Aterizare de urgență

 

Roger Greaves controlează instrumentele de bord, apoi se lasă confortabil pe scaun și privește în noaptea întunecată prin parbrizul cabinei avionului Boeing 747. Este 24 iunie 1982 și cu aproximativ o oră în urmă au decolat din Kuala Lumpur, capitala Malaeziei. Aeronava, denumită „City of Edinburgh” a agenției British Airways, continuă să urce și va ajunge în curând la 11.278 de metri. Căpitanul Eric Moody, inginerul de zbor Barry Townley-Freeman și el au responsabilitatea de a transporta cei 12 membri ai echipajului și cei 247 de pasageri la Perth, în Australia de Vest. Condițiile meteorologice sunt bune, altitudinea de zbor a fost atinsă, iar pilotul automat funcționează fără probleme. Zborul pare să se desfășoare fără probleme.

Greaves se uită din nou la instrumente. Acum se află la aproximativ 188 de kilometri sud de Jakarta, capitala Indoneziei, deasupra Oceanului Indian. Dintr-o dată tresare. Ce este aceasta? Vede o scânteie ciudată pe parbriz. Scântei mici sar în aer în fața geamului lor. Curând, întregul parbriz este plin de ploaia de scântei. El nu a mai văzut niciodată așa ceva! Verifică instrumentele și radarul meteorologic, dar nu găsește nimic neobișnuit. De unde ar putea veni aceste scântei?, se gândește el.

În acel moment, primește un mesaj de la echipajul din compartimentul pasagerilor: „Căpitane, aici se răspândește fum și un miros acru, pasagerii devin neliniștiți. În plus, mai mulți pasageri au spus că se vede o strălucire ciudată în motoare. Încercăm să îi calmăm.”

Moody se uită la ceas. Este ora 20:42. În acest moment, co-pilotul Greaves îl strigă: „Motorul 4 a cedat! Nu mai funcționează!” Greaves și Townley-Freeman iau imediat măsuri. Ei încearcă să repună motorul în funcțiune, dar din nefericire fără succes. Moody se încruntă îngrijorat. Dar nu mai are timp să se gândească, pentru că în acel moment Greaves raportează că și motorul 2 a cedat! Dar aceasta nu este tot. Înainte ca piloții să poată reacționa, motoarele unu și trei cedează și ele. Greaves geme și strigă nedumerit: „Nu se poate! Toate cele patru motoare au cedat!”

Pentru o clipă este liniște în carlingă. Cei trei se uită în tăcere în noaptea întunecată. Moody se gândește febril. Știe că trebuie să facă o aterizare de urgență la sol sau să abandoneze avionul pe mare!

Este ora 20:44 când cei doi piloți ai „City of Edinburgh” emit o alertă și raportează urgența lor aeriană către cel mai apropiat aeroport din Jakarta: „Jakarta, Jakarta, SOS, SOS, Speedbird 9: toate cele patru motoare au cedat.”

Pasagerii aeronavei sunt încă relativ calmi. Și totuși, pe fețele multora se poate citi teama. Dar câțiva oameni încă mai au speranță: se roagă! În această situație fără speranță, ei cer ajutor de la Isus Hristos. Își dau seama că nimeni altcineva nu îi mai poate ajuta în acele momente. În tăcere, rugăciunile lor se înalță până la Dumnezeu, care înțelege și strigătele fără cuvinte ale oamenilor și le răspunde.

Situația din avion devine din ce în ce mai dificilă. Alimentarea cu energie electrică este întreruptă și doar iluminatul de urgență asigură o lumină slabă în aeronava care coboară. Panica se răspândește și este aproape imposibil să o calmezi. Căpitanul aeronavei, Moody, știe că trebuie să ia acum deciziile corecte, de care depinde viața tuturor pasagerilor și membrilor echipajului. El se teme la gândul că în câteva minute va trebui să efectueze o aterizare de urgență a marelui avion Boieng 747 în Oceanul Indian, în întuneric. Va funcționa sau aeronava se va prăbuși pur și simplu acolo, iar vastul ocean va deveni groapa lor comună? În acel moment, își amintește ce scrie despre aceasta în Psalmul 107: „Se suiau spre ceruri, se coborau în adânc; sufletul le era pierdut în fața primejdiei.”

Dar ceea ce Moody nu știe este faptul că în partea din spate a avionului mai mulți pasageri se roagă intens și Îl imploră pe Dumnezeu să îi salveze din această situație extraordinară. În Biblie se spune despre oamenii care cred în Dumnezeu: „Atunci, în strâmtorarea lor au strigat către Domnul”. Astfel, Îi cer urgent ajutorul lui Dumnezeu în marea lor nevoie. Ei nu își pierd speranța că se va împlini și a doua parte a acestui verset biblic: „Și El i-a izbăvit din necazurile lor.”

Căpitanul Moody în cabina sa nu știe nimic de aceste evenimente. Cu toate acestea, gândurile sale sumbre sunt întrerupte de strigătele de bucurie ale celor doi colegi ai săi, care și-au unit forțele pentru a reporni motoarele. Motorul patru funcționează din nou. O nouă speranță străbate echipajul carlingii, care încearcă febril să pornească și celelalte motoare. Trec secunde care par o eternitate. Dar apoi, 90 de secunde mai târziu, și celelalte trei motoare pornesc din nou, provocând strigăte de veselie în carlingă.

Moody se uită rapid la instrumente: acum se află la o altitudine de 3660 de metri. El dirijează avionul mai jos și se îndreaptă spre aeroportul Jakarta din Indonezia. În timpul manevrelor de aterizare, își dă seama că nu poate vedea luminile aeroportului decât prin fereastra laterală a carlingii, deoarece parbrizul a devenit negru din cauza scânteilor, așa că inițiază coborârea finală a avionului cu ajutorul dispozitivului de urmărire.

În momentul în care aeronava atinge solul, se aud strigăte de bucurie și aplauze spontane și puternice din partea pasagerilor. Situația periculoasă a zborului BA009 s-a încheiat în mod miraculos fără nicio victimă. Toată lumea părăsește aeronava fericită și ușurată. Dar doar câțiva Îi dau cu adevărat glorie lui Dumnezeu și Îi sunt recunoscători pentru ceea ce au putut experimenta. Ei se bucură în inima lor, la fel ca psalmistul care a rostit aceste cuvinte în Biblie: „A oprit furtuna, a adus liniștea și valurile s-au potolit. Ei s-au bucurat că valurile s-au liniștit și Domnul i-a dus în limanul dorit. O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui și pentru minunile Lui față de fiii oamenilor!”

Incidentul neprevăzut al zborului BA009 a intrat în istoria aviației sub numele de Incidentul Jakarta. A avut loc o amplă investigație pentru a afla cauza scânteilor de pe parbriz și, mai ales, defecțiunile de motor. S-a descoperit că vulcanul indonezian Gunung Galunggung a erupt în acea noapte, aruncând în atmosferă cantități mari de cenușă vulcanică.

Avionul Boeingul 747 a zburat chiar prin acest nor imens de cenușă. Particulele dure au făcut opac parbrizul, iar cenușa vulcanică s-a lipit de motoare din cauza căldurii intense. Ca urmare, toate cele patru motoare au cedat aproape simultan. Echipajul nu avea nicio informație despre erupția vulcanică și nu a putut să recunoască nimic din cauza întunericului nopții.

Niciunul dintre pasageri sau membrii ai echipajului nu au uitat vreodată acest zbor. Cu toții au avut sentimentul că au primit o nouă șansă la viață. De aceea, această întâmplare ne arată și nouă cât de repede se poate sfârși viața noastră pe acest pământ. După aceea vine eternitatea!

Învață-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înțeleaptă! Psalmul 90.12