O lecție impresionantă

 

   Pe când eram un băiat între zece și unsprezece ani, am fost trimis de părinții mei la o familie cu o anumită misiune. Pe drum, m-am întâlnit cu un om șchiop. Deși fusesem educat de dragii mei părinți să fiu respectuos și politicos, am început să-l imit pe acel om sărman și șchiop. Mergeam șchiopătând după el, făcând cât mai multe mișcări asemănătoare. Nu știu dacă se uita cineva la mine. Chiar și șchiopul cu greu ar fi observat răutatea mea în spatele lui. Dar un ochi văzuse totul!

   În dimineața următoare, când mama m-a trezit și am vrut să mă ridic, nu mai puteam să merg, nici măcar șchiopătând. M-am târât înapoi în pat și i-am strigat pe părinți. Au venit amândoi. Tatăl meu a început să mă examineze, dar nu a găsit nicio rană, nicio umflătură și, cu toată palparea lui, nu am simțit niciun loc sensibil și dureros. El nu a mai avut încredere în mine și a bănuit că mă prefac, m-a ridicat nerăbdător din pat și a încercat să mă pună pe picioare. Dar pur și simplu nu a funcționat.  Am căzut imediat.

   Speriat, tatăl meu m-a pus cu grijă la loc în pat.

   - Ce să fie? Este foarte rău, a spus el cu simpatie. Trebuie să chemăm doctorul?

   Eu însă de la început am avut impresia că aceasta era o pedeapsă de la Dumnezeu. Șchiopul pe care îl batjocorisem cu o zi înainte cu mișcările mele era mereu în fața ochilor mei. - Când tatăl meu a pomenit de doctor, am început să tremur în tăcere, pentru că mi-am dat seama că nu doctorul era cel care mă putea ajuta, ci numai Dumnezeu. Plângând, am strigat:

   - Tată, nu trebuie să vină doctorul; nu mă va putea ajuta. Știu de ce nu pot merge.

   - Oh, băiete, ce s-a întâmplat? Ce s-a întâmplat?

   - Am păcătuit, tată; ieri, în nebunia mea, mi-am bătut joc de un om șchiop imitându-i mișcările pe la spate; îmi pare foarte rău pentru aceasta!

   Tata și mama au ascultat în liniște, iar când am rămas tăcut, tata a început să se roage. - Da, chiar îmi părea foarte rău că am făcut așa ceva.

   Ce s-a întâmplat? - În același moment, am simțit cum paralizia din corpul meu dispare. Am putut să mă ridic și să merg și nu am mai simțit niciun disconfort!

   Da, aceasta a fost o lecție puternică de la Dumnezeu și am pus-o la inimă pentru tot restul vieții mele. Dumnezeu este sfânt!

„Cine îşi bate joc de sărac, îşi bate joc de Cel ce l-a făcut; cine se bucură de o nenorocire, nu va rămâne nepedepsit” (Proverbe 17.5).