Doi învățați

   Pe drumul dintre un sat și un orășel se puteau vedea, într-o seară de iunie, doi călători, care mergeau la o mică depărtare unul de altul. Cel dintâi, după părul alb care ieșea de sub pălăria veche, părea un om bătrân. Era puțin adus de spate, iar mersul îi era încet și greoi. Numai în ochi îi lucea o strălucire de tânăr. Alături de el mergea, cu capul plecat și îngândurat, un măgar, care părea tot așa de bătrân ca și stăpânul lui. Pe spate, măgarul ducea o povară înaltă de coșuri împletite, pe care „moș Neagu“ – căci așa îi ziceau stăpânului măgarului – se ducea să le vândă pe unde va putea.

   Al doilea călător era un băiat vioi, în vârstă de vreo 15 ani. Fața lui tânără arăta sănătate și încredere. Ochii lui colindau veseli încoace și încolo, cu dragoste de viață.

   Băiatul acesta era fiul primarului din sat și urma cursurile liceului, după care dorea să ajungă doctor, avocat sau profesor. El mergea în fiecare dimineață la oraș și se întoarcea seara acasă. Masa la prânz o lua la un vechi cunoscut al tatălui său. Dintre camarazii lui de joacă, numai Petrișor putea să meargă la liceu și era foarte mândru de lucrul acesta. Pe deasupra, tocmai în dimineața acelei zile luase o notă bună, lucru care nu i se întâmpla prea des. Mândria și bucuria îi umpleau inima. Mica lui persoană căpătă în ochii lui o însemnătate tot mai mare. El credea că toți trebuie să vadă că a primit o notă mare. Drumul i se părea acum mai scurt ca altă dată. Piciorele parcă zburau.

   Și nu este de mirare, căci dorea din ce în ce mai mult clipa când putea să spună părinților și fraților lui despre nota obținută. Așa ceva nu se mai întâmplase în familia primarului. Deodată, Petrișor îl văzu pe bătrânul Neagu înaintea sa. Atunci ca un fulger îi veni în minte gândul: „Iată un prilej să arăt bătrânului, cât de multe lucruri am învățat. El are să-și lungească urechile cât ale măgarului său!“

   Iuți pașii și îl ajunse curând pe bătrân și pe însoțitorul lui, măgarul.

   - Bonjour, moș Neagu! strigă el, când ajunse lângă bătrân.

   - Ce zici? întrebă bătrânul, care habar n-avea de limba franceză.

   - Bonjour! Asta înseamnă „Bună ziua“, explică Petrișor, luând o înfățișare de om însemnat.

   - Așa, așa, zise bătrânul scurt. Bună ziua, domnișorule!

   - Știi dumneata, moș Neagule, cum se zice măgar pe limba latină? continuă învățatul licean.

   - Măgar pe limba latină? D-apoi eu cred că un măgar rămâne tot măgar – un dobitoc cu părul cenușiu, cu două urechi lungi și patru picioare. El știe să meargă bine și să zbiere și mai bine.

   - Da, da! Nu asta am vrut să zic. Am vrut să întreb, cum se zice la măgar în limba latină. Nu știi. Nu-i așa?

   - Nu, răspunse bătrânul.

   - Asinus se zice; și la măgăriță, asina, zise tânărul cu un ton, care arăta cât de învățat se credea. Și știi, urmă el, cine a întemeiat orașul Roma?

   - Orașul Roma? Poate papa, căci el a fost întotdeauna persoana de căpetenie în Roma.

   - De unde! râse Petrișor: Roma a fost întemeiată cu mult înainte de cel dintâi papă. Romulus și Remus, doi frați, au clădit orașul și mai pe urmă Romulus a omorât pe fratele său, fiindcă îl batjocorise. După acest Romulus și-a căpătat numele orașul Roma.

   - Așa! zise tărăgănat bătrânul. Întemeietorul Romei a fost un ucigaș al fratelui său. Atunci nu este de mirare că acolo se găsesc atâția ucigași!

   - Știi unde este Hellespont-ul? întrebă Petrișor din nou.

   - Cum? Ce? Hellespont?

   - Ah, cât de neștiutor ești, moș Neagule! Hellespont-ul este un canal sau o strâmtoare, care leagă Marea Marmara cu arhipelagul sau Marea Egee.

   - Se poate, zise bătrânul. Dar domnișorule, dumneata m-ai întrebat și eu n-am putut să-ți răspund; înțeleg că trebuie să fii foarte învățat. Îmi dai voie însă să te întreb și eu ceva?

   - Negreșit, exclamă Petrișor, doritor să audă cam ce întrebări ar putea să-i pună bătrânul.

   - Știi dumneata, cine a zidit un oraș, care nu va pieri niciodată?

   Petrișor tăcea. Un oraș, care nu va pieri niciodată? Un astfel de oraș nu este, se gândea el. S-a frământat mult, dar, din atâtea orașe care îi veneau în minte, nu auzise încă de niciunul care ar putea să rămână veșnic. În sfârșit spuse:

   - Nu știu; un astfel de oraș nu este nicăieri.

   - Ba da, este. Avraam l-a așteptat. Meșterul și Ziditorul lui este Dumnezeu. Așa ni se spune în epistola către Evrei, în capitolul 11, versetul 10. Încă o întrebare: Știi dumneata cine va trăi, chiar dacă ar fi murit?

   - Cine a murit mort este și nu mai poate să trăiască, răspunse Petrișor care în Scriptură era tot atât de neștiutor cât era moș Neagu în limba latină sau în istorie.

   - Nu este așa, spuse bătrânul. Domnul Isus spune: „Eu sunt învierea și viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi“ (Ioan 11.25).

   Petrișor tăcea.

   - Știi dumneata, întrebă bătrânul mai departe, care este cel mai bogat om din lume?

   - Rothschild! strigă Petrișor, fără să stea mult pe gânduri.

   - N-ai nimerit, zise moș Neagu.

   - Dar cine?

   - Cel sărac în duh, căci Mântuitorul spune: „Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăția cerurilor!“ (Matei 5.3).

   - Cum văd eu, dumneata, moș Neagule, știi multe lucruri, pe care eu nu le știu. Asta nu mi-am închipuit-o până acum. Dar astfel de lucruri nu se învață la liceu.

   - O, cred, continuă bătrânul. Știința mea n-am cules-o din vreun liceu. Am urmat o școală mult mai înaltă.

   - Dumneata? Ce școală mai înaltă?! Nu, asta nu se poate. Dumneata vrei să glumești.

   - Nu glumesc deloc, domnișorule! Ba chiar acum urmez la acea școală.

   - Dar unde este acea școală? întrebă Petrișor cu o mirare din ce în ce mai mare.

   - Școala aceasta este în cer, domnișorule! De aceea este foarte înaltă și se ocupă numai cu lucrui înalte. Despre lucrurile de sus, despre acelea se învață în această școală. Domnul Isus este Învățătorul. Scriptura este cartea după care învățăm și Duhul Sfânt ne face s-o înțelegem. Și dacă și dumneata vrei să mergi la acea școală, trebuie să-L rogi pe Domnul Isus să te primească în ea. Nu te costă nimic și toți sunt primiți în ea, oricine ar fi: bătrân, tânăr, sărac, bogat.

   Nu știu dacă Petrișor a urmat sfatul bătrânului. Dacă însă l-a urmat, știu că nu-i va părea rău niciodată; și știu că niciunuia din tinerii mei cititori nu-i va părea rău dacă va urma acea școală înaltă.

   „Frica Domnului este începutul științei; dar nebunii nesocotesc înțelepciunea și învățătura“ (Proverbe 1.7).