din corpul meu dispare. Am putut să mă ridic și să merg și nu am mai simțit niciun disconfort!

   Da, aceasta a fost o lecție puternică de la Dumnezeu și am pus-o la inimă pentru tot restul vieții mele. Dumnezeu este sfânt!

„Cine îşi bate joc de sărac, îşi bate joc de Cel ce l-a făcut; cine se bucură de o nenorocire, nu va rămâne nepedepsit” (Proverbe 17.5).

 

Numai cei cu gând curat

 

Numai cei cu gând curat

Sunt frumoși cu-adevărat

Numai cei ca pruncii sunt

Fericiți pe-acest pământ.

 

Fericiți,

Cei smeriți

Și frumoși

Cei miloși

Și bogați

Cei curați

Ei sunt binecuvântați,

Fericiți jos și sus

Cei ce sunt ai lui Isus.

 

Numai cei născuți de sus

Sunt copii ai lui Isus,

Numai cei cu mers frumos

Sunt copii ai lui Hristos.

 

Noi dorim să fim mereu

Fii plăcuți lui Dumnezeu,

Ca să fim și jos și sus

Fericiți lângă Isus.

Găsit

Acum câțiva ani, un băiețel trăia într-o familie creștină din China. Domnul și doamna Wong își iubeau foarte mult copilul și s-au străduit să îl conducă la Domnul Isus de la o vârstă fragedă. La masă, ei își împreunau mâinile, închideau ochii, iar tatăl Îi mulțumea lui Dumnezeu, Dătătorul tuturor darurilor bune, pentru mâncare.

Într-o zi, această familie a avut parte de o mare suferință: băiețelul a dispărut deodată și nu a mai putut fi găsit în ciuda multor eforturi.

Câteva săptămâni mai târziu, o femeie credincioasă a vizitat o familie pe care o cunoștea. Acea familie locuia într-o parte complet diferită a Chinei. Acolo a întâlnit și un cuplu cu un băiețel. Acei oameni i-au spus apoi, într-o scurtă conversație, că nu aveau proprii lor copii, iar că acel băiețel le-a fost oferit spre vânzare. Ei erau foarte fericiți cu băiețelul. Au fost doar puțin surprinși de câteva dintre micile obiceiuri ale băiatului: înainte de a mânca, el își împreuna mai întâi mâinile, închidea ochii și apoi spunea câteva cuvinte de neînțeles. Se părea că vorbește cu cineva.

Vizitatoarea și-a dat seama imediat că acel copil provenea dintr-o familie creștină. De asemenea, și-a amintit că citise într-o revistă creștină că era căutat un băiețel de aproximativ aceeași vârstă. Ea a făcut cercetări detaliate cu privire la adevărații părinți și, în curând, s-a stabilit că băiețelul fusese furat și apoi vândut. La scurt timp după aceea, adevărații părinți și-au primit copilul înapoi. Bucuria lor a fost mare.

Chiar și într-un mediu complet străin, băiețelul s-a rugat înainte de a mânca. Îi mulțumise lui Dumnezeu pentru mâncare, „cum făcea și mai înainte” (Daniel 6.10), iar Dumnezeu a folosit credincioșia lui pentru a-l aduce înapoi la părinții săi.

Să cunoaștem noi prieteni mici (8)

Fiica lui Iair (partea 1)

Sofia vrea să audă astăzi o întâmplare despre Isus. Bunicul Damian este bucuros să le-o spună:

   O mare mulțime Îl aștepta pe Isus. El și ucenicii Săi tocmai sosiseră cu corabia. Atunci, mulțimea de oameni i-a înconjurat imediat. Printre ei se afla și un bărbat disperat. Numele lui era Iair și era un conducător al sinagogii – numele dat casei unde iudeii se întâlneau pentru a se închina lui Dumnezeu.

   Iair era un om important, dar aceasta nu-l ajuta atunci. Nu se putea gândi decât la un singur lucru: Învățătorule! L-a implorat el pe Isus, fiica mea este pe moarte. Ne-am pierdut orice speranță. Ea este singurul nostru copil. Știu că Tu o poți vindeca. Te rog, vino cu mine! Isus a fost de acord.

   Pe drum, Isus a fost oprit de o femeie. Aceasta suferea de o boală incurabilă pentru care îi era foarte rușine. Ea s-a furișat pe ascuns în mulțime și s-a gândit: Dacă Îl voi atinge pe Isus, voi fi vindecată de boala mea. Și exact așa s-a întâmplat: când L-a atins în ascuns pe Isus, s-a făcut bine.

   Cu toate acestea, de Isus nu poți ascunde nimic, pentru că El vede totul și știe totul. De aceea, Isus i-a cerut femeii să le spună oamenilor ce s-a întâmplat cu ea.

   În timp ce Isus încă vorbea cu femeia, servitorii lui Iair au sosit și i-au spus acestuia că fiica sa a murit deja și că nu mai era nevoie să Îl cheme pe Isus. Era prea târziu! Așa se părea.

   Tu ce crezi? Servitorii și rudele credeau că era prea târziu. Dar Isus i-a spus lui Iair: „Nu te teme, crede numai!” Iar Iair L-a crezut pe Isus și a avut încredere că El încă îi mai putea ajuta fiica.

Isus Hristos vede totul!