În „zâmbetul“ lui Dumnezeu

   Un băiețel de aproximativ trei ani se afla cu mama lui în camera de zi, când o rază de soare luminoasă pătrunse prin fereastră şi se reflectă pe podea. Băiatul se așeză în raza de soare de pe podea și exclamă: „Acum stau în zâmbetul lui Dumnezeu!“

   Mama sa spuse: „Să dea Dumnezeu ca băiețelul meu să dorească să trăiască totdeauna așa, ca plăcerea lui Dumnezeu să se poată odihni peste el!“

   Au trecut mulți ani; mama credincioasă a murit de mult timp, chemată acasă de Domnul Isus. Din micul băiat deveni un bărbat, care învățase sârguincios și obținuse multe în meseria lui. Dar pe Dumnezeu îl uitase. Favoarea oamenilor, zâmbetul lor îl avea, dar despre „zâmbetul“ lui Dumnezeu nu mai știa nimic.

   Într-o zi, când căută ceva în dulapul vechi al mamei sale moarte, îi căzu în mâini un pachețel. Îl deschise și găsi o pereche de păpuci de copii, cu următoarele rânduri scrise de mâna mamei sale. „Acești păpuci i-a purtat dragul meu micuț Iulian, când a avut trei ani. Atunci el s-a așezat într-o rază de soare care cădea în cameră și a spus: «Așa, mami, acum stau în zâmbetul lui Dumnezeu!» Să dea Dumnezeu ca el să umble și să lucreze în așa fel, ca plăcerea lui Dumnezeu să se odihnească peste el.“

   Prin acești mici păpuci și rândurile mamei sale, Dumnezeu a vorbit inimii bărbatului. El s-a smerit înaintea lui Dumnezeu, a recunoscut înaintea Lui greșelile și păcatele sale, s-a rugat serios pentru iertare și a obținut favoarea, plăcerea lui Dumnezeu și iertarea păcatelor lui. El a devenit un copil al lui Dumnezeu și un martor zelos al Domnului Isus.

   Nu aștepta așa mult timp ca acel bărbat, căci nu știi dacă Dumnezeu îți va mai aduce aminte încă o dată, printr-o înștiințare, de mântuirea ta veșnică. Ar putea fi astăzi pentru tine ultima. Și atunci?

   „Astăzi trebuie să rămân în casa ta.“ (Luca 19.5)