El a umblat cu Dumnezeu (Geneza 5)

 

Ce om era acest Enoh? Într-o perioadă foarte întunecată, în mijlocul unei generații fără Dumnezeu, el a umblat cu Dumnezeu. Ce credință, ce încredere în promisiunile lui Dumnezeu!

Enoh a trăit în total 365 de ani. Oamenii dinainte de potop ajungeau la o vârstă foarte înaintată. De la Adam până la Noe au fost doar 10 generații. Tatăl lui Noe, Lameh, l-a cunoscut chiar pe Adam. Iar Noe a trăit încă 75 de ani cu Avraam. Astfel, Cuvântul lui Dumnezeu a putut fi transmis fidel și curat din cele mai vechi timpuri.

Cu toată credincioșia, Enoh a mărturisit despre Dumnezeu și i-a avertizat pe oamenii din jurul său despre judecata care urma să vină (Iuda 14). Există și în inimile noastre dorința de a umbla cu Dumnezeu? Suntem și noi o mărturie pentru Dumnezeu în mediul nostru, în fața rudelor și a cunoștințelor noastre, a colegilor de școală și de serviciu? Le arătăm și noi harul lui Dumnezeu, dar și judecata care urmează să vină?

Enoh nu a murit. El nu a văzut moartea (Evrei 11.5). El a fost luat de Dumnezeu de pe pământ în cer înainte de potopul cel mare. Astfel, vedem în el și o referire la Biserică, Adunarea Dumnezeului viu. Și ea va fi luată de pe pământ înainte de începerea judecății și va fi dusă în cer, în întâmpinarea Domnului Isus.

Cinstește-ți părinții

 

Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta (Exod 20.12).

Te-ai gândit vreodată la câte lucruri bune fac mama și tata pentru tine? Îți pregătesc mâncarea. Te ajută să te îmbraci. Îți repară mașinuța sau roata de la căruciorul păpușii. Îți citesc povești interesante. Sau te învață să mergi cu bicicleta. Știi de ce fac toate acestea pentru tine? Pentru că ești copilul lor și te iubesc!

Îți iubești și tu părinții și le ești recunoscător pentru toate lucrurile bune pe care ți le-au oferit? Știi cum să le arăți tatălui tău și mamei tale că îi iubești? Făcând ceea ce îți spun ei. Dacă ești deja mai mare și poți să îi ajuți, vei primi și tu câte o mică lucrare. De exemplu, să aduci o sticlă de lapte din frigider sau să pui masa pentru prânz. Sau să strângi jucăriile.

Dacă faci toate acestea cu plăcere, le arăți părinților tăi că îi iubești. Astfel, îi onorezi pe tata și pe mama, așa cum scrie în versetul biblic. Ei se bucură de acest lucru. Și Dumnezeu Se bucură și mai mult.

Maia merge în vizită

 

Maia și familia ei s-au întors din concediu. Dar încă este vacanța de vară. Maia îl întreabă pe fratele ei, Clement:

- Întotdeauna durează atât de mult vacanța de vară?

- Da. Dar vacanța de toamnă, de Crăciun și de Paște nu durează atât de mult. Acele vacanțe sunt mult mai scurte, îi explică fratele ei.

Clement se joacă în vacanță mai mult pe afară cu prietenul său Felix. Câteodată are voie să se joace cu ei și Maia, dar de cele mai multe ori nu. Atunci cei doi trec rapid cu bicicletele lor și Maia rămâne în urma lor.

Tata nu mai are concediu. El trebuie iarăși să meargă la birou. Mama spală ferestrele. Iar Clement este din nou cu Felix cu bicicletele.

- Mă plictisesc, spune Maia. Mama ia o cârpă, o înmoaie în apă și spală geamul.

- Ia-ți creioanele colorate și desenează ceva frumos, spune ea. „Noi două o vom vizita astăzi după-masă pe doamna Craiu. Ea locuiește acum în azilul pentru oameni vârstnici.

Maia desenează și colorează cu mult drag. Culoarea ei preferată este roz. De aceea creionul de culoare roz este scurt, în timp ce creionul de culoare gri este aproape nefolosit. Maia desenează o poiană verde cu flori. Acestea au coloarea roz. Apoi desenează o casă cu acoperiș, două ferestre și o ușă. Perdelele de la ferestre sunt de asemenea roz. Cerul îl colorează albastru, soarele galben și un copac cu trunchi maro și ramuri maro și frunze verzi. Pe ramuri stau păsări roz.

- Ce desen frumos ai făcut!, o laudă mama, doamna Craiu se va bucura.

După-masa, mama și Maia pornesc spre doamna Craiu. Soarele strălucește și cerul este albastru. Câțiva nori albi plutesc prin aer. Maia sare pe de un picior pe altul pe trotuar. În mâna dreaptă ține desenul. Mama a rulat foaia de hârtie și a prins o fontă în jurul ei. (Puteți ghici ce culoare are fonta??)

Când se află în fața casei mari, vopsite în culoare galbenă, Maia o prinde pe mama de mână. Deci aici locuiește doamna Craiu. Mai demult a locuit lângă familia Maiei.

Ușa de la intrare se deschide automat. Mama se îndreaptă spre o doamnă, care șade la un birou.

- Dorim să mergem la doamna Craiu, spune mama. Unde este camera ei?

Doamna răspunde:

- Doamna Craiu locuiește la etajul doi, în camera 29.

- Mulțumim, spune mama și merge cu Maia spre lift. Curând se află în fața camerei cu numărul 29. Deodată, inima Maiei bate cu putere. Ea prinde și mai strâns mâna mamei. Mama îi zâmbește.

- Știi, Maia, Domnul Isus Se bucură de ceea ce facem noi acum. În Biblie scrie că trebuie să vizităm văduvele. Mai știi ce este o văduvă?

Maia dă din cap.

- Este o femeie al cărei soț a murit, spune ea.

- Foarte bine, spune mama. Doamna Craiu este o văduvă. Domnul Isus dorește să ne îngrijim de ea. Și dacă facem ceva ce Îl bucură pe Domnul Isus, atunci nu trebuie să ne temem.

Maia dă din cap și se simte imediat mai curajoasă.

Mama bate la ușă.

- Intră!, strigă o voce tremurândă. Mama deschide ușa.

- Bună ziua, doamna Craiu, spune ea tare. O femeie bătrână, cu părul alb șade într-un fotoliu. Ea privește spre ușă.

- Oh, doamna Vasilescu, ce surpriză îmi faceți... Și ați adus-o și pe micuța dumneavoastră! Doamna Craiu este foarte bucuroasă. Mama o salută și apoi îi dă și Maia mâna.

- Luați loc, doamna Vasilescu. Ce frumos, că ați venit să mă vizitați! Eu stau toată ziua aici, în camera mea. Desigur mă bucur mult de o vizită. Uite, micuțo, acolo în vasul de sticlă sunt bomboane! Ia-ți câteva!

- Mulțumesc, spune Maia și ia o bomboană învelită în hârtie aurie.

- Am desenat ceva pentru dumneavoastră, spune ea și îi dă desenul.

Cu mâinile tremurânde, doamna Craiu desface fonta roz.

- O, ce desen frumos! Tu singură l-ai desenat? Maia dă din cap mândră.

- Îți mulțumesc foarte mult, Maia! O, ce mult mă bucur că ați venit la mine în vizită...

Și astfel, după-masa trece ca în zbor.

Pe drumul spre casă, mama spune:

- Doamna Craiu s-a bucurat atât de mult că am vizitat-o. Să nu o uităm, Maia.

- Ce bine că Domnul Isus a scris despre văduve în Biblie, mamă! Cu siguranță, a știut că ele se bucură atât de mult, când sunt vizitate!

Mama zâmbește.

- Da, cu siguranță, spune ea, cu siguranță, a știut!

Evanghelia după Luca

 

„Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut” (Luca 19.10).

A treia dintre cele patru Evanghelii a fost scrisă de Luca. Evanghelia sa este cea mai lungă dintre toate, iar versetul de mai sus poate fi considerat versetul cheie al acestei cărți.

Luca Îl prezintă pe Isus Hristos ca Fiu al Omului. Acesta este un titlu care cuprinde atât nașterea lui Isus, cât și domnia Lui asupra întregului univers. Accentul este pus pe faptul că Isus a fost cu adevărat Om. El nu a fost doar „asemănător omului”, ci a fost Om la fel ca tine și ca mine – și, în același timp, Dumnezeu.

El a experimentat tot ceea ce înseamnă a fi om: nașterea, creșterea, foamea, oboseala, precum și sentimente precum consternarea și frica. Cu o singură excepție, care îi caracterizează de altfel toți oamenii: Isus era fără păcat. El a fost singurul care a dus o viață fără pată și, de aceea, numai El poate salva oamenii pierduți.

Niciodată harul lui Dumnezeu nu a devenit atât de vizibil ca în Isus, Fiul Omului!

Salvatori marini în pericol

 

Era 1 ianuarie 1995, când o furtună puternică făcea ravagii pe Marea Nordului. Vântul era atât de puternic, încât mătura apa cu până la 100 kilometri pe oră. Valurile erau uriașe - unele aveau peste 13 metri înălțime. Apa era rece ca gheața și toată lumea se bucura că se afla acasă la căldură și nu trebuia să iasă afară.

Chiar în timpul acestei furtuni, nava de marfă Linito se afla în primejdie pe mare, era pe cale să se răstoarne. Echipajul navei Linito a lansat rapid prin radio un apel după ajutor. O echipă de salvare din Olanda a pornit în ajutorul navei Linito. Dar furtuna a devenit din ce în ce mai violentă pe drum, astfel încât unul dintre salvatori a căzut peste bord.

În timp ce echipajul navei Linito era salvat de o altă navă, salvatorii olandezi au lansat la rândul lor un apel de urgență prin radio: Un om a căzut peste bord!

Acel mesaj radio a fost recepționat de Asociația germană de căutare și salvare maritimă. Echipajul a pornit imediat la drum. La bordul crucișătorului de salvare Alfried Krupp erau doi salvatori marini, Bernhard Gruben și Theo Fischer. Ei au pornit curajoși în timp ce vântul bătea tot mai tare. În acest timp, colegul lor olandez, care căzuse în apă, a fost salvat de un elicopter. Ca urmare s-au îndreptat spre stația lor.

Dar pe drumul de întoarecere s-a întâmplat ceva groaznic: un val uriaș a lovit nava lui Bernhard Gruben și Theo Fischer. Alfried Krupp s-a răsturnat în marea furtunoasă și s-a rotit 360 de grade.

Catargul s-a rupt, câteva ferestre s-au spart de apă și astfel, apa a pătruns în navă. Salvatorul Teo Fischer a fost aruncat peste bord și împins în marea înghețată. Colegii săi au transmis un semnal de urgență, dar aveau la dispoziție doar o stație radio portabilă cu rază de acțiune redusă.

Mayday, Mayday, Mayday (acesta este un semnal de urgență în limba engleză) au transmis colegii săi. De pe țărm a decolat un elicopter care urma să salveze echipajul navei Alfried Krupp. În curând au găsit nava, care era aruncată încoace și încolo de valuri. Elicopterul a trebuit să se întoarcă, deoarece salvarea nu era posibilă: nava se învârtea în continuu în valuri. Dintr-o dată, un val mare l-a aruncat pe Bernhard Gruben peste bord, în marea agitată a Mării Nordului.

Abia două ore mai târziu, o navă de salvare din Norderney a ajuns la Alfried Krupp și, după o călătorie obositoare de câteva ore, a reușit să remorcheze nava avariată într-un port. Din cei patru marinari ai navei de salvare, doar doi s-au întors. Theo Fischer și Bernhard Gruben și-au pierdut viața în mare, pentru că au vrut să-i ajute pe alții. S-au aventurat de bunăvoie pe marea furtunoasă, deși știau cât de periculoasă era misiunea lor de salvare.

Ceea ce este deosebit la salvatorii marini este faptul că ei vor să-i salveze pe alții din pericole sau accidente. La fel este și cu cel mai mare Salvator: Isus Hristos. El a venit de bunăvoie pe pământ, ca să-Și dea viața acolo pentru alți oameni. Fiecare om are nevoie de salvare pentru păcatele sale. Și tocmai pentru aceasta a murit Isus la cruce. Cine crede în El este salvat. Și după ce Isus Hristos este Salvatorul tău, El te ajută întotdeauna când ești în necaz. Te poți ruga oricând Lui. Aceasta este ca o transmitere radio, pe care Domnul Isus o aude.

 

Salvatorii maritimi

Salvatorii maritimi ai Societății Germane pentru Salvarea Naufragiaților vin întotdeauna în ajutor atunci când oamenii se află în pericol pe mare, se rănesc sau când nava lor se defectează. Indiferent de vreme, salvatorii maritimi ies în larg imediat ce află de o urgență sau de o problemă. Motto-ul lor este: „Noi ieșim în larg când alții intră”. Ce este deosebit de impresionant este faptul că salvatorii maritimi fac toate acestea în mod voluntar și sunt plătiți doar din donații.

Culicul mare

 

Ai auzit vreodată de culicul mare? Această pasăre specială locuiește la mare.

Culicul mare este cea mai mare pasăre din specia păsărilor de țărm de talie mare din Europa. Anvergura de la un capăt la celălalt al aripilor este de aproape 1 metru. Poți să-ți măsori „anvergura aripilor tale” pentru a vedea dacă este mai mare decât cea a culicului mare. Pentru aceasta ai nevoie de o riglă pliabilă sau de un metru de croitorie și cineva care să te ajute să măsori. Trebuie să-ți întinzi brațele cât de mult poți. Și apoi persoana care te ajută va măsura de la capătul unei mâini la capătul celeilalte mâini. Și? Cât de mare este anvergura ta? Este mai mare decât aripile culicului mare?

Mărime

Culiculul mare nu este foarte mare, măsoară doar 50-60 cm. Dar are un cioc lung care poate ajunge până la 19 cm lungime! Imaginează-ți cum ar fi dacă ai avea un nas atât de lung. Oare ai putea mirosi mai bine cu el?

Locuri de reproducere

Culicul mare preferă să se reproducă și să trăiască în apropierea mării. Dacă ai ajunge vreodată la Marea Nordului, de exemplu pe insula Borkum, atunci acolo s-ar putea să vezi aceste păsări. Le place să se reproducă în zonele de coastă. Odată ce culicul mare a găsit un loc de reproducere care îi place, se întoarce acolo în fiecare an în timpul sezonului de reproducere. Respectivul loc a devenit astfel căminul său.

Hrană

Culicul mare poate trăi peste 30 de ani și îi place să își petreacă timpul în zonele mlăștinoase. Ciocul său mare este ca o pensetă și îl poate folosi pentru a scoate melci și midii din cochilii. Midiile și melcii sunt adevărate bunătăți pentru culicul, dar acesta mănâncă și insecte și fructe mici.

Păsări migratoare

Culicul mare este o pasăre migratoare. Aceasta înseamnă că zboară până în America de Nord în timpul iernii și iernează acolo. Atunci când culicul mare pleacă spre sud, un număr mare de astfel de păsări se adună pe coastă și pornesc împreună. Celelalte păsări din aceeași specie care ajung acolo provin adesea din Suedia, Anglia sau Norvegia. În septembrie - chiar înainte de zborul lor - există șanse mari să vezi multe dintre aceste păsări. Până la 230.000 de păsări se adună de-a lungul coastei Mării Nordului în Germania până când migrează spre sud.

Amenințată cu dispariția

Din nefericire, pasărea culicul mare este amenințată cu dispariția. În fiecare an există tot mai puține păsări din această specie în Germania, deoarece habitatul ei este distrus de oameni. Dar, din fericire, există și locuri unde sunt din nou mai multe astfel de păsări. Acest lucru ne arată că Dumnezeu, Creatorul, are grijă și de aceste păsări. Dumnezeu a creat fiecare pasăre și Se asigură că acestea găsesc suficientă hrană.

Uitați-vă la păsările cerului ... Tatăl vostru cel ceresc le hrănește ... Deci nu vă îngrijorați ... pentru că Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți nevoie de toate acestea.

Matei 6.26,31,32

Bunicul explică ce înseamnă Mântuitor

 - Bunicule, ce anume este un «salvator»?”, vrea să știe Ana de la bunicul.

- Hmm, aceasta este o întrebare bună!” Bunicul își scoate ochelarii de citit și se gândește o clipă. Ai văzut pompierii deplasându-se repede cu luminile albastre intermitente, nu? Unde avem nevoie de pompieri?

- Unde este un incendiu, răspunde Ana.

- Corect, pompierii sosesc foarte repede când o casă arde. Dar cea mai importantă sarcină nu este stingerea incendiului. Ce trebuie să facă pompierii dacă mai sunt oameni în casa care arde?

- Trebuie scoși afară.

- Exact, primul lucru pe care trebuie să-l facă pompierii este să-i scoată pe oameni din casă. Trebuie salvați din pericol, explică bunicul. Nu se pot salva singuri și au nevoie de ajutorul pompierilor.

- Și apoi se stinge focul?, întreabă Ana.

- Da. Mai întâi, oamenii sunt salvați din casa care arde. Apoi se stinge focul. – Știi, Ana, continuă bunicul, „așa cum oamenii din casa care arde au nevoie de pompieri, cu toții avem nevoie de un «Salvator». Cuvântul înseamnă de fapt «Mântuitor». De ce crezi că ai nevoie să fii mântuită?”

- Hmm, poate pentru că sunt adesea rea?, întreabă Ana încet.

- Da, exact. Tu și eu – avem nevoie de un Mântuitor (sau Salvator) care să ne mântuiască de păcatele noastre. Acesta este Dumnezeu Însuși. Numai El ne poate mântui de păcatele noastre. De aceea este numit «Mântuitor».

Aterizare de urgență

 

Roger Greaves controlează instrumentele de bord, apoi se lasă confortabil pe scaun și privește în noaptea întunecată prin parbrizul cabinei avionului Boeing 747. Este 24 iunie 1982 și cu aproximativ o oră în urmă au decolat din Kuala Lumpur, capitala Malaeziei. Aeronava, denumită „City of Edinburgh” a agenției British Airways, continuă să urce și va ajunge în curând la 11.278 de metri. Căpitanul Eric Moody, inginerul de zbor Barry Townley-Freeman și el au responsabilitatea de a transporta cei 12 membri ai echipajului și cei 247 de pasageri la Perth, în Australia de Vest. Condițiile meteorologice sunt bune, altitudinea de zbor a fost atinsă, iar pilotul automat funcționează fără probleme. Zborul pare să se desfășoare fără probleme.

Greaves se uită din nou la instrumente. Acum se află la aproximativ 188 de kilometri sud de Jakarta, capitala Indoneziei, deasupra Oceanului Indian. Dintr-o dată tresare. Ce este aceasta? Vede o scânteie ciudată pe parbriz. Scântei mici sar în aer în fața geamului lor. Curând, întregul parbriz este plin de ploaia de scântei. El nu a mai văzut niciodată așa ceva! Verifică instrumentele și radarul meteorologic, dar nu găsește nimic neobișnuit. De unde ar putea veni aceste scântei?, se gândește el.

În acel moment, primește un mesaj de la echipajul din compartimentul pasagerilor: „Căpitane, aici se răspândește fum și un miros acru, pasagerii devin neliniștiți. În plus, mai mulți pasageri au spus că se vede o strălucire ciudată în motoare. Încercăm să îi calmăm.”

Moody se uită la ceas. Este ora 20:42. În acest moment, co-pilotul Greaves îl strigă: „Motorul 4 a cedat! Nu mai funcționează!” Greaves și Townley-Freeman iau imediat măsuri. Ei încearcă să repună motorul în funcțiune, dar din nefericire fără succes. Moody se încruntă îngrijorat. Dar nu mai are timp să se gândească, pentru că în acel moment Greaves raportează că și motorul 2 a cedat! Dar aceasta nu este tot. Înainte ca piloții să poată reacționa, motoarele unu și trei cedează și ele. Greaves geme și strigă nedumerit: „Nu se poate! Toate cele patru motoare au cedat!”

Pentru o clipă este liniște în carlingă. Cei trei se uită în tăcere în noaptea întunecată. Moody se gândește febril. Știe că trebuie să facă o aterizare de urgență la sol sau să abandoneze avionul pe mare!

Este ora 20:44 când cei doi piloți ai „City of Edinburgh” emit o alertă și raportează urgența lor aeriană către cel mai apropiat aeroport din Jakarta: „Jakarta, Jakarta, SOS, SOS, Speedbird 9: toate cele patru motoare au cedat.”

Pasagerii aeronavei sunt încă relativ calmi. Și totuși, pe fețele multora se poate citi teama. Dar câțiva oameni încă mai au speranță: se roagă! În această situație fără speranță, ei cer ajutor de la Isus Hristos. Își dau seama că nimeni altcineva nu îi mai poate ajuta în acele momente. În tăcere, rugăciunile lor se înalță până la Dumnezeu, care înțelege și strigătele fără cuvinte ale oamenilor și le răspunde.

Situația din avion devine din ce în ce mai dificilă. Alimentarea cu energie electrică este întreruptă și doar iluminatul de urgență asigură o lumină slabă în aeronava care coboară. Panica se răspândește și este aproape imposibil să o calmezi. Căpitanul aeronavei, Moody, știe că trebuie să ia acum deciziile corecte, de care depinde viața tuturor pasagerilor și membrilor echipajului. El se teme la gândul că în câteva minute va trebui să efectueze o aterizare de urgență a marelui avion Boieng 747 în Oceanul Indian, în întuneric. Va funcționa sau aeronava se va prăbuși pur și simplu acolo, iar vastul ocean va deveni groapa lor comună? În acel moment, își amintește ce scrie despre aceasta în Psalmul 107: „Se suiau spre ceruri, se coborau în adânc; sufletul le era pierdut în fața primejdiei.”

Dar ceea ce Moody nu știe este faptul că în partea din spate a avionului mai mulți pasageri se roagă intens și Îl imploră pe Dumnezeu să îi salveze din această situație extraordinară. În Biblie se spune despre oamenii care cred în Dumnezeu: „Atunci, în strâmtorarea lor au strigat către Domnul”. Astfel, Îi cer urgent ajutorul lui Dumnezeu în marea lor nevoie. Ei nu își pierd speranța că se va împlini și a doua parte a acestui verset biblic: „Și El i-a izbăvit din necazurile lor.”

Căpitanul Moody în cabina sa nu știe nimic de aceste evenimente. Cu toate acestea, gândurile sale sumbre sunt întrerupte de strigătele de bucurie ale celor doi colegi ai săi, care și-au unit forțele pentru a reporni motoarele. Motorul patru funcționează din nou. O nouă speranță străbate echipajul carlingii, care încearcă febril să pornească și celelalte motoare. Trec secunde care par o eternitate. Dar apoi, 90 de secunde mai târziu, și celelalte trei motoare pornesc din nou, provocând strigăte de veselie în carlingă.

Moody se uită rapid la instrumente: acum se află la o altitudine de 3660 de metri. El dirijează avionul mai jos și se îndreaptă spre aeroportul Jakarta din Indonezia. În timpul manevrelor de aterizare, își dă seama că nu poate vedea luminile aeroportului decât prin fereastra laterală a carlingii, deoarece parbrizul a devenit negru din cauza scânteilor, așa că inițiază coborârea finală a avionului cu ajutorul dispozitivului de urmărire.

În momentul în care aeronava atinge solul, se aud strigăte de bucurie și aplauze spontane și puternice din partea pasagerilor. Situația periculoasă a zborului BA009 s-a încheiat în mod miraculos fără nicio victimă. Toată lumea părăsește aeronava fericită și ușurată. Dar doar câțiva Îi dau cu adevărat glorie lui Dumnezeu și Îi sunt recunoscători pentru ceea ce au putut experimenta. Ei se bucură în inima lor, la fel ca psalmistul care a rostit aceste cuvinte în Biblie: „A oprit furtuna, a adus liniștea și valurile s-au potolit. Ei s-au bucurat că valurile s-au liniștit și Domnul i-a dus în limanul dorit. O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui și pentru minunile Lui față de fiii oamenilor!”

Incidentul neprevăzut al zborului BA009 a intrat în istoria aviației sub numele de Incidentul Jakarta. A avut loc o amplă investigație pentru a afla cauza scânteilor de pe parbriz și, mai ales, defecțiunile de motor. S-a descoperit că vulcanul indonezian Gunung Galunggung a erupt în acea noapte, aruncând în atmosferă cantități mari de cenușă vulcanică.

Avionul Boeingul 747 a zburat chiar prin acest nor imens de cenușă. Particulele dure au făcut opac parbrizul, iar cenușa vulcanică s-a lipit de motoare din cauza căldurii intense. Ca urmare, toate cele patru motoare au cedat aproape simultan. Echipajul nu avea nicio informație despre erupția vulcanică și nu a putut să recunoască nimic din cauza întunericului nopții.

Niciunul dintre pasageri sau membrii ai echipajului nu au uitat vreodată acest zbor. Cu toții au avut sentimentul că au primit o nouă șansă la viață. De aceea, această întâmplare ne arată și nouă cât de repede se poate sfârși viața noastră pe acest pământ. După aceea vine eternitatea!

Învață-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înțeleaptă! Psalmul 90.12

O zi de vară

 

Există ceva mai frumos decât o zi de vară lângă un lac răcoros?

Da, există! Fiii lui Core au scris un cântec despre aceasta în Biblie. Un verset spune așa: „mai mult face o zi în curțile Tale decât o mie în altă parte; eu vreau mai bine să stau în pragul Casei Dumnezeului meu, decât să locuiesc în corturile răutății!” (Psalmul 84.10).

Ei credeau că o singură zi cu Dumnezeu este mai frumoasă decât o mie de zile fără El. Dacă fiii lui Core doreau să se apropie de Dumnezeu în acel moment, trebuiau să călătorească la Ierusalim, unde se afla mărețul templu al lui Dumnezeu.

Și astăzi? Astăzi, este mult mai ușor! Este suficient să citești în Biblie – Dumnezeu îți vorbește! Sau poți să-ți împreunezi mâinile (ca să te poți concentra) și să te rogi lui Dumnezeu. El te ascultă cu atenție. Îi poți spune tot ce te face fericit – dar și ce te întristează. Încearcă!

Să cunoaștem noi prieteni mici (12)

Migrația cocorilor

- Veniți repede afară! Bunicul Damian pare entuziasmat. Își ia binoclul și aleargă în grădină cât de repede poate. Cristina și Sofia îl urmează.

- Uite, iată-i! Cocorii! Bunicul arată spre un șir lung de păsări care zboară deasupra orașului, țipând tare.

Copiii sunt uimiți.

- Uau, sunt atât de mulți! Cristina este încântată.

- Da, aceea este migrația cocorilor, explică bunicul. Sunt în drum spre sud pentru a petrece acolo iarna.

Sofia urmărește litera „V” pe care păsările o formează pe cer.

- Cât de departe zboară?

- Unii cocori călătoresc mii de kilometri pentru a ajunge la adăposturile lor de iarnă, răspunde bunicul Damian. Este o călătorie lungă, dar Dumnezeu i-a echipat perfect pentru această călătorie.

- Cum își găsesc drumul?, vrea să știe Cristina.

- O întrebare bună, o laudă bunicul. Dumnezeu le-a dat cocorilor abilități uimitoare de a găsi calea cea dreaptă. Până în ziua de astăzi, nu au fost explicate toate secretele migrației păsărilor. Dar se crede că ele navighează orientându-se după stele și soare și chiar folosind câmpul magnetic al Pământului.

Cristina și Sofia sunt impresionate de păsările inteligente de pe cer. Ascultă strigătele puternice ale cocorilor și se bucură de priveliștea elegantei lor formații de zbor.