Puck a dispărut

 

„Mă duc la Puck în grădină”, îi strigă Annika mamei ei prin casa scării și deja este afară. Ea merge pe poteca îngustă dintre straturile de legume până la șopronul de lemn de la marginea pajiștii mari. Lângă ușa șopronului este o găleată veche de tablă. În ea, Annika adună frunze de trifoi și salată verde pentru Puck.

Tata și Bastian au făcut o îngrăditură specială de sârmă, astfel încât Puck să poată alerga acum, vara, afară, pe pajiște. Dar astăzi Annika nu își poate găsi nicăieri broasca țestoasă.

„Puck, unde esti?”, strigă Annika. O caută peste tot, sub meri, în spatele tufelor de coacăze, dar nu este nici urmă de Puck. Annika este disperată. Ea se roagă: „Doamne Isuse, țestoasa mea a fugit. Te rog ajută-mă să o găsesc!”

Tristă, Annika se duce în bucătărie la mama ei. „Puck a dispărut!”, îi spune ea cu tristețe.

„Unde ai căutat-o?”, vrea să știe mama.

„Peste tot”, spune Annika.

„Haide să căutăm din nou împreună”, sugerează mama și pornesc în căutare. Dar nici împreună nu o pot găsi pe Puck.

„De ce ai fugit, Puck?”, se gândește Annika. „O aveai atât de bine la mine. O pășune suculentă pentru a te plimba și de a mânca până când te săturai. Și, de asemenea, o cutie cu mult pământ și frunze pentru hibernare.”

Seara, Annika nu poate adormi. Ea se tot gândește la Puck. În cele din urmă, se roagă din nou lui Dumnezeu. Apoi își amintește de o relatare din Biblie: cea despre fiul risipitor. Acesta nu a vrut să stea cu tatăl său, deși avea o viață bună acolo. A vrut să scape de casa părintească și să experimenteze altceva. Dar apoi totul a mers rău pentru el. „De fapt, lui Dumnezeu Îi merge la fel ca nouă, oamenilor, ca mie cu Puck”, se gândește Annika. „La fel cum Puck a fugit de mine, uneori noi vrem să fugim de Dumnezeu. În loc să facem ceea ce vrea El, facem ceea ce vrem noi. Dar pentru că Dumnezeu ne iubește, El ne caută. Ne putem întoarce la El și atunci Îi aparținem pentru totdeauna.” Annika închide ochii și adoarme.

A doua zi plouă foarte tare. Este imposibil de căutat țestoasa. Dar Annika nu are niciun chef să se joace. Când ploaia se oprește în sfârșit după-amiaza, Annika își îmbracă jacheta de ploaie și își încălță cizmele de cauciuc. Gânditoare, ea umblă încet prin iarba umedă până la îngrăditura din sârmă a broaștei țestoase. Totul arată la fel ca ieri. Gardul de sârmă este intact. Cu toate acestea, Puck a dispărut. „Vreau să știu cum a făcut?”, se gândește Annika. „Sau - dacă a furat-o cineva?”

Annika se așază pe banca albă de grădină, cu cotierele frumos curbate. Ea stă acolo și se gândește. Își amintește din nou de istorisirea despre fiul risipitor din Biblie. Tatăl și-a așteptat timp de multe zile fiul. În fiecare zi s-a uitat să vadă dacă fiul său va veni acasă. „Așa o să fac și eu”, decide Annika. „O aștept pe Puck.”

Zilele trec. Așteptarea nu este chiar ușoară. Sâmbătă seara, telefonul sună din nou. „Aici este Annika”, spune ea.

„Bună, Annika! Aici este Janick. Am auzit că ți-a dispărut țestoasa. Este una care aleargă prin fața ușii noastre din față.”

„Atunci ține-o! Trebuie să fie Puck!” Annika țipă în receptor.

„Nu, eu nu ating animalele”, răspunde Janick.

„Atunci măcar ai grijă și uită-te unde se duce. Voi fi acolo într-un minut!”, strigă ea la telefon și închide.

„Ați auzit? Au găsit-o pe Puck!” Annika se agită cu bucurie de pe un picior pe altul. „Pot să iau cutia albă de plastic din pivniță?” Mama dă din cap. Cu un singur salt, Annika dispare în pivniță. Prin mânerele laterale, ea fixează cu două șnururi cutia de portbagajul bicicletei. Apoi se îndreaptă cu bicicleta ei de culoare galben închis spre casa lui Janick.

Ajunge acolo fără suflare. „Este Puck!” Broasca țestoasă se târăște veselă înainte și înapoi printre picioarele copiilor. Annika prinde cu grijă țestoasa de carapace și o pune în cutia pe care a adus-o cu ea. „Ei bine, mica mea fugară! Mi-ai provocat multă durere. Bine că nu ți s-a întâmplat nimic. Vă mulțumesc foarte mult pentru ajutor!”

„Este în regulă. Îți putem vizita câteodată fugara?”, întreabă Janick.

„Sigur!”, exclamă Annika, urcând pe bicicletă. „Mulțumesc, Doamne Isuse, că Puck s-a întors”, spune ea. Apoi trebuie să se gândească din nou la istorisirea despre fiul risipitor. „Dacă eu sunt atât de fericită că țestoasa mea s-a întors, cât de fericit este Dumnezeu când noi, oamenii, găsim drumul către El, Tatăl din cer.”