Oare a zis Dumnezeu cu adevărat...? (Geneza 3)

 

Omul a avut îndoieli cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu, la promisiunile Sale, la asigurările Lui, la indicațiile Sale - chiar și cu privire la poruncile și la interdicțiile Lui – și cât de mult rău și-a făcut omul prin aceste îndoieli!

Adam și Eva trăiau în grădina Eden. Aceasta le fusese special pregătită de Dumnezeu ca loc de locuit. Și cât de minunat a fost amenajată! Corespundea tuturor nevoilor omului din toate punctele de vedere și, de asemenea, chemării lui înalte. Câte motive aveau Adam și Eva să fie recunoscători și să se încreadă și să asculte de Dumnezeul lor milostiv (Proverbe 14.26)!

Dar a apărut îndoiala! Șarpele a pus o întrebare vicleană. Eva l-a ascultat - ignorând vocea blândă a lui Dumnezeu care îi avertizase cu atâta seriozitate. Eva s-a lăsat înșelată de șarpe. Ea i-a răspuns și chiar a adăugat câteva cuvinte pe care Dumnezeu nu le spusese deloc: „... și nici să nu vă atingeți de el”. Oare nu își adusese ea aminte de cuvântul lui Dumnezeu, de avertismentul Lui clar?

Eva a început să se îndoiască, iar Satan și-a atins rapid scopul. Îndoiala cu privire la bunătatea lui Dumnezeu a dus la neascultare, la călcarea poruncilor Sale și, astfel, la pierderea părtășiei cu El.

Eva și Adam au mâncat din fruct. Apoi li s-au deschis ochii: „Au cunoscut că erau goi”, dezbrăcați, mizerabili, săraci, orbi și goi, căzuți departe de Dumnezeu, păcătoși pierduți. Și prin căderea lor, păcatul a intrat în lume și odată cu el moartea (Romani 5.12).

Dumnezeu i-a dat afară din grădina Eden. Cât de bine! Pentru că, dacă ar fi mâncat din „pomul vieții” în această stare de cădere, ar fi trebuit să trăiască pentru totdeauna în această stare lipsită de speranță. Ce soartă!

Cât de bine că Domnul Isus, ultimul Adam, a rezistat tuturor ispitelor lui Satan și a obținut o victorie deplină asupra șarpelui cel vechi! Prin El, omul căzut a recâștigat intrarea la Dumnezeu și la părtășia Lui. Domnul Isus este Calea (Ioan 14.6). A devenit El deja calea ta?

 

„Astfel, dar, după cum printr-o singură greșeală a venit o osândă care a lovit pe toți oamenii, tot așa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toți oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viața” (Romani 5.19).